Accident cumplit, în județul Sibiu! Două persoane, frate și soră, au murit, iar alte patru au fost rănite. Mașina în care se aflau cei doi frați a fost spulberată de un autoturism condus de un tânăr băut și a luat foc după coliziune. În autoturism se mai aflau soțul femeii și băiatul lor în vârstă de opt ani. Localnicii care au auzit zgomotul accidentului au sărit să vadă ce s-a întâmplat.
Trei tineri din Tulcea au scapat ca prin minune cu viață dintr-un accident în care mașina în care se aflau s-a făcut praf! Autoturismul în care se aflau tinerii a intrat într-un cap de pod și bucăți din acesta s-au răspândit peste tot. În urma impactului puternic, ocupanții mașinii au fost proiectați prin parbriz și prin geamurile laterale.
Sfârșit tragic pentru o tânără de 26 de ani din Cluj! Fata era în ATV cu prietenul ei, care conducea vehiculul. Cei doi au ales un traseu riscant. Oamenii legii spun că vehiculul era unul improvizat, iar cei doi tineri nu purtau centuri de siguranță. Mai multe ambulanțe au ajuns rapid la fața locului, dar tânăra a murit pe loc. În schimb, prietenul fetei a scăpat nevătămat.
Accident de muncă mortal, la Costinești! Zeci de pompieri au făcut eforturi imense pentru salvarea a doi muncitori prinși sub un mal de pământ, lângă o discotecă din Costinești. Din păcate, eforturile au fost în zadar. După câteva ore, ei au fost scoși fără viață de sub pământ. Bărbații, unul de 27, altul de 30 de ani, munceau la schimbarea unei conducte de apă, alături de ceilalți colegi de echipă.
Viteza a omorât-o! O șoferiță în vârstă de 34 de ani din Pitești, care se grabea să ajungă în Vama Veche, și-a găsit sfârșitul într-un cumplit accident rutier, cu putin înainte de a ajunge la destinație. În accident, femeia a fost pur și simplu sfârtecată, iar mașina de lux pe care o conducea s-a făcut praf. Evenimentul rutier s-a produs la ieșirea de pe autostradă, în localitatea Ovidiu. Martorii spun că mașina gonea...
Tragedie în Suceava! Un băiețel de opt ani a sfârșit sub roțile unei autoutilitare condusă chiar de matușa lui de 46 de ani. Mai rău, este că femeia nu avea nici permis de conducere. Ea a vrut să scoată autovehiculul din curte când a dat peste copilul aflat pe bicicletă. În urma impactului, băiatul a murit pe loc.
Un copil de 7 ani și bunicii lui au fost grav răniți, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un TIR. Accidentul s-a produs pe șoseaua care leagă Suceava de Botoșani. Potrivit martorilor, bunicul aflat la volan a vrut să evite ciocnirea cu mașina din față, care frânase brusc, dar a intrat pe contrasens și s-a izbit de un TIR care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina în care se aflau cei trei s-a răsturnat.
Accident grav la Ștefănești, în județul Arges. Două persoane au fost rănite, după ce două mașini s-au ciocnit pe un pod peste calea ferată. Potrivit martorilor, accidentul a fost provocat de un șofer care circula cu viteză și nu a păstrat distanța regulamentară.
Accident grav în Constanța! Șase oameni au fost răniți, după ce un șofer băut aflat la volanul unei mașini de lux nu a acordat prioritate. Dimpotrivă, în loc să oprească, individul a apăsat pedala de accelerație și a intrat într-un microbuz plin cu pasageri. În urma coliziunii, microbuzul care se deplasa regulamentar pe un bulevard central din Constanța s-a răsturnat.
Imagini de coșmar pe DN73, în județul Brașov! Șoferul unei mașini de lux care gonea între Brașov și Râșnov, a ajuns pe contrasens unde s-a izbit violent de un camion. Impactul a fost atât de puternic încât mașina dar și bucați din trupul șoferului s-au împrăștiat ca după o explozie pe o rază de 200 de metri.
Încă o victimă în urma accidentului grav ce a avut loc pe o șosea din județul Neamț. Doi oameni au murit pe loc în satul Felești, comuna Dulcești, iar un al treilea a decedat la spital. Alți patru se află în stare gravă, după ce un șofer inconștient a intrat pe contrasens.
Accident mortal pe DN1, în județul Alba! Un om a murit, iar alte două persoane sunt grav rănite. Asta după ce mașina lor a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un TIR încărcat cu lemne.
Accident de circulație deosebit de grav, în Drobeta Turnu Severin! Un om a murit și un altul a fost grav rănit, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tir. Accidentul s-a produs la intersecția unei străzii cu centura ocolitoare a orașului. Șoferul autoturismului nu a oprit la semafor, iar autotrenul l-a lovit în plin și l-a târât, apoi, aproape 20 de metri. Bărbatul trecut de 50 de ani, care...
Ibuprofenul, nociv pentru aparatul cadiovascular, atunci când este administrat în doze foarte mari! Este concluzia unui raport al Agenției Europene a Medicamentului. Potrivit raportului, Ibuprofenul, care este folosit împotriva durerilor și a inflamațiilor, crește riscul de infarct și de accident vascular cerebral, la acei pacienți care iau doze de ibuprofen mai mari de 2.400 de miligrame pe zi. Constatarea...
Accident cumplit, în județul Mehedinți! Doi oameni au murit și alți patru au fost grav răniți, în evenimentul rutier produs la Izimșa, pe Drumul Național 56. Un microbuz în care se aflau cinci cetățeni bulgari a acroșat o biciclistă și s-a răsturnat într-un șant. Martorii spun că șoferul a încercat să evite femeia aflată pe bicicletă, dar în zadar. Cei cinci cetățeni bulgari din microbuz veneau din Franța și se îndreptau spre casă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

