In cel de-al doilea trimestru al anului, cererea de credite a companiilor a inregistrat o evolutia pozitiva, in timp ce la populatie tendinta a fost contrara, se arata intr-un sondaj BNR. Creditele cele mai solicitate au fost cele pe termen scurt din partea corporatiilor.
Amnistia fiscala ar putea fi o modalitate de a aduce în circuitul economic legal capitalurile din economia gri, spune consiliera pe probleme economice a primului-ministru Emil Boc, Andreea Paul-Vass, informeaza Agerpres. "Banii murdari, dar nespalati, care gonesc de teama fiscului si a justitiei prin depozitele bancilor din strainatate sau prin centrele off-shore, au reprezentat surse de capital pentru statele de origine în vremuri dificile, precum Italia sau Belgia.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019