Accidente deosebit de grave, in acest weekend, pe soselele tarii. Un accident mortal s-a produs într-o curbă, pe soseaua dintre localitățile Parca și Pebra, din județul Bistrița Năsăud. Un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu o autoutilitară, care transporta bușteni. Șoferul și pasagera din dreapta sa au murit pe loc, iar ceilalți doi ocupanți ai autoturismului, aflati in stare grava, au fost transportați la spitale din Târgu Mureș și Bistrița.
Casa de Pensii din municipiul Iași a fost asaltată de pensionarii dornici să prindă un bilet la tratament, în această vară. Deși sunt bătrâni și bolnavi, oamenii au stat cu orele la coadă, pentru a fi siguri că vor ajunge în stațiunile țintite. Cele mai multe bilete au fost repartizate în stațiunile Sovata, Băile Herculane, Tușnad, Târgu Ocna și Mangalia.
Un nou drog face victime printre tinerii amatori de senzații tari. Trei tineri din Iasi au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu produsul halucinogen. In cazul unuia dintre tineri, aflat in stare grava, a fost nevoie de șapte ore de resuscitare și tratament. Medicii spun că drogul e periculos și din cauza că nu poate fi depistat la analize. În multe orașe, autoritățile au decis să închidă magazinele de etnobotanice, dar comerciantii si-au transferat activitatea pe internet.
Deținuții din penitenciarele românești ar da orice pentru a putea vorbi la telefon. Ca sa-i ajute sa-si vada visul cu ochii, rudele sau prietenii lor încearcă să introducă în închisori aparate telefonice, cartele sau încărcătoare, in ciuda riscului de a deveni, la randul lor, colegi de celulă cu deținuții pe care-i ajută. Polițiștii din Iași, de pildă, au găsit telefoane mobile în conserve de pește.
Problema câinilor vagabonzi pare că nu-și mai găsește rezolvarea, la Iași. Potrivit estimărilor autorităților locale, în acest an, pe străzile orașului umblă nestingheriți peste 3.000 de maidanezi. De câțiva ani se încearcă soluția sterilizării. Rezultatele sunt greu de observat, însă șefii societății de salubrizare se bucură că măcar au ținut situația sub control.
Sărbătoarea Floriilor a fost întâmpinată cum se cuvine și la Iași și Ploiești, acolo unde preoții și credincioșii au rememorat drumul parcurs de Mântuitorul Christos, de la mormântul lui Lazãr pânã la intrarea în Ierusalim. Procesiunile desfășurate la Iași au atras peste 1.000 de credincioși. Aproximativ 1000 de ploieșteni s-au reunit in procesiune, de sarbatoarea Floriilor.
Precipitațiile abundente căzute în ultima perioadă au inundat zeci de gospodării din județul Iasi. Cel mai multe probleme s-au înregistrat la Târgu Frumos, Bârnova și la periferia Iașului. Peste 700 de familii din comuna Ivănești au rămas izolate, după ce un pârâu a rupt podul de legătură dintre două localități.
Clipe de coșmar, pentru o vânzătoare dintr-un supermarket ieșean! Amenințată cu un cuțit de un infractor, care i-a cerut banii din casă, femeia nu s-a pierdut cu firea și a reușit să apese butonul de panică. Hoțul s-a speriat și a fugit, iar întreaga scenă a fost surprinsă de camera de supraveghere instalată în magazin.
La trei zile după ce un tramvai din Iași a provocat un accident soldat cu un mort și mai mulți răniți, un alt tramvai a deraiat, in acelasi oras. De data aceasta, incidentul produs joi seara a fost unul mai putin grav si nu au fost inregistrate victime. Intre timp, potrivit deciziei magistratilor, Cristian Dumitru Diaconu, vatmanul care a produs accidentul de tramvai în urma căruia un bărbat a murit, iar alte șapte persoane au fost grav rănite, va fi judecat în stare de libertate.
Toate tramvaiele din Iași care au ieșit marți dimineață pe traseu au fost verificate. Mecanicii vor astfel să evite o nouă tragedie ca aceea de luni, in care un barbat a murit si 7 persoane au fost ranite, după ce un tramvai a deraiat și a lovit cateva mașini si un autobuz. Autoritățile vor sa afle acum dacă vatmanul a încercat să forțeze semaforul sau dacă tramvaiul a rămas fără frâne.
Biserica împrumută bani credinciosilor si preotilor. Se intampla la Iasi, unde Mitropolia Moldovei și Bucovinei a înființat Casa de Ajutor Reciproc a Clericilor și Mirenilor. Saptamana viitoare vor fi acordate primele împrumuturi, deocamdată de maximum 5.000 de lei și cu o dobândă de 6% pe an. Până acum s-au înscris doar 14 persoane, mireni și fețe bisericești, în frunte cu Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Acțiune în forță a politiștilor ieseni de la DIICOT! Oamenii legii au arestat trei indivizi care furau bani de pe cardurile mai multor cetateni europeni. In locuintele infractorilor a fost gasită suma de 150 de mii de euro. De asemenea, s-a mai descoperit aparatură electronică folosită pentru clonarea cardurilor, 27 de telefoane mobile si peste 450 de DVD-uri.
Contrabandiștii de țigări caută noi metode de a înșela vigilența oamenilor legii. Un cetățean român în vârstă de 30 de ani a încercat să introducă în țară peste o sută de pachete de țigări cu timbru de acciză din Republica Moldova.
Adrian Minune este acuzat că ar fi furat o sticlă de șampanie dintr-o benzinărie din Iași. Manelistul a fost surprins de camerele de luat vederi, în timp ce lua sticla de pe raft. A ieșit apoi fără să plătească.
Un tânăr din localitatea ieșeană Țibana a fost împușcat din greșeală, în timpul unei partide ilegale de vânătoare. Victima în vârstă de 30 de ani si un angajat al Direcției Silvice Vaslui vânau păsări in apropierea satului Glodenii Gândului. La un moment dat, pădurarul a tras un foc de armă, iar una dintre alice a ricoșat și l-a atins pe tânăr în zona gâtului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019