Trei români și un italian au fost prinsi în timp ce încercau sa fraudeze o bancă din Capitala cu nu mai puțin de cinci milioane de euro! Ei au mers sa încaseze un bilet de ordine fals, dar anchetatorii i-au reținut pe cei 4 chiar în momentul în care încercau sa scoata banii din bancă.
Pomii de Crăciun s-au vândut și pe bonuri de masa! S-a întâmplat la Iași, unde comerciantii au gasit această modalitate pentru a nu ramâne cu marfa pe stoc. În schimbul a doua bonuri valorice a câte 10 lei fiecare, clientul primeste un bradut mai amarât, de un metru înaltime si nu foarte stufos. Cel mai ieftin brad costă 20 de lei si se vinde în schimbul bonurilor, iar cel mai scump ajunge pâna la 300 de lei, în functie de aspect si înaltime.
Si detinutii se pregatesc de Craciun. Si cum de pe masă nu trebuie sa lipseasca traditionalele sărmăluțe, condamnatii de la Penitenciarul Jilava s-au pus pe treabă din zori. Alaturi de bucatarese, ei au împachetat 4 mii de sarmale.
Ca în fiecare an, Regele Mihai si-a primit colindatorii la Castelul de la Săvârșin. Sute de oameni au trecut pragul Familiei Regale în preajma Sarbatorilor, pentru urarile traditionale de Craciun.
O tânără din Mehedinti îsi va petrece Sarbatorile în închisoare, dupa ce a încercat sa introduca în țară peste 230 de grame de cocaina. Drogul era ascuns în borcane cu cremă de ciocolata! Cocaina ar fi urmat sa ajunga pe piata neagra din județ, iar femeia ar fi obținut cel puțin 9 mii de euro.
Un presupus interlop, membru clanului Raim din Mangalia, a fost la un pas de moarte, dupa ce un coleg de celula i-a înfipt un pix în ochi. Agresorul este un cunoscut ucigas de homosexuali, care are deja la activ doua crime în Constanta si in Marea Britanie. Incidentul s-a produs în arestul IPJ Constanța, unde cei doi asteptau sa fie prezentati instanței pentru prelungirea mandatelor. Dumitru Albota este arestat prevenitiv de la sfârsitul lunii octombrie. Barbatul e acuzat ca ar fi batut un copil dintr-un alt clan. Albota n-a mai ajuns la Judecatorie, ci la spital. Familia se teme că bărbatul ar putea fi omorât în arest.
Ajunul Nașterii Domnului este așteptat în fiecare an cu emoție de românii din toate regiunile. In satele din Banatul Montan s-au păstrat obiceiuri vechi de secole. Potrivit tradiției, in Ajunul Craciunului, oamenii se adună la rascruce de drumuri sau în fața bisericilor. Ca să se încalzească, dar si ca să alunge spiritele rele din sat, localnicii fac focuri în jurul cărora stau toata noaptea.
Cei doi piloti, Mani Gyenes si Marcel Butuza, vor reprezenta din nou Romania la Dakar,cel mai dificil raliu din lume. Competitia se va desfasura intre 1-15 ianuarie, in Argentina, Chile si Peru.
Un bărbat care a vandalizat două mașini de Poliție din Roman a fost prins si audiat de procurori. Tânărul de 30 de ani a dat foc unui autoturism și a aruncat cu vopsea pe cel de-al doilea. Omul a vrut sa se razbune, după ce, cu o zi în urmă, a fost amendat pentru tulburarea linistii publice.
Zeci de trenuri care se îndreptau spre Bucuresti sau plecau din Capitala către Transilvania sau Moldova au avut întârzieri cuprinse între 40 de minute si doua ore si jumatate. Motivul pentru care traficul feroviar a fost dat peste cap este furtul cablurilor de semnalizare din nodul feroviar Ploiesti.
Furtul nu merge de multe ori în magazinele păzite de camere de luat vederi. Au simțit-o pe pielea lor două femei din Buzău. Chiar dacă au reușit de mai multe ori să le păcălească pe vânzătoare și să fugă, imaginile surprinse de camere le-au fost, în cele din urmă, fatale. Cu doar câteva zile înainte, femeile au mai sustras pâine și bani din două magazine. De data aceasta insa, o angajată a apasat butonul de panică si a anunțat Poliția.
Suntem in plin sezon al colindelor, iar uneori poti sa ai surprize când vrei sa-i ''cinstești'' pe cei care îți cântă înainte de Crăciun! Vorbim despre senatorii luati prin surprindere de colindatorii veniti la Palatul Parlamentului. Dupa ce au cântat, tinerii maramureseni au început sa strânga darul traditional.
Panica la Filarmonica ''Banatul'' din Timișoara. Chiar la finalul unui concert de colinde, mai multe zgomote puternice si un fum dens i-au facut pe spectatori sa parasească în grabă sala. Incendiul a izbucnit într-o cameră în care se aflau mai multe recipiente cu ulei pentru masaj. Spray-urile depozitate în acelasi loc au fost cele care au explodat.
Tragedie în judetul Sibiu, unde 3 dintre cei 4 copii ai unei familii din localitatea Ighiș n-au mai apucat să se bucure de Sărbători. Micuții au ars de vii în propria casă, dupa ce locuința de chirpici a luat foc de la o soba. Ei erau lasati în grija bunicii, dar femeia nu era acasa în momentul în care a izbucnit incendiul. Copiii aveau vârste cuprinse între un an si jumatate si patru ani. În locuință se afla si o fata de 12 ani, care a reusit sa iasă la timp. Vecinii au fost cei care au vazut focul si au alertat pompierii.
Moș Crăciun vine și la primarii controversați. Bătrânelul cu barba albă i-a adus daruri edilului-șef al Craiovei, Antonie Solomon. Iar primarul spune că Moșul a fost...inspirat.
Seful de post din comuna botoșăneană Mihălășeni este anchetat dupa ce l-a batut pâna l-a omorât pe un tânăr pe care îl audia. Omul era principalul suspect în cazul unui furt de produse alimentare în valoare de 30 de lei. Politistul în vârstă de 26 de ani a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sub acuzațiile de omor, cercetare abuzivă și loviri sau alte violențe.
Reprezentantii Asociatiei “DIN SUFLET PENTRU COPII” sustin ca tinerii din Resita, legitimati de politie, nu erau falsi voluntari, ci angajati cu conventie civila de prestari servicii si se ocupau de cazuri umanitare.
Atentie unde va faceti cumparaturile de Craciun! Inspectorii OPC din Cluj au descoperit zeci de produse expirate, puse din nou la vânzare, dupa ce le-au fost schimbate etichetele.
Pe vreme de criză, mezelurile ieftine se țin cu rețete proaste! Avertismentul vine din partea presedintelui Federației Patronale Române din Industria Alimentară. Potrivit lui Sorin Minea, unii producatori au facut aceste modificari pentru că alternativa ar fi fost falimentul.
Dacă treci prin Galați și vrei să mergi cu tramvaiul, ai putea să dai chiar de... Moș Crăciun! Calatorii care se urca în mijlocul de transport împodobit cu luminițe spun că niciodata nu au avut onoarea de a fi condusi acasa chiar de Moșul care este vatman de ocazie!
A fost un an sărac, se plâng românii care se întorc în țară pentru Sărbători. Nu i-a lasat însa inima să nu le aduca nimic rudelor si prietenilor. Au cumparat daruri, dupa buget- unul mult mai mic, comparativ cu anul trecut.
Câteva sute de suceveni au uitat de spiritul Sărbătorilor si s-au îmbulzit pentru pachetele cu alimente si îmbracaminte oferite de primărie. Desi darurile erau destinate copiilor, în lupta pentru cadouri s-au înscris si cei mari.
Mare bucurie în gara din Târgoviște, pe unde a trecut chiar Mos Craciun! El nu a venit cu renii, asa cum presupune traditia, ci cu trenul. Când a coborât din Săgeata Albastră, a fost întâmpinat cu urale, iar lumea s-a înghesuit pentru a ajunge cât mai aproape de simbolul Crăciunului.
Alexandru Chipciu a spus DA Stelei si s-a inteles cu oficialii ros-albastrilor pentru 5 ani! Gigi Becali este convins ca si-a luat un adevarat fenomen al naturii.
Ilie Stan a pus tunurile pe fratii Costea! Prestatia celor din partida cu Vointa Sibiu l-a dezamagit foarte tare pe tehnician, care ar scapa de cei doi, dar nu poate fara acordul lui Gigi Becali.