Farmacia Vlad

N24 Plus

Adresa: str. Revolutiei, nr 22
Tel: 0700.000.000
Email:
Website: www.n24plus.ro
Ești aici : Prima pagină // Ultimele Știri Național 24 Plus

Ultimele Știri Național 24 Plus

RSS Știri
 

 

20 Martie 2011


  • Miting al Noii Drepte, la Cluj, in memoria lui Avram Iancu în categoria Social - economic

    Miting în memoria lui Avram Iancu, la luj. Peste o sută de membri ai Noii Drepte au mărșăluit pe străzi și au depus coroane de flori la statuia revoluționarului pașoptist. Mitingul a fost organizat și ca replică la controversele naționaliste de pe scena politică, din ultimele zile. Mitingul s-a desfășurat pașnic, sub supravegherea forțelor de ordine.

  • Locuitorii din Tandarei nu sunt de acord cu desfiintarea spitalului din localitate în categoria Social - economic

    Protest la Țăndărei, împotriva desființării spitalului din localitate. Peste patru sute de persoane au mărșăluit pe străzi, timp de aproape doua ore. Oamenii le-au cerut autorităților centrale să nu transforme spitalul în azil de bătrâni. La protest au participat medici, asistente, pacienți, dar și locuitori din județ. Nici autoritățile locale nu vor să renunțe la spital.

 

19 Martie 2011


  • Rapid a pierdut la Bistrita si se indeparteaza de Europa League! în categoria Sport

    Rapid a pierdut la Bistrita, dupa mai bine de 5 ani, iar in Giulesti s-a declansat furtuna. Dupa 2-3 cu Gloria lui “tata Jean”, Rapidul ar putea rata din nou Europa, iar Sumudica este aratat cu degetul de toata lumea.

  • Politistii din Hunedoara invata sa vorbeasca tiganeste în categoria Social - economic

    Polițiștii din Hunedoara s-au înscris la cursurile de limba romanes. Asta după ce au constatat că în multe dintre cazurile pe care trebuie să le rezolve interacționează cu romi. Deși recunosc deschis că nu sunt cei mai buni prieteni ai polițiștilor, romii hunedoreni sunt chiar încântați de efortul oamenilor legii.

  • Saisprezece accidente, in doua luni si jumatate, pe o strada din Arges în categoria Social - economic

    Loc cu ghinion, pe o strada din Arges. De la începutul acestui an și până în prezent, au avut loc nu mai puțin de 16 accidente rutiere în curba de pe strada Smeurei. De fiecare dată, gardul și casa din acel loc erau grav avariate. Vineri, autoritățile au montat câțiva stâlpi metalici de protecție. Nu au rezistat, insa, nici măcar 24 de ore! Sambata-dimineață, au fost puși la pământ, în urma unui nou accident.

  • Romanii din Japonia sunt adusi acasa, cu avionul în categoria Social - economic

    Românii din Japonia se întorc acasă. Autoritatile de la Bucuresti au pus la dispozitia acestora o aeronava, care a decolat din Japonia sâmbătă dimineață. Pasagerii vor punee piciorul in aeroportul Henri Coandă in noaptea de sambata spre duminică. Până acum, 300 de români au cerut să fie repatriați. Ca urmare a creșterii prețului biletelor, Guvernul român a decis să suporte jumătate din costurile calatoriei, cealalta jumătate urmând să fie achitata de cetățenii repatriați.

  • Ion Iliescu pledeaza pentru suspendarea lui Traian Basescu în categoria Politic

    Un parlament responsabil l-ar suspenda pe președintele Traian Băsescu. Cel putin asa sustine fostul șef al statului, Ion Iliescu, care este de părere că actualul lider de la Cotroceni și-a încălcat grav atribuțiile de președinte, când a vorbit despre lupta politică din interiorul Partidului Democrat Liberal. Presedintele de onoare al principalului partid de Opozitie mai spune că dacă premierul Emil Boc va fi înlocuit cu un tehnocrat nu se va schimba nimic pe fond în ceea ce privește actualul Executiv.

  • Lupta pentru sefia PD-L se acutizeaza în categoria Politic

    Lupta pentru șefia Partidului Democrat Liberal devine tot mai acerbă. Fiecare candidat are planul său de bătaie și susținătorii săi. Dar până la alegeri, mai sunt câteva săptămâni bune, iar configuratia avantajelor se tot schimbă. Așa se face că mulți dintre membrii PDL, care până mai ieri îl susțineau pe Vasile Blaga, acum au trecut în tabăra lui Emil Boc. Printre acestia se numara Gheorghe Flutur, Gheorghe Ștefan și Ioan Oltean.

  • Csibi Barna, cel care l-a spanzurat pe Avram Iancu, a fost detasat la Abrud în categoria Social - economic

    Functionarul public Csibi Barna, intrat in atentia opiniei publice din Romania, dupa ce a spânzurat o păpușă de paie întruchipându-l pe Avram Iancu, va fi detașat pentru șase luni la Direcția de Finanțe Abrud, din județul Alba. Etnicul maghiar a facut acest gest in timpul ceremoniilor organizate la Miercurea Ciuc, cu ocazia Sarbatorii Maghiarilor de Pretutindeni.

  • Oamenii legii il cauta zi si noapte, pe evadatul din Moreni în categoria Social - economic

    Localnicii din Dâmbovița și Prahova dau o mână de ajutor oamenilor legii, la căutarea deținutului care a evadat din sediul Judecătoriei Moreni, în cursul nopții de marți spre miercuri. Polițiștii au informații că fugarul s-ar afla în pădurile din zona municipiului Moreni. La cautari este folosit și un elicopter dotat cu o cameră cu termoviziune. Eugen Nicolae Galeș era condamnat la trei ani și patru luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

  • Scandalul generat de mesajul premierului maghiar, un rezultat al incalcarii diplomatiei în categoria Politic

    Scandalul in cazul mesajelor transmise de oficialii de la Budapesta, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, este un rezultat al incalcarii practicii impusa de diplomatie. Cel putin asa sustine ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, intr-o declaratie facuta la Târgu Mureș. Baconschi a mai adăugat că poziția de principiu a României nu s-a schimbat. Acceptăm autonomia culturală și procesul de descentralizare administrativă, dar nu și autonomia pe criterii etnice sau teritoriale.

  • Un sofer imprudent a scapat cu viata ca prin minune, dupa ce a intrat cu masina intr-un copac în categoria Social - economic

    Un șofer din Constanța a scăpat fără nicio zgârietură, după ce a intrat cu mașina într-un copac. În urma impactului, autoturismul, care era imprumutat de la un prieten, a luat foc. Potrivit polițiștilor de la Rutiera, accidentul s-a produs din cauza șoselei umede și a vitezei. Pentru că mirosea a alcool și părea drogat, oamenii legii l-au dus pe sofer la spital pentru recoltarea de probe biologice.

 

18 Martie 2011


  • Constantenii s-au rugat pentru populatia din Japonia în categoria Social - economic

    Constănțenii își arată solidaritatea față de poporul janponez. Peste o mie de persoane s-au rugat la malul mării pentru poporul zdruncinat de cutremurul de săptămâna trecută.

  • Alimentele din Japonia sunt verificate în categoria Social - economic

    Alimentele provenite din Japonia sunt sub lupa Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. Orice produs provenit din Tara Soarelui Rasare este atent verificat în laborator pentru a se vedea dacă sunt sau nu contaminate radioactiv.

  • Lege de interzicere a grevelor în timpul Bacalaureatului în categoria Social - economic

    Potrivit unui proiect de lege votat de senatorii PD-L, profesorii nu mai au voie să facă grevă în perioada bacalaureatului și a testării naționale.

  • Un politist gãlãtean a fost gasit împuscat în cap, în masina cu care fusese la o interventie în categoria Social - economic

    Un politist din Grupa Pirotehnica a Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Galati a fost gãsit împuscat în cap, în masina.

  • Rețea de falsificatori de diplome, destructurată în categoria Social - economic

    Suspectați că au pus pe picioare o adevărată fabrică de diplome, șase tineri din Capitală și unul din Argeș și-au petrecut noaptea în arestul poliției. În urma descinderilor efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au găsit imprimante performante, matrițe pentru ștampile și calculatoare.

  • Doi bucureșteni, acuzati ca și-au ucis cu sânge rece partenerul de afaceri în categoria Social - economic

    Cruzime fără margini, din partea a doi tineri din București, care și-au omorât partenerul de afaceri, pentru că dorea să se retragã dintr-o afacere ilegală și să spună totul la Poliție. După comiterea crimei, ucigașii au trecut cu mașina peste victimă și i-au dat foc.

  • Jaguar scăpat de la Grădina Zoologică din Ploiești în categoria Social - economic

    Jaguarul Johnny, de la Grădina Zoologică din Ploiești, a scăpat, joi, din cușcă, după ce a reușit să desprindă geamul protector cu o lovitură de cap.

  • Substanțele toxice din alimente se înmulțesc simțitor în categoria Social - economic

    Specialiștii Autorității Naționale Sanitar Veterinare au depistat aproximativ 350 de substanțe toxice în produsele alimentare pe care le consumăm zilnic. Pe lângă deja cunoscuții aditivi alimentari, mâncarea de la super-market conține alte mii de toxine.

  • Șeful Serviciului de inspecție fiscală din Vama Cluj, arestat pentru 29 de zile în categoria Social - economic

    Șeful Serviciului de inspecție fiscală din Vama Cluj a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, după ce a fost prins în flagrant, în timp ce lua mitã 4.000 de euro, printr-un intermediar, de la reprezentatul unei firme care avea probleme cu taxele vamale. Suspectul neagă, însă, acuzațiile.

  • Arhiepiscopul Andrei Andreicuț este noul mitropolit al Clujului în categoria Social - economic

    Arhiepiscopul de Alba Iulia, Andrei Andreicuț este noul mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului! Pentru această funcție, rămasă vacantă după moartea I.P.S. Bartolomeu, a candidat și episcopul vicar Irineu Bistrițeanul.

  • Angajatii CFR ameninta cu greva în categoria Social - economic

    Angajatii CFR au protestat vineri, între orele 7.00 Și 9.00, după ce, miercuri, trenurile au fost oprite timp de două ore, din cauza unei greve de avertisment a angajaților feroviari.

  • Profesori din 62 de Scoli din Suceava si 20 din Botosani nu au intrat la ore în categoria Social - economic

    Profesorii din 62 de unitãti de învãtãmânt din Suceava au intrat în grevã generalã pe termen nelimitat. Si la Botosani, dascãlii din 20 de scoli au refuzat sã intre la ore, pentru a treia zi la rând. Acestia sunt nemultumiti pentru cã nu si-au primit salariul pe luna februarie.

  • Sahtiorul lui Mircea Lucescu si Razvan Rat va infrunta Barca lui Messi&Co! în categoria Sport

    De ce tie frica nu scapi! Cam asa a fost tragerea la sorti de la Nyon pentru Mircea Lucescu si Pep Guardiola! Sahtiorul lui Il Luce si Razvan Rat va da piept cu extraterestrii Barcelonei, in sferturile de finala ale Ligii Campionilor.

 
  • Prima pagina
  • ...
  • 851
  • 852
  • 853
  • 854
  • 855
  • 856
  • 857
  • 858
  • 859
  • ...
  • Ultima pagina
 

Pagina tiparita: http://www.n24plus.ro/stiri.php?page=855
Data tiparirii: 10.06.2025