Procurorii cer arestarea soferului care a provocat accidentul de la Neamt, în care doi oameni au murit. Barbatul care a incendiat masina după incidentul rutier a fost audiat la Tribunalul Neamt. Tot in fața magistraților a fost adus si unul dintre pasageri, un minor, însotit de tutore. Al doilea pasager, un tânãr în vârstã de 21 de ani, a primit deja mandat pentru 29 de zile, pentru cã l-a ajutat pe sofer sã steargã urmele.
Una dintre persoanele accidentate grav în tragedia de luna trecută de la Iasi, când un tramvai a spulberat mai multe mașini, a ajuns la o clinicã din Germania. Este vorba despre asistenta medicalã de la Penitenciarului de Maximã Siguranțã Iași, care a supraviețuit ca prin minune. Fratele ei s-a împrumutat de bani, ca să o poată trimite la tratament. Femeia a fost transferată la clinica din strainatate cu un avion SMURD.
Autoritãtile încã mai cautã solutii pentru pacientii rãmasi în unele spitale. La spitalul din localitatea constãnteanã Bãneasa, zece bolnavi cu probleme psihice au fost transferati la spitalul Poiana Mare din Dolj. Alti 26 de pacienti asteaptã sã se elibereze paturi din alte spitale.
Ghinion absolut pentru un fost polițist clujean. Omul se judecă de un an cu oamenii legii, pe care-i acuză că l-au bătut, după ce...l-au confundat cu un proxenet! Totul a pornit de la pisica neagrã a bărbatului, pe care o căuta în fața casei într-o zi de 13, în 2010. Din nefericire, în zonă își faceau veacul mai multe prostituate, iar doi polițiști au crezut că bărbatul este protectorul fetelor. El a avut nevoie de 40 de zile de spitalizare după incident, dar polițiștii spun că doar l-au imobilizat.
Povestea licitației pentru manuscrisele lui Emil Cioran, recuperate de România cu ajutorul omului de afaceri George Brăiloiu, a provocat un scandal de proporții. Regizorul Sorin Ilieșiu, cel care a realizat împreună cu Gabriel Liiceanu documentarul "Apocalipsa după Cioran", susține că licitația a fost una frauduloasă. Si asta pentru că arhiva s-a aflat în permanență în țara noastră și a fost scoasă recent spre a fi vândută ''pe blat''.
O fetita in vârstã de opt ani, din localitatea dâmboviteanã Gura Sutii, a ajuns în comã la spital, dupã ce a fost lovitã de o autoutilitarã. Medicii de la spitalul din Târgoviste au decis transferul micutei paciente la spitalul Bagdasar Arseni din Capitala, dupa ce au constatat ca fetita era in stare foarte grava. In momentul producerii accidentului, copila se intorcea de la scoala, impreunã cu o colegã.
Scandal în Camera Deputaților, din cauza unei propuneri PDL. Impartirea conducerii mai multor comisii parlamentare a devenit samanta de scandal în plen, între Opoziție și Putere. Totul a pornit de la propunerea ca președinția Comisiei de buget sa fie transferatã de la PSD la UNPR. Deputații PSD și PNL au sarit ca arsi.
In vreme ce in cateva localitati din tara continua protestele fata de hotararea de transformare a spitalelor in camine de batrani, in alte zone unitatile sanitare se redeschid, pe raspunderea medicilor. La Codlea, cadrele medicale au decis să meargă la serviciu fără salariu, dupa exemplul colegilor din Bozovici, Caraș-Severin sau Bălcești, Vâlcea. De altfel, sunt spitale în țară care nu au respectat decizia Ministerului Sănătății și acordă îngrijiri medicale de urgența.
Visul lui Mircea Lucescu de a juca o semifinala de Liga Campionilor cu Sahtior s-a transfomat intr-un cosmar! Fara Rat, suspendat, ucranienii au pierdut si meciul retur cu Barcelona si au fost eliminati din competitie cu un scor de tenis, 1-6.
Adrian Minune a intrat in vizorul Agenției Naționale pentru Integritate. ANI a sesizat ANAF și Oficiul de Combatere a Spălării Banilor, în cazul averii cântărețului. Adi Minune ar fi realizat tranzacții bancare suspecte de aproximativ 900 de mii de euro și nu poate justifica încă o sută de mii de euro. In februarie 2010, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea pentru verificarea lui Adi Minune, suspectat de fals în declarații.
Șoferul care a fugit de la locul accidentului produs la inceputul la inceputul saptamanii, în județul Neamț a fost prins la Târgu Jiu. Suspectul fusese dat în consemn la frontieră după ce două cadavre au fost găsite de localnici pe un câmp din comuna Ion Creangă, județul Neamțdin. Unul, carbonizat, se afla sub autovehiculul incendiat, iar celălat pe câmp.
Pretul din ce in ce mai piparat al carburantilor nu ii sperie pe guvernanti, dar le da fiori proprietarilor de autovehicule. O lege în vigoare încă de acum 13 ani permite, insa, Guvernului să înghețe prețul benzinei. Ca sa aplice o astfel de masura, executivul ar avea nevoie doar de avizul Consiliului Concurenței, susține președintele acestei instituții. Cu toate ca pretul carburantilor creste fara oprire, Guvernul ezita să ia măsuri. Intre timp, benzinarii anunță ca e posibila o nouă scumpire.
Sute de localnici au ieșit în stradă, la Buftea, in județul Ilfov, nemulțumiți de hotararea Ministerului Sanatatii de închidere a spitalului din localitate. La protest au participat și angajați ai spitalului, locuitori din zona, dar și reprezentanți ai autorităților locale, inclusiv primarul din Buftea. Ca și în alte spitale din țară aflate în această situație, personalul medical de la Buftea asigură în mod voluntar primirea de urgențe. Chiar dacă nu mai sunt plătite de la 1 aprilie, asistentele continuă să lucreze la spital, în ture.
Dramă în Dolj. Un fost polițist, Nelu Gruia, și-a împușcat mortal soția, și-a rănit grav fiica, după care a încercat să se sinucidă. Totul, in urma unui conflict in familie. Fostul șef al Serviciului de Arme și Muniții din IPJ Dolj a murit pe masa de operație. Bărbatul a folosit o armă pe care o deține în mod legal, mai ales că era directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. Medicii SMURD, sositi la locuința familiei dintr-un cartier rezidențial din Craiova, au găsit-o pe nevasta asasinului fără suflare.
Inca o drama zguduie sportul romanesc! Fotbalistul Andrei Mutulescu, care juca la Juventus Bucuresti, in liga secunda, a murit ieri, in timpul unei partide cu prietenii. Tanarul, de doar 23 de ani, a facut stop cardiac pe teren. Mai bine de o ora si jumatate au incercat medicii sa il readuca la viata prin manevre de resuscitare, dar fara rezultate.
Senatorul PSD Cătălin Voicu, judecat pentru trafic de influență, rămâne în arest preventiv. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casatie și Justiție. După mai bine de un an de încarcerare a parlamentarului, completul de 5 judecători a admis recursul procurorilor DNA la hotararea prin care a fost admisă cererea lui Voicu de liberare provizorie sub control judiciar. Astfel, sentința Secției Penale a Curții Supreme a fost respinsă, iar decizia rămâne definitivă.
Două cabane turistice au fost mistuite de flăcări pe Valea Măriilor, in judetul Bistrița-Nãsãud. Incendiul a cuprins una dintre cabane înainte de miezul nopții. Focul s-a extins imediat și la o alta, aflată in apropiere. Clădirea de la care a pornit incendiul a fost recent renovată și avea piscină, restaurant, sală de sport și 12 camere pentru cazarea turiștilor. Pompierii au încercat timp de patru ore sã stingã flãcãrile.
O delegatie din Romania a participat la supravegherea alegerilor din Kazahstan, in perioada 28 martie – 6 aprilie 2011. Delegatia Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica a realizat o monitorizare a alegerilor prezidentiale din aceasta republica din Asia. Monitorizarea a fost realizata la invitatia Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan.
Dansul democrat-liberalului Edmond Tălmăcean in timpul unei emisiuni televizate, pe muzica lui Michael Jackson, a generat reactii atat in sanul propriului partid, cat si in randul Opozitiei.
"Spuneți nu eutanasierii celui mai bun prieten al omului, câinele!" Este unul dintre sloganurile strigate în fața Palatului Parlamentului de sute de iubitori ai necuvântătoarelor. Mitingurile din ultima perioada nu sunt întâmplătoare, pentru că deputații urmează să-și dea votul pe legea care permite eutanasierea câinilor fără stâpân. Dacă primește vot favorabil, actul normativ poate fi aplicatã.
Rata anualã a inflației a ajuns luna trecuta la 8,01 la sută. Si asta pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 9,92 procente. Asa arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. Potrivit INS, prețurile produselor nealimentare au crescut cu 7,41 la sută, iar tarifele la servicii cu 5,70 procente. Legumele, fructele si conservele s-au scumpit, în medie, din februarie până acum, cu 5%.
Doi prahoveni au ajuns pe mana anchetatorilor, dupa ce si-au bătut și exploatat calul. Câțiva localnici din zona de sud a orașului Ploiești au alertat autoritățile, după ce au observat un cal care era bătut de proprietari din cauza că nu se mai putea ridica. La venirea polițiștilor, animalul plin de răni abia se ținea pe picioare. Stapanii calului au primit o amendă de 500 de lei pentru că au intrat cu căruța în oraș și s-au ales cu dosar penal pentru rele tratamente asupra animalului.
Razii la aproape 30 de magazine "de vise" din Capitală si din Galati, unde se vindeau droguri de mare risc. Ofițerii de la Crimă Organizată si procurorii DIICOT au vizat membrii unei rețele de infractori care aduceau din Spania, China și Franța substante etnobotanice interzise.
Final de European senzational pentru Romania! Fetele noastre au reusit dubla la sol la campionatul de la Belin: Sandra Izbasa si Diana Chelaru aduc acasa medalia de aur, respectiv cea de argint.
La început de săptămână, aspiranții la șefia PD-L și-au depus oficial candidaturile. In cursă sunt Emil Boc, Vasile Blaga și Theodor Paleologu. Lupta pentru conducerea partidului a împărțit formatiunea în două echipe. Una este condusă de actualul sef al democrat-liberalilor, Emil Boc, iar cealaltă de secretarul general, Vasile Blaga. Moțiunea premierului se intitulează ''România dreaptă, România puternică'', iar cea a fostului ministru de Interne- ''O Românie dreaptă, o Românie europeană''.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019