Date companie
 
 
 
 

Demersuri neoficiale ale PNL către ALDE

RSS Știri
 
 
Data publicării : 15 Decembrie 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : liberali, alde
 

Liberalii încearcă să iasă din încurcătură, după eșecul de la alegerile parlamentare. Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că au existat ”demersuri mai puțin oficiale” ale PNL către ALDE, însă nu au avut loc discuții oficiale privind o eventuală majoritate. Tăriceanu spune că liberalii sunt pe poziții ”foarte îndepărtate” ideologic de partidul pe care îl conduce. El a ironizat însă ideea unei majorități de dreapta, spunând că partidele care ar putea-o forma nu sunt de fapt de dreapta.

Tăriceanu a afirmat că urmează să aibă discuții cu liderul PSD, Liviu Dragnea, pe tema formării Guvernului după ce BEC anunță repartizarea mandatelor, iar în acest moment nu știe numele viitorului premier. În privința legii care i-ar interzice lui Liviu Dragnea să fie premier, Tăriceanu a spus că ”între Constituție și Dumnezeu nu este nici președintele”. El a precizat că nu a avut o întâlnire cu Liviu Dragnea, că doar au vorbit la telefon și că așteaptă distribuția finală a mandatelor pentru a face următorii pași în negociere. Întrebat câte posturi și-ar dori ALDE în noul Guvern, Tăriceanu a răspuns ironic: "Cât mai multe, așa 80-90%".



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • ALDE susține în continuare alegerea primarilor în două tururi ( 17 Ianuarie 2020 )

    Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că nu poate vota pentru moțiunea de cenzură, anunțată de PSD împotriva Guvernului Orban! ALDE nu poate vota deoarece partidul nu poate susține un demers care să împiedice revenirea la alegerea primarilor în două tururi. 

  • Proiect de modificare a legii privind RCA ( 6 Septembrie 2019 )

    Se schimbă regulile pentru decontarea RCA! Potrivit unei inițiative legislative PSD și ALDE, care modifică legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, decontarea între asigurătorii RCA, în cazul unui accident...

  • PSD rămâne singur la guvernare, după plecarea ALDE ( 27 August 2019 )

    PSD rămâne la guvernare! Cel puțin așa a declarat, astăzi, premierul Viorica Dăncilă, în timpul ședinței de Guvern. Șefa Executivului a precizat că a luat act de decizia formațiunii politice ALDE de a rupe coaliția de guvernare, pe care o percepe ca un joc politic pentru obținerea de voturi. Viorica Dăncilă a mai afirmat că partidul pe care îl conduce va continua singur implementarea programului de guvernare, întrucât România are nevoie de stabilitate.

    VIORICA DĂNCILĂ, premierul României "Guvernarea nu este perfectă, dar cu siguranță este eficientă. Am luat măsuri economice foarte bune, apreciate atât de cetățeni, cât și de mediul de afaceri, iar acest lucru se vede în creșterea economică sustenabilă și în creșterea nivelului de trai al populației."

    Viorica Dăncilă a dorit să le mulțumească foștilor parteneri de la ALDE pentru colaborare, în special, ministrului Afacerilor Externe, Ramona Mănescu. Aceasta a declarat că își asumă excluderea din ALDE, dar că nu va trece la PSD. „Eu îmi continui misiunea ca ministru al Afacerilor Externe și cred că asta este suficient”, a precizat Mănescu. ALDE a decis luni, ieșirea de la guvernare, miniștrii partidului urmând să demisioneze. Liderul formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu, preciza, luni, că miniștrii care nu demisionează vor fi excluși și că el demisionează de la șefia Senatului. Premierul susține că decizia Ramonei Mănescu de a rămâne la șefia M.A.E. demonstrează că aceasta a înțeles că repsonsabilitatea guvernării este mai presus decât orice interes politic.

  • Ponta și Tăriceanu pun la cale o nouă alianță ( 7 August 2019 )

    O nouă alianță se prefigurează pe scena politică. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, miercuri, că a discutat cu președintele Pro România, Victor Ponta, încheierea unei alianțe politice și constituirea de grupuri...

  • Viorica Dăncilă, desemnată candidatul PSD la prezidențiale ( 23 Iulie 2019 )

    Viorica Dăncilă, candidatul PSD la prezidențiale! Social-democrații au ales-o pe Dăncilă, cu majoritate de voturi, în ședința Biroului Permanent Național care a avut loc astăzi. Rezultatul votului va fi validat în Comitetul Executiv Național al PSD...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2