Un bărbat de 77 de ani dintr-o comună gorjeană a fost furat în propria locuință, după ce a acceptat să-i fie călcat pragul de trei necunoscuți. O femeie si doi bărbați de etnie romă au intrat în vorbă cu vârstnicul, pe motiv că achiziționează deșeuri din material plastic. Până când păgubitul să-și dea seama de complot, unul dintre suspecți a intrat în cameră și a furat o ladă, unde bătrânul ținea 34 de mii de lei, bani strânși o viață întreagă.
Romanii au inceput sa invete ce inseamna colectarea selectiva. În 2011, au fost colectate cu 40% mai multe deșeuri de ambalaje decât anul anterior. Cele mai mari cantități colectate au fost ambalajele de hârtie-carton , urmate de plastic , sticlă și metal. Creșteri semnificative au fost înregistrate în cazul deșeurilor de ambalaje din aluminiu, cu 245% mai mult decât în 2010 , urmate de cele de tip PET, cu aproximativ 68% mai mult decât in anul precedent.
Peste două sute de locuitori ai orașului Baia Sprie au protestat, într-o ședință publică, față de amplasarea unui punct de colectare a deșeurilor miniere la mică distanță de casele lor. Oamenii se plâng că în zonă mai există un iaz de decantare, care ar fi trebuit demult ecologizat. Ei spun că reziduurile toxice distrug recoltele și apa de băut. Poluarea în zonă este ridicată din cauza sterilului evacuat din mine în perioada comunismului.
Estetica urâtului și-a făcut simțită prezența și la Cluj-Napoca, acolo unde s-a înființat un muzeu al deșeurilor. Vizitatorii au, astfel, ocazia să vadă cum resturile menajere, dar și cele rezultate în urma activităților desfășurate la școală sau la serviciu, pot deveni adevărate opere de artă. La rândul lor, organizatorii speră ca prin această inițiativă să-i ajute, mai ales pe tineri, să conștientizeze importanța colectării selective și reciclării gunoaielor.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a renunțat pentru moment la megaproiectul autostrăzii suspendate, în favoarea altuia, la fel de ambițios: un incinerator pentru deșeuri menajere! Ca sa-si sustina propunerea, edilul Capitalei a dat ca exemplu un crematoriu similar, cel de la Viena, destinat prelucrarii deșeurilor menajere. Oprescu a subliniat aspectul nonpoluator al investitiei austriece.
Edilii municipiului Timișoara au primit un ultimatum din partea Comisiei Europene, în vederea diminuării nivelului de praf de pe străzi. În caz contrar, forul european va trece la aplicarea unor sancțiuni severe. Efectele s-au văzut, însă, imediat în urbea de pe Bega. Spațiile verzi au fost refăcute, străzile sunt spălate zilnic, iar șoferii cu mașinile murdare riscă amenzi usturătoare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

