Mirajul străinătății este din ce în ce mai mare, în rândul elevilor români, care visează să-și definitiveze studiile în străinătate, cu atât mai mult cu cât sistemul de învățământ autohton își continuă nestingherit declinul. Există însă o problemă, care pe mulți îi împiedică să-și vadă visul cu ochii: taxele de școlarizare. În Marea Britanie, spre exemplu, un an de studiu poate costa între 18 și 21 de mii de euro.
Sistemul școlar bucureștean este zguduit de un nou scandal sexual! De această dată, însă, protagonistul nu este un profesor, ci un un elev, care și-a obligat colega, o fetiță din clasa a șasea, să întrețină relații sexuale orale cu el, chiar în toaleta unității de învățământ. Fata, în vârstă de doar 12 ani, susține că s-ar fi certat cu prietenul ei, iar acesta, în schimbul împăcării, i-ar fi cerut servicii sexuale.
1200 de familii din judetul Botosani nu mai primesc ajutor social, din cauza absentelor copiilor. Agentia de Prestatii Sociale din cadrul Ministerul Muncii a luat aceasta decizie în colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Botosani, care tine o evidenta a elevilor chiulangii. Maria Cretu, din orasul Bucecea, mama a patru copii, a pierdut alocatia de sustinere a familiei. Din luna septembrie...
Elevii din satul hunedorean Holdea învață de mai bine de 3 ani într-un container, a cărui suprafață nu depășește 20 de metri patrati. Copiii se încălzesc în prag de iarnă cu ajutorul caloriferelor electrice, iar conditiile de igiena personala nu au vreo legatura cu secolul 21. Cei 10 elevi urmeaza in sat cursurile învatamântului gimnazial în conditii improprii, întrucât parintii lor nu au fost de acord ca micuții sa faca naveta 6 kilometri pâna în satul vecin.
Matematica le dă bătăi de cap elevilor români! Potrivit unui raport al Comisiei Europeane, școlarii români și bulgari stau cel mai prost la capitolul calcule. În urma testelor internaționale, ei au obținut punctaje sub media europeană, spre deosebire de elevii din Finlanda sau Belgia, care și-au adjudecat primele locuri. Unii profesori cred că pe elevi nici nu i-a interesat să demonstreze că sunt buni la matematică.
Incendiu la Liceul "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi! Profesorii si elevii au reusit sa se evacueze singuri, pâna la sosirea pompierilor. Zece de elevi au fost transportati la Spitalul "Sf. Maria" din Iasi, dupa ce au suferit atac de panica. Potrivit primelor rezultate ale anchetei, focul a pornit de la o tigara aruncata pe o mocheta. Oamenii legii au declansat o ancheta, pentru a stabili cine se face vinovat de provocarea incendiului.
Peste 700 de elevi de gimnaziu si de liceu, din Bolintin Vale, judetul Giurgiu, au protestat, marti, ore intregi în fata Primariei. Motivul: ingheata în salile de clasa! Demersul copiilor este sustinut si de cadrele didactice. Primarul localitatii spune ca scolile au fost lasate in frig, din cauza ca nu s-au primit banii pentru subventii. Primarul promite ca intr-o saptamâna se va da drumul la caldura in scoli.
Care sunt valorile în care crede această generatie? Aceasta este întrebarea aflată la baza proiectului EuroEdu, un program ce încearcă să-i ajute pe elevii bucureșteni, cu performanțe deosebite la învățătură, să facă alegerile cele mai potrivite pentru viitor. EuroEdu este un proiect care indentifică si pune în valoare performanta tinerilor. Pentru organizatori, elevul ideal este în clasa a X-a sau a XI-a si excelează...
Programul guvernamental ''Laptele și cornul'' a pus în pericol sănătatea elevilor ialomițeni! Peste 8 mii de școlari au primit lapte expirat. Ei și-au dat seama ca este alterat abia după ce l-au consumat.
Liceul teoretic ``Eugen Lovinescu`` din Capitală a gazduit etapa finala a programului Comenius intitulat ,,Sa ne pastram in forma si activi – sa fim sanatosi si fericiti!’’. Acest proiect si-a propus sa promoveze si sa sustina importanta dezvoltarii armonioase, practicarea exercitiilor fizice, adoptarea unui stil de viata sanatos si a unei alimentatii echilibrate.
Violența din școli pare fără sfârșit! Directoarea unui liceu vasluian a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost agresată de un elev, chiar pe holul instituției de învățământ. Polițiștii încearcă, acum, să-l identifice pe agresor pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Incidentul a avut loc în momentul în care la liceul teoretic Emil Racoviță din Vaslui se desfășurau cursuri de limba italiană, la care participau și elevi din alte instituții de învățământ.
Peste două milioane de elevi au inceput examenele de evaluare, care ar trebui să arate ministerului Educației nivelul de pregătire al școlarilor din învățământul preuniversitar. După două săptămâni de școală, profesorii pot, astfel, să-și facă o imagine clară asupra cunoștințelor dobândite de elevi în anii anteriori.
Elevii, evaluați la toate disciplinele după două săptămâni de școală! Profesorii au recurs la această metodă pentru a-și face o imagine clară asupra cunoștințelor dobândite de aceștia în anii anteriori. Inspectorul școlar general al municipiului București, Cristian Alexandrescu, a precizat că notele obținute de elevi nu vor fi trecute în catalog, ci vor fi doar un reper pentru profesorii care predau la clasă.
Incă o săptămână în care nu se fac ore la Liceul de Arte din Sibiu. 450 de elevi nu au început încă școala și sunt în vacantã prelungitã, iar dascãlii- în concediu forțat, pentru cã nu si-au primit salariile de douã luni. Rezolvarea problemei stã în mâinile Executivului, pentru cã restantele salariale se pot da doar prin ordin de ministru sau Hotãrâre de Guvern.
Conflictele din școli par fara sfarsit. Cel mai recent exemplu vine din Craiova, unde un elev de clasa a șaptea a fost lovit în cap cu un scaun de un coleg mai mic cu un an. Cearta a avut loc într-o sală de clasă a școlii "Lascãr Catargiu".
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019