Liderii Confederației Naționale Sindicale ”Cartel Alfa” și cei ai federațiilor membre din industrie cer Guvernului României soluționarea urgentă a ordonanței privind producerea energiei din surse regenerabile, oprirea suprataxării energiei electrice și a liberalizării rapide a prețului la gaze naturale. Sindicaliștii vor să-i ceară premierului Victor Ponta să convoace de urgență o ședință comună cu toți factorii...
Peste 600 de oameni au protestat din nou, în județul Arad, fațã de exploatarea gazelor de șist. Manifestanții, în frunte cu preoții și primarii din mai multe localitãți, s-au adunat în comuna Șimand, dupã ce localnicii au aflat cã o companie din Ungaria va face mãsurãtori în zonã pentru a identifica eventuale zãcãminte. Societatea din Ungaria a anunțat cã va începe mãsurãtorile în zona Curtici, județul Arad...
Copil de nouă ani, găsit fãrã suflare lângă o sonda din comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova! Băiatul fusese dat dispărut, din cauză că nu ajunsese acasă, după ce încheierea cursurilor la școală. Sonda, alături de care a fost găsit trupul copilului, este chiar lângã drumul pe care mergea către casã. Dupã ce a plecat de la școalã, băiatul a trecut pe la mama lui, care se afla la serviciu, a vorbit cu ea câteva minute...
Gerul de afară umflă facturile la gaze și energie electricã! Autoritãțile au fost nevoite sã importe cantitãți uriașe de gaz, la prețuri mai mari. Mai mult de atât, consumul va continua sã creascã pentru că meteorologii ne anunțã cã frigul abia acum începe.
Noul an a venit cu scumpiri și cu majorări de taxe și impozite! Românii vor plăti mai mult pentru carburanți, gaze și energie electrică, scumpiri care se vor simți și în prețul alimentelor și serviciilor. Pentru gazele naturale consumate, se adaugă 11 lei la fiecare mie de metri cubi. În cazul energiei electrice, prețul crește cu 1 la sută. Aceste majorări vor genera scumpiri între 5 și 15 la sută la unele produse și servicii.
Anul 2014 ne aduce o creștere a prețului gazelor naturale. Gazele pentru populație se vor scumpi cu 1% de la 1 ianuarie 2014, iar cele pentru industrie, cu 2%. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileț, a declarat pentru AGERPRES, că această creștere este un nou pas în procesul de liberalizare a pieței gazelor naturale.
Tragedie, în seara de Crăciun, la Călărași, acolo unde un bloc a sărit în aer, din cauza acumulărilor de gaze. Deflagrația a curmat viața unei femei și a rănit alte cinci persoane. 14 apartamente au fost distruse, iar clădirile din jur, printre care se numără sediul S.R.I. și Judecătoria Călărași, au fost grav avariate. Geamurile acestora au fost spulberate de suflul exploziei.
Proteste cu incidente în centrul Capitalei! Sute de oameni au participat la un protest față de noul cod penal si față de clasa politică. De asemenea au manifestat în semn de solidaritate cu localnicii din Pungești. Protestatarii au blocat circulatia în centrul Bucureștiului și s-au îmbrâncit cu jandarmii. Manifestația a început în Piata Universitãtii, iar spiritele s-au încins în momentul în care participanții au vrut sã blocheze circulația...
O sinucidere, într-un bloc din Deva, a provocat pericol de explozie! Un tânăr în vârstă de 21 de ani s-a aruncat de la etajul 9 al unui bloc, în casa scării. În cădere, a agățat o țeavă de gaz, care s-a fisurat. Sinucigașul a murit pe loc, iar locatarii au sunat imediat la 112 de teama unei explozii. Potrivit locatarilor, tânărul nu locuia în blocul în care s-a sinucis. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală...
Pericol de explozie în centrul Ploieștiului! Un muncitor care lucra împreună cu mai mulți colegi la înlocuirea unei conducte de gaze a lovit țeava cu târnăcopul și a spart-o. Avaria a fost sesizatã imediat de trecãtorii care s-au speriat din cauza mirosului puternic de gaze. În loc sã anunțe echipele de intervenție și sã izoleze zona, muncitorii s-au mulțumit sã opreascã scurgerea de gaze cu un dop de lemn.
Prima zi de octombrie a adus noi scumpiri, pentru români! Vom scoate din buzunare mai mulți bani, pentru factura la gaz și întreținerea lunară. Prețul gazelor va fi majorat, cu până la un procent, pentru consumatorii casnici, în timp ce tarifele pentru industrie vor fi mai mari cu maximum doi la sută, odată cu parcurgerea unei noi etape din calendarul de liberalizare a pieței. România își asigură, în medie, trei sferturi din consumul de gaze...
1 iulie a venit cu două vești bune, dar și cu altele proaste. Astfel, din prima zi a lunii crește salariul minim pe economie, pentru a doua oară în acest an. Creșterea este de 50 de lei, de la 750 la 800 de lei, iar de această majorare se vor bucura peste 677 de mii de salariați. De asemenea, prețul energiei electrice va fi redus în medie cu 1,3 la sută, așa încât facturile ar putea scădea cu 5-10 procente.
Combinatele chimice din România, pe vremuri fala industriei românești, au devenit victime ale economiei afectate de criză. După Oltchim Rm Vâlcea, marile unități chimice din Bacău și Brașov trec, la rândul lor, prin momente grele. Oamenii spun că principala piedică o reprezintă prețul ridicat al gazelor, care nu mai poate fi suportat la nivelul actual de activitate. De teamă că își vor pierde locurile de muncă, angajații au ieșit în stradã...
Avarie de proporții la o conductă magistrală de gaze, din Pitești. Circulația pe o stradă din centrul orașului a fost deviată din cauza pericolului de explozie și mii de apartamente au rămas fără gaze. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit imediat la fața locului. Acesta este cel de-al doilea incident, din ultimii doi ani, în care o conductă magistralã de gaze cedează, în Pitești.
Locuitorii orașului Panciu trăiesc ca la țară! Oamenii se încălzesc la sobe pe lemne, deși blocurile din oraș au fost racordate la un sistem centralizat de încălzire pe bază de gaze. Motivul pentru care preferă vrâncenii din Panciu încălzirea la sobă este costul! Locatarii spun că încălzirea pe gaze este mult mai scumpă decât cea pe lemne. Realizarea proiectului centralei pe gaze a început în urmă cu doi ani, cu bani de la bugetul de stat...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

