Farmacia Vlad

N24 Plus

Adresa: str. Revolutiei, nr 22
Tel: 0700.000.000
Email:
Website: www.n24plus.ro
Ești aici : Prima pagină // Ultimele Știri Național 24 Plus

Ultimele Știri Național 24 Plus

RSS Știri
 

 

13 Iulie 2013


  • Premierul Victor Ponta nu a abandonat pasiunea pentru automobilism în categoria Social - economic

    Pasiunea pentru automobilism nu l-a părăsit pe Victor Ponta, nici după ce a intrat în posesia fotoliului de premier. Șeful de la Palatul Victoria a vizitat, sâmbătă, împreună cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, platforma Dacia de la Titu, acolo unde a testat o mașină electrică, din postura de copilot. Executivul de la București speră ca mașinile electrice să aibă mai multă priză în România. În acest sens, pregătește un act normativ care permite acordarea bonusului de 2.500 de euro și firmelor interesate de achiziția vehiculelor eco, fără să fie considerat ajutor de stat.

  • Lucrările studenților de la Universitatea din Bacău sunt verificate de un soft anti-plagiat în categoria Social - economic

    Plagiatul a devenit istorie, la Universitatea de stat din Bacău, grație unui soft inteligent care verifică lucrările de licență și de doctorat! Profesorii încarcă lucrarea în format electronic, iar programul generează o diagramă cu rezultatele. Dacă originalitatea textului nu atinge nivelul de 60%, lucrarea este respinsă.

 

12 Iulie 2013


  • Un pompier a murit în timpul unei misiuni de salvare, la Fetești în categoria Social - economic

    Misiune de salvare fatală, pentru un pompier din Fetești! Victima încerca, împreună cu un coleg, să-i salveze pe doi muncitori prinși sub un mal de pămant. În timpul operațiunii, însă, malul s-a surpat din nou, așa că salvatorii au intrat în rol de victimă. Deși a fost scos la suprafață în foarte scurt timp, unul dintre pompieri nu a mai putut fi salvat de medici.

  • 20 de persoane, suspectate de furat de motorină în categoria Social - economic

    Percheziții de amploare la hoții de combustibili, din București, Ilfov, Giurgiu, Călărași și Teleorman, care ar fi prejudiciat o importantă companie petrolieră cu aproximativ 240.000 de lei. La acțiune au luat parte 200 de polițiști, care au dus la audieri 20 de persoane. Potrivit oamenilor legii, din 2010 și până în prezent, suspecții ar fi sustras din cisterne, cu ajutorul paznicilor, tone întregi de motorină. Combustibilul era vândut repede către persoane fizice sau firme.

  • Lucrările de pe DN 66, blocate după descoperirea unui sit arheologic în categoria Social - economic

    Descoperirea unui sit arheologic, în urmă cu șapte ani, a dus la blocarea lucrărilor de reabilitare a Drumului Național 66, din județul Gorj. Deși ar fi trebuit reluate încă din primăvară, lucrările au reînceput în urmă cu mai puțin de o lună și vor suferi modificări majore, din cauza faptului că vestigiile arheologice se află de o parte și de alta a drumului. Constructorul trebuie să prevadă casete speciale, pentru delimitarea zonei istorice.

  • O femeie de 95 de ani, tâlhărită de o vecină de 60 de ani în categoria Social - economic

    Caz șocant la Galați, acolo unde o bătrână în vârstă de 95 de ani, a fost tâlhărită și bătută de o sexagenară! Victima susține că agresoarea a pătruns în locuință, a pus-o la pământ cu mai multe lovituri, după care i-a furat toți banii pe care îi avea în casă, 40 de lei. Femeia spune că, de-a lungul timpului, i-a împrumutat vecinei diverse sume de bani.

  • Scandalul de la Bacalaureat, subiect de glume pentru premierul Ponta în categoria Social - economic

    Scandalul șpăgilor de la Bacalaureat a devenit subiect de glume la nivel înalt! Prezent la inaugurarea noului sediu al Liceului francez "Anne de Noailles" din București, premierul Victor Ponta a făcut o glumă care a surprins asistența. Acesta a declarat că speră ca poliția să nu verifice și aici rezultatele absolvenților.

  • Bac fără supraveghetori: Profesorii spun că nu mai vor să supravegheze elevii în categoria Social - economic

    Acuzațiile de fraudă de la Bacalaureat i-au dezgustat pe profesori, care spun că nu mai vor să supravegheze elevii la probele examenului de maturitate și nici să mai corecteze lucrările. Dascălii cinstiți sunt nemulțumiți că au fost băgați în aceeași oală cu colegii lor care au acceptat mită și se tem că ar putea fi anchetați fără a avea vreo vină. Sindicatele din Educație anunță că s-ar putea ajunge chiar la o boicotare a Bacalaureatului.

  • Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul" în categoria Social - economic

    Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare plus 3 ani pedepsă complementară, în dosarul "Tranaformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

 

11 Iulie 2013


  • O angajată a Camerei Deputaților este suspectată că ar fi furat din gențile colegelor în categoria Social - economic

    O angajată a Camerei Deputaților este acuzată că ar fi furat din gențile a cinci colege aproape trei mii de lei. Femeia de 49 de ani profita de neatenția acestora și umbla în poșetele lăsate nesupravegheate în birouri. Totul a ieșit la iveală după ce una dintre colege a surprins-o în timp ce îi fura bani din geantă. Femeia este expert parlamentar și lucrează la Departamentul de Studii în drept Comunitar.

  • Au început înscrierile: tinerii absolvenți se luptă pentru a prinde un loc la facultate în categoria Social - economic

    Facultățile din toată țara și-au deschis porțile pentru a primi o nouă generație de studenți! Cei care au luat examenul de bacalaureat cu notă mare sunt încrezători, pentru că au locul aproape asigurat la buget. La Universitatea din București s-au adunat deja teancuri de dosare, depuse de candidații nerăbdători.

  • Jaf la o casã de amanet din Iași în categoria Social - economic

    Jaf la o casă de amanet din Iași. Cei care au dat lovitura în timpul nopții au furat o cutie de valori, în care erau depozitați aproape 4 mii de lei, dar și mai multe obiecte din aur. Angajații au anunțat poliția dimineață, când au venit la serviciu și au descoperit ușa forțată. Sistemul de alarmă nu a funcționat, pentru că a fost oprit la timp de hoții care au forțat ușa de la intrare cu o rangă.

  • Societatea de salubrizare din Buzău nu mai colectează gunoaiele din câteva cartiere în categoria Social - economic

    Locuitorii mai multor cartiere buzoiene trăiesc de o lunã sub teroarea gunoaielor. Din cauza unor locatari care nu și-au plãtit facturile pentru strângerea gunoiului menajer, firmele de salubrizare nu mai adună deșeurile din zonă. In plus, temperaturile ridicate din ultimele zile fac din traiul oamenilor un adevărat calvar. Cele mai multe gunoaie s-au adunat în cartierul buzoian Micro 14.

  • Suspiciuni de fraudă la Bacalaureat, în județul Timiș în categoria Social - economic

    De câteva zile, bacalaureatul s-a mutat din centrele de examinare în birourile anchetatorilor! Procurorii din Timiș au descoperit un nou caz de posibilă fraudă la un liceu din localitatea Gătaia. Directoarea unității de învățământ și cinci absolvente au fost audiate de oamenii legii, după ce notele obținute au fost peste așteptări.

  • Fiecare parlamentar va primi 4.000 de lei ca să își plãteascã, lunar, cazarea în București în categoria Social - economic

    Noaptea trecutã ar fi trebuit sã fie ultima pe care parlamentarii o petrec la hotelurile cu multe stele din Capitalã. Și asta pentru că fiecare ales primește, de acum, doar 4 mii de lei ca să-și plãteascã, lunar, cazarea în București. Senatorii și deputații spun cã au renunțat deja, cu acordul hotelierilor, la schimbatul zilnic al așternuturilor și la parcarea cu platã.

  • Însoțitorii persoanelor cu handicap din mai multe localități vâlcene nu și-au primit banii în categoria Social - economic

    Însoțitorii persoanelor cu handicap din județul Vâlcea sunt la mila Guvernului. În mai multe localitãți, nimeni nu a mai primit indemnizația din luna decembrie.

 

10 Iulie 2013


  • Un brașovean este acuzat de trafic de persoane și de droguri în categoria Social - economic

    Un brașovean este acuzat de trafic de persoane și de droguri! Polițiștii au gãsit în casa bărbatului de 35 de ani mai multe plante de canabis, de peste un metru înălțime și alte 12 răsaduri. În plus, la salonul de masaj pe care îl deține fără forme legale, bărbatul exploata sexual mai multe tinere, printre care și douã minore.

  • Ministrul Sănătății anunță că va reduce posturile din minister și DSP-uri în categoria Social - economic

    Veste proastă pentru bugetarii din sănătate! Ministrul Eugen Nicolăescu a anunțat că dispăonibilizările reprezintă soluția pentru rezolvarea problemelor grave din sistem. Astfel, Nicolăescu a cerut direcțiilor județene de sănătate publică să găsească variante de reducere a personalului. Concedieri vor avea loc și în cadrul ministerului Sănătății.

  • Un angajat al Poliției Capitalei a cãzut de la etaj, în timp ce repara un geam în categoria Social - economic

    Un angajat al Poliției Capitalei a cãzut de la etajul unu al clãdirii instituției, în timp ce repara un geam. Bãrbatul are 43 de ani și lucreazã din 1994 la Serviciul Logistic. Cei care au sunat la 112 au fost colegii lui din Poliția Capitalei. În doar câteva minute, o ambulațã SMURD a ajuns la locul incidentului.

  • Scandal la Cluj-Napoca, din cauza exproprierilor pentru noua pistă a aeroportului în categoria Social - economic

    Scandal și nervi întinși la maximum în fața Consiliului Județean Cluj. Zeci de protestatari s-au adunat pentru a le reproșa autorităților cã ar fi subevaluat despãgubirile pentru terenurile pe care se construiește noua pistã a Aeroportului Internațional din Cluj-Napoca.

  • O autospecială de stins incendii în spații înguste a fost dată în folosință pentru ISU București în categoria Social - economic

    O autospecială de stins incendii pe străzi înguste a intrat în folosința ISU București. Autovehiculul, singurul de acest tip din parcul auto al pompierilor din Capitală, va permite, astfel, intervenții mai prompte în spații unde este greu de pătruns.

  • Eugen Nicolăescu l-a demis pe managerul Spitalului "Marie Curie" în categoria Social - economic

    Demitere din fruntea conducerii Spitalului de Copii "Marie Curie" din Capitală! Managerul unității, Gabriel Smarandache, a fost demis de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, din cauza managementului defectuos. Nicolăescu acuză faptul că, deși s-au investit peste 3 milioane și jumătate de euro la Chirurgie Cardiovasculară și Terapie Intensivă Neonatologică pentru a putea fi operați copiii cu malformații cardiace, secțiile nu sunt în funcțiune de mai bine de doi ani.

 

9 Iulie 2013


  • Un profesor din Drobeta Turnu Severin, suspectat că ar fi luat mitã la bacalaureat, a fost reținut în categoria Social - economic

    Un profesor pensionar din Drobeta Turnu Severin, suspectat că ar fi luat mitã de la elevi la examenul de bacalaureat, a fost reținut de oamenii legii. Procurorii Parchetului Tribunalului Mehedinți au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele profesorului de limba română Marian Arbănaș. În ultimul an școlar, cadrul didactic a predat patru ore pe sãptãmânã la Colegiul Pedagogic ''Ștefan Odobleja''. Polițiștii au ridicat de la domiciliul bărbatului 15 mii de lei și 2.500 de euro, dar și materiale de construcție în valoare de 3.300 de lei.

  • Mandatul următorului președinte al României ar putea fi tot de cinci ani în categoria Social - economic

    Noua Constituție se va aplica și viitorului președinte, dar prevederea referitoare la durata mandatului va rămâne ca până acum! Asta înseamnă că viitorul șef al statului va sta la Cotroceni tot cinci ani, în condițiile în care referendumul pentru revizuirea Constituției va avea loc odată cu alegerile prezidențiale de anul viitor. Judecătorii Curții Constituționale au decis că validarea consultării populare prin prezența a 50% plus unu din totalul alegătorilor este constituțională, dar numai după un an de la intrarea legii în vigoare.

  • Gigi Becali vrea clementa în categoria Social - economic

    Gigi Becali a cerut Judecătoriei sectorului 5 schimbarea regimului său de detenție din semideschis în deschis. Omul de afaceri vrea, astfel, să i se permită să părăsească Pentitenciarul Jilava pe perioade determinate. Ca să-și susțină cauza, Becali a precizat în fața instanței că a ajutat mii de persoane nevoiașe, că este iubit de români și că ar dori să construiască un spital și un azil.

 
  • Prima pagina
  • ...
  • 565
  • 566
  • 567
  • 568
  • 569
  • 570
  • 571
  • 572
  • 573
  • ...
  • Ultima pagina
 

Pagina tiparita: http://www.n24plus.ro/stiri.php?page=569
Data tiparirii: 16.05.2025