Un tânăr de 21 de ani a...uitat că merge cu motocicleta pe șosea și nu pe o pistă de mare viteză! El a ''confundat'' drumul din dreptul stațiunii Neptun cu terenurile amenajate special pentru antrenamentele sportive și a rulat cu nu mai puțin de 243 kilometri la oră! Oprit de polițiștii constănțeni, vitezomanul a fost amendat cu șase sute de lei și s-a ales cu permisul suspendat pentru următoarele trei luni.
Democrat-liberalii vor să depună plângere penală împotriva premierului Victor Ponta pentru abuz în funcție, dacă Executivul nu va returna banii reținuți primăriilor. Este vorba despre sumele primite de autoritățile locale de la fostul Cabinet Ungureanu, pe care actualul guvern a hotârât să le ia înapoi. Decizia a fost contestată de Avocatul Poporului, iar Curtea Constituțională a admis sesizarea. Magistrații Curții au decis că prevederile sunt constituționale doar în măsura în care se aplică sumelor care nu au fost utilizate.
Meciul revansa dintre Lucian Bute si britanicul, Carl Froch va avea loc in luna decembrie. Lupta dintre cei doi pugilisti s-ar putea disputa la Montreal, in Canada. Managerul lui Froch, Eddie Hearn, a agreat termenul si locatia de disputare, iar pugilistul roman este de acord cu un meci in decembrie, in tentativa de a-si recupera centura IBF la categoria supermijlocie. Anuntul a fost facut de presedintele Interbox, Jean Bedard.
Departamentele de urgență ale spitalelor din România sunt asaltate de pacienți. Anual, peste 3 milioane de români ajung la camera de gardă. Deși problemele de sanatate ale unora dintre ei pot fi tratate de către medicul de familie sau de către un specialist, ei aleg să meargă la urgențe dintr-un motiv foarte simplu: aici tratamentele sunt gratuite! Toți acești pacienți încarcă nota de plată a unităților de primiri urgențe și pun în pericol viața altor pacienți.
Copii crescuți în cocina porcilor, din cauza inundațiilor! Se întâmplă în localitatea băcăuană Buhuși, unde doi frați orfani, dați în grija bunicilor, sunt ținuți într-un țarc. Motivul? Locuința bătrânilor riscă să se prăbușească din cauza ploilor abundente de acum două săptămâni. Băieții rămași fără părinți au 11, respectiv 13 ani. Rudele spun că bunicii au grijă de minori așa cum pot și nu vor să-i părăsească sau să-i dea la orfelinat.
Jaf armat la o casă de amanet din Botoșani! Doi indivizi înarmați și mascați au furat mai mult de un kilogram și jumătate de bijuterii din aur, în valoare de peste 50 demii de euro. În doar câteva minute, hoții s-au făcut nevăzuți. Cei doi bărbați au dat lovitura cu o oră înainte de închiderea casei de amanet. Ei l-au amenințat cu pistolul pe singurul angajat aflat în magazin, apoi au spart vitrina și au sustras toate bijuteriile, care nu erau asigurate.
Ministerul Mediului vrea ca Lacul Văcărești, oază de liniște în care s-a dezvoltat un adevărat ecosistem, să devină arie naturală urbană protejată. Aproape o sută de specii de păsări rare și plante au fost deja identificate în zonă. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunțat că Hotărârea de Guvern prin care lacul bucureștean va fi o rezervație naturală de excepție se va finaliza în cel mult patru luni.
Presedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, nu a putut sta departe de Romania. El a facut, marti, o vizitã la Tîrgu-Mures, in ciuda faptului ca Bucurestiul i-a transmis clar ca e musafir nepoftit. Sefii celor douã camere ale Parlamentului de la Bucuresti, Vasile Blaga si Roberta Anastase, au afirmat, într-o scrisoare deschisã, cã nu este binevenit acum, în plinã campanie electoralã. În replicã, Laszlo a invocat pricipiul liberei circulatii a persoanelor.
Protest al iubitorilor de animale față de intenția Primăriei Capitalei de a prinde și de a trimite câinii fără stăpân în adăposturi. Organizațiile pentru protecția necuvântătoarelor susțin că această măsură ar dăuna atât patrupedelor, cât și celor care le îngrijesc. Reprezentanții ONG-urilor, care au manifestat două ore în fața Primăriei Capitalei, au reamintit principala soluție prin care s-ar rezolva problema câinilor maidanezi.
Prezent marti-seara la Premiile Verzi, premierul Victor Ponta a declarat ca proiectul Rosia Montanã NU va demara anul acesta. Primul ministru il corecteaza, astfel, pe ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, care spunea, zilele trecute, cã este convins ca proiectul ar demara anul acesta. Câtiva participanti la Premiile Verzi au cerut, mai în glumã, mai în serios, demiterea ministrului Economiei, pentru afirmatia fãcutã.
Un băiețel de opt ani din Tecuci a rămas fără o mână, după un accident stupid. Copilul s-a jucat cu o petardă lăsată pe un dulap de tatăl său, plutonier-major la o unitate militară din Bârlad. Micuțul a aprins fitilul, iar încărcătură de exploziv i-a distrus mâna dreaptă. Băiatul a fost transportat inițial la Spitalul de Urgență din Galați, apoi la Spitalul "Grigore Alexandrescu'' din București. Ministerul Apărării Naționale a deschis o anchetă administrativă în acest caz.
Spectacol pe cer! Un fenomen astronomic foarte rar a putut fi admirat din România: planeta Venus a trecut prin fața Soarelui! Evenimentul a fost așteptat cu entuziasm de mulți români. La Constanța, pasionații de astronomie s-au adunat pe faleza cazinoului, pentru a urmări fenomenul care nu se va mai repeta decât peste 105 ani. Momentul mult așteptat a venit dimineață, la ora 7 și 37 minute.
Turneul de tensi de la Roland Garros este in plina expansiune. Vorbim de extinderea la propriu prin marimea bazei sportive de la 8,5 hactare la 13, 5 hactare, proiect pregatit de lansare. In timpurile moderne extinderea sau expansiunea se face insa in afara granitelor tarii, Roland Garros-ul avand acum un mic “pui” in capitala Chinei. Un Roland Garros in miniatura a fost deschis la Beijing pentru a promova imaginea tenisului si va fi deschis pe toata durata turneului.
Propunerea premierului Victor Ponta de a organiza alegerile parlamentare în luna octombrie, și nu la termen, în noiembrie, așa cum ar fi normal, naște noi controverse în lumea politică. Un scenariu în care președintele să poată dizolva Parlamentul înainte de termen, presupune plecarea lui Ponta de la Palatul Victoria și respingerea altor două guverne. Membrii USL nu au dat vreun semn că ar accepta această variantă...
Ceremonie religioasa speciala, de Rusalii, in Capitala! Biserica manastirii Stavropoleos din Capitala a fost resfintita de Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Daniel. La slujba, în cadrul careia a fost acordata si o medalie de argint cu imaginea lacasului, a participat si sotia presedintelui, Maria Basescu. Biserica Manastirii Stavropoleos este unul dintre cele mai vechi lacase de cult din Capitala. Resfintirea vine dupa ce, timp de aproape 20 de ani...
Toamna va aduce o nouă materie opțională pentru elevii de gimnaziu. Școlarii vor putea alege o disciplină care ar trebui să-i învețe cum să se comporte în societate. Este vorba despre "Dezvoltarea abilităților de viață". Teoretic, după finalizarea acestui curs, elevii vor comunica mai eficient și vor învăța să se cunoască mai bine. In ultimii trei ani, peste o mie de dascăli din toată țara au făcut un curs special pentru a putea preda această materie.
"Mere românesti" din Polonia sau "rosii locale" provenite din Italia. Asta gasim in pietele din tara noastra! Comerciantii din piete spun că legumele si fructele pe care le vând sunt românesti, cand, de fapt, marfa lor vine tot de peste hotare.Românii care vor sa cumpere fructe si legume românesti sunt înselati de intermediarii din piete, cu zâmbetul pe buze. Potrivit producatorilor locali, s-a ajuns ca produsele de import...
Crimă din gelozie în județul Sibiu. Un bărbat din localitatea Rășinari este acuzat că și-a ucis concubina în plină stradă, după ce femeia a pus capăt relației. Ulterior, agresorul a încercat sa se sinucidă. Transportat la spital, bărbatul fost operat. Sora tinerei ucise a asistat la asasinat. Bărbatul s-a urcat apoi în mașină și a fugit. A fost găsit de politiști după mai bine de o oră, în stare de inconștiență. Mama victimei...
Impact mortal în Capitală. Un motociclist, aflat la plimbare cu alți prieteni, și-a pierdut viața, după ce s-a ciocnit violent cu un taxi, în rondul de la statuia Aviatorilor. Martorii spun că vina apaține taximetristului, care nu s-a asigurat când a intrat în intersecție de pe o stradă laterală și nu l-a observat pe tânărul aflat pe motocicletă. Șoferul se apără și spune că tânărul conducea motocicleta cu viteză foarte mare.
O familie din București poate spune că s-a născut a doua oară! Părinții și cei doi copii au scăpat ca prin minune cu viață, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă, în Munții Baiului. Autoturismul făcea parte dintr-un convoi de trei mașini cu turiști, care mergeau pe un traseu accidentat din masivul Bucegi. La un moment dat, automobilul de teren în care se aflau cei patru a dispărut în râpa adâncă de trei metri.
Castelul Bran este pe locul doi în Topul Forbes al celor mai scumpe castele din lume. In 2008, când a fost retrocedat lui Dominic de Habsburg, valoarea domeniului era estimata 60 de milioane de euro. Intre timp, a crescut cu peste suta la suta, ajungand, in prezent, la 140 de milioane de euro. Succesul se datoreazã nepotilor Reginei Maria, care au investit în renovare si au diversificat serviciile oferite turistilor.
Albã ca Zãpada, Popeye Marinarul sau Scufita Rosie! Sunt doar câteva dintre personajele care au invadat, în weekend, holurile Universitãtii de Arhitecturã si Urbanism din Capitalã. Balul mascat de la Arhitectură a intra in traditie. Primul eveniment de acest gen a fost organizat in urma cu 30 de ani si, in fiecare an, costumatiile au respectat o temă anume. Anul acesta, tema a fost desenul animat.
13 camere video, dintre care unele sunt folosite si pe post de radar, supravegheaza nonstop traficul dintre Bucuresti si Brasov, pe Drumul National 1. Potrivit agentilor de la Rutiera, camera video montata in zona Puchenii Mari a inregistrat cele mai multe depãsiri ale vitezei legale. Politistii spun cã radarele fixe de pe DN1 înregistreazã zilnic aproximativ 50 de vitezomani. Toate radarele fixe de pe DN1 sunt monitorizate la centrul din Bãrcãnesti.
Calatorie cu peripetii pentru un grup de români care se întorcea acasa din Germania. Patru dintre ei sustin ca au fost jefuiti de doua ori pe drum, prima data în Austria, si apoi în Ungaria. Incidentele s-au produs in timp ce autocarul era oprit pe marginea drumului. Calatorii îi acuza pe soferii autocarului ca ar fi fost complicii hotilor. Autocarul venea din Germania, cu destinatia Bucuresti. Una dintre opriri a fost la Insbruck.
O fetita de patru ani s-a inecat în râul Cibin. Copilul facea parte dintr-o familie de romi nomazi care se asezase în urma cu trei zile pe malul râului Cibin, la periferia Sibiului. Micuta se afla în grija bunicii când a disparut. Cand a observat disparitia fetitei, bunica a cerut ajutor. Sapte echipaje de la ISU Sibiu au scotocit ieri câteva ore în albia râului. La scurt timp, trupul fetitei a fost zarit de un localnic, in apele râului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019