Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre ancheta

RSS Știri
 

 
  • Copil de trei ani, lovit de o mașină condusă de o șoferiță care a fugit de la locul accidentului din 21 Februarie 2014 in categoria Social - economic

    Moment de cumpănă, pentru un copil, în vârstă de trei ani, din Drobeta Turnu-Severin. Micuțul a ajuns la spital, cu răni la genunchi, după ce a fost lovit de o mașină. Părinții spun că la volanul autoturismului se afla o tânără, care a părăsit locul accidentului. În momentul in care a fost lovit, copilul se juca în parcarea blocului în care locuiește. Polițiștii au deschis o anchetă. În cazul în care va fi identificată...

  • Eleva de la Colegiul ”Sf. Sava” declară că a fost la mânăstire, Patriahia susține că nu din 16 Februarie 2014 in categoria Social - economic

    Biserica Ortodoxã este în mijlocul unui scandal fãrã precedent! Mărturisirea elevei de la Colegiul ”Sf. Sava”, că în zilele în care a fost dată dispărută a fost, de fapt, la o mânãstire din județul Suceava și cã duhovnicul ei știa despre asta, a pus pe jar autoritățile și a pus într-o lumină nefavorabilă Biserica Ortodoxă, în condițiile în care purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica a respins, în aceste zile...

  • Copil aflat în plasament, opărit cu apă clocotită și tratat cu leacuri băbești din 14 Februarie 2014 in categoria Social - economic

    Un copil de 11 luni, aflat în plasament, a fost la un pas de moarte, din cauză că asistenta maternală l-a tratat cu leacuri băbești. S-a întâmplat în comuna Scheia, județul Suceava. Copilul s-a opărit cu apă clocotită și, în loc să-l ducă la spital, femeia i-a aplicat pe arsuri alifie și albuș de ou. După patru zile de tratament cu leacuri băbești, femeia a dus, în cele din urmă, copilul la spital. Medicii s-au îngrozit!

  • Anchetă pentru malpraxis în cazul medicului din Brașov, care a operat piciorul sănătos al unui copil din 14 Februarie 2014 in categoria Social - economic

    Colegiul Medicilor a deschis o anchetă în cazul chirurgului de la Spitalul de Pediatrie din Brașov, acuzat de malpraxis, după ce a operat genunchiul sănătos al unui copil în vârstă de șapte ani. Băiatul avea nevoie de o intervenție, pentru scoaterea unei tije de la piciorul stâng. Imediat după operație, ortopedul și-a recunoscut greșeala în fața părinților copilului. După ce și-a dat seama de greșeală, medicul a intervenit...

  • Anchetă în scandalul privind vaccinul antigripal toxic, produs de Institutul Cantacuzino din 7 Februarie 2014 in categoria Social - economic

    Demiteri, în urma scandalului vaccinului antigripal toxic, de la Institutul Cantacuzino! Directoarea Institutului, Aurelia Drăghici, a fost schimbată din funcție, printr-un ordin al ministrului Sănătății. Analizele de laborator au arătat că serul conține o concentrație foarte mare de endotoxine bacteriene, foarte periculoase pentru om, care ar putea produce reacții adverse, precum febră sau șoc anafilactic.

  • Deținut scos din arest de un polițist, pentru a merge la petreceri și la frizer din 18 Ianuarie 2014 in categoria Social - economic

    Anchetă internă, la Poliția Buzău! Cel anchetat este fostul șef al Biroului de Investigații Criminale din Poliția municipiului Buzău, ofițerul de poliție judiciară Tudorel Ștefan Alexandru, urmărit penal, într-un dosar întocmit de D.N.A. Procurorii anticorupție îl cercetează pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj nepatrimonial pentru altul în formă continuată și luare de mită, se arată într-un comunicat...

  • Anchetă în urma sinuciderii unui diplomat britanic în România din 17 Ianuarie 2014 in categoria Social - economic

    Anchetă, în cazul sinuciderii atașatului diplomatic al Ambasadei Marii Britanii, în România! Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, s-a aruncat de la etajul 7 al unui hotel din Baia Mare. El a lăsat un bilet de adio, în care spune că se afla în depresie pentru că nu avea o familie. Acesta se cazase la hotelul din Baia Mare, în urmă cu două zile, și ceruse expres o cameră aflată la etajul 7, ultimul nivel al clădirii. Înainte de a sări în gol...

  • Împușcãturi și bãtaie în Capitalã, pentru un loc de parcare din 6 Ianuarie 2014 in categoria Social - economic

    Scandal cu împușcături și bâte, dumnică dupa-amiază, în cartierul bucureștean Dristor. Patru persoane au fost rănite în altercație. Scandalul ar fi pornit de la un loc de parcare, ocupat de o mașină cu numere de înmatriculare de Bulgaria. Șoferul care ocupa abuziv locul de parcare a chemat doi prieteni în ajutor, iar unul dintre ei l-a lovit pe proprietar cu o bâtã. Atunci, acesta a scos un pistol cu bile și a început sã tragã.

  • Anchetă în cazul învãțãtoarei care le cerea bani părinților, pentru cadourile de Crăciun din 6 Ianuarie 2014 in categoria Social - economic

    Învãțãtoarea care le cerea bani părinților, pentru cadourile de Crăciun, s-a întors la muncã și poate preda. Oficial, luni, a început ancheta Inspectoratului școlar. Dana Blându, predã la Școala nr. 10, situată în centrul Capitalei. Ea a fost înregistrată în timp ce le cerea bani părinților elevilor. După ce cazul a fost făcut public în presă, ea a susținut că este nevinovată. La aceeași școalã, alți parinți au declarat...

  • Rămășițele a sute de cai, descoperite pe malul Siretului din 4 Ianuarie 2014 in categoria Social - economic

    Descoperire macabră, în județul Suceava, pe malul râului Siret! Rămășițele a sute de cai au fost găsite aruncate în apă și pe câmp, în dreptul localității Fântânele. Resturile au fost descoperite de localnici, alertați de mirosul insuportabil. Autoritățile spun că, cel mai probabil, rămășițele provin de la un abator care nu are contract pentru distrugerea resturilor. Oamenii se tem să mai lase animalele să bea apă din râu.

  • Anchetă în cazul poluării cu produse petroliere a apelor Dunării, la Drobeta Turnu Severin din 4 Ianuarie 2014 in categoria Social - economic

    Anchetă la Drobeta-Turnu-Severin, după ce în apele Dunării au ajuns produse petroliere! De vină, se pare că este o firmă care se ocupă de forjarea fierului. Cum societatea nu mai folosește combustibilul utilizat pentru încălzire, acesta a ajuns în canalizarea care preia apele reziduale de pe platforma industrială. Anchetatorii încă nu au stabilit împrejurările în care produsul petrolier a ajuns în canalizare și de aici, direct în Dunăre.

  • Accident mortal, în drum spre munte din 31 Decembrie 2013 in categoria Social - economic

    Accident mortal, în drum spre petrecerea de revelion! O tânãrã a murit, iar alte patru fete sunt în stare gravã, la spital, dupã ce mașina în care se afalu, care se deplasa spre munte, în județul Vrancea, a derapat și a ajuns într-un copac. Tragicul accident a avut loc la Soveja. Potrivit martorilor, mașina a derapat din cauza denivelãrilor de pe șosea. 11 tineri din Galați mergeau cu 2 mașini sã petreacã Revelionul la o cabanã.

  • Un tânăr din Călărași și-a ucis tatăl și bunica, după care le-a dat foc din 28 Decembrie 2013 in categoria Social - economic

    Caz terifiant, în Călărași! Un tânăr, de 20 de ani, și-a ucis tatăl și bunica, după care le-a dat foc și a fugit pe câmp. Oamenii legii au reușit, însă, în scurt timp, să dea de urma lui. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a sosit acasă băut și s-a luat la ceartă cu tatăl său. L-a înjunghiat, apoi și-a ucis bunica și a incendiat cadavrele. Tânărul a fugit pe câmp, însă a fost prins la scurt timp de localnici. Despre suspect, oamenii spun că are o fire violentă.

  • Mamã omorâtă de o mașinã, sub ochii fiicei de 11 ani, în județul Timiș din 28 Decembrie 2013 in categoria Social - economic

    Tragedie într-o localitate din județul Timiș! O femeie în vârstă de 52 de ani, și fetița ei, de 11 ani, au fost lovite cu mașina de o șoferițã începãtoare. Mama a murit sub ochii fiicei sale. Copilul a intrat în stare de șoc. Ele au fost lovite de autoturism în timp ce se deplasau pe marginea drumului. Șoferița în vârstã de 20 de ani susține cã femeia și fata i-au apărut brusc în fațã și nu le-a mai putut evita.

  • Nereguli grave, la Institutul Oncologic București din 17 Decembrie 2013 in categoria Social - economic

    Nereguli grave la Institutul Oncologic București! Iată ce a descoperit comisia de control a Ministerului Sănătății, trimisă recent să ancheteze cazul, după mai multe sesizări ale pacienților. Verificările au scos la iveală faptul că bolnavii de cancer erau trimiși să-și cumpere singuri medicamentele și erau direcționați către centrele private de radioterapie, în timp ce două aparate noi din institut stăteau nefolosite.

 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2