Membrii și simpatizanții PSD au iesit in strada, pentru a protesta față de incompetența Guvernului. Oamenii au acuzat măsurile cabinetului Boc, printre care scăderea pensiilor și a salariilor, dar și închiderea spitalelor. Social-democrații sunt deciși să organizeze in curand alte manifestatii de protest la adresa guvernanților.
Pretul din ce in ce mai piparat al carburantilor nu ii sperie pe guvernanti, dar le da fiori proprietarilor de autovehicule. O lege în vigoare încă de acum 13 ani permite, insa, Guvernului să înghețe prețul benzinei. Ca sa aplice o astfel de masura, executivul ar avea nevoie doar de avizul Consiliului Concurenței, susține președintele acestei instituții. Cu toate ca pretul carburantilor creste fara oprire, Guvernul ezita să ia măsuri. Intre timp, benzinarii anunță ca e posibila o nouă scumpire.
Programul "Prima Casa" va fi reluat dupa Pasti. De data aceasta, la program pot participa și cei care au mai avut în trecut o locuință, dar și actualii proprietari de imobile cu suprafețe mai mici de 50 de metri pătrați. Premierul Emil Boc s-a întâlnit cu reprezentanții Fondului Național de Garantare pentru IMM-uri, pentru a discuta despre "Prima casă".
Executivul urmărește dublarea numărului de beneficiari ai programuluiu "Prima Casa", după ce, in ultimii doi ani, statul a garantat credite în cadrul programului în valoare de un miliard si jumatate de euro.
România va participa cu peste doua sute de militari la operațiunile din Libia, pe Fregata ''Regele Ferdinand''. Anuntul președintelui Traian Băsescu de la finalul ședinței CSAT a fost completat cu informatii despre impunerea condițiilor de respectare a embargoului asupra Libiei. Costul operatiunii- 4 milioane si jumatate de euro- va fi aprobat în următoarea ședință de Guvern. Decizia a fost luata după ce NATO a aprobat directiva de execuție pentru impunerea embargoului în baza Rezoluþiei 1970 a Consiliului de Securitate.
Cabinetul Boc a rămas în picioare si a iesit invingator la puncte și după cea de-a opta moțiune de cenzură. Opozitia mai avea nevoie de 24 de voturi pentru a demite Guvernul Boc 5. Până la urmă, după ore intregi de discutii, Parlamentul a respins moțiunea pe Codul Muncii.
Premierul Emil Boc privește cu încredere întâlnirea, de duminică, dintre membrii PD-L și președintele Traian Băsescu, în urma căreia s-ar putea lua decizia numirii unui prim-ministru tehnocrat. Boc a refuzat să dezvăluie dacă va candida sau nu pentru un nou mandat la șefia PD-L.
Așa cum a promis, Guvernul și-a angajat răspunderea pe Codul Muncii. Premierul Emil Boc a mers în fața plenului reunit al Parlamentului, pentru a-și asuma controversatul proiect. Vicepreședintele Camerei Deputaților, Ioan Oltean, a anunțat prezența în sală a 239 de deputați și senatori, din totalul de 471.
Drama celor 90 de familii din Timișoara, rămase fără acoperiș deasupra capului, din cauza exploziei produse în urmă cu mai bine de un an, pare fără sfârșit. Reabilitarea blocului trebuia făcută cu fonduri guvernamentale, însă Executivul nu alocă niciun ban, din cauza datoriilor acumulate de Primăria Timișoara.
Guvernul a aprobat proiectul noului Cod al Muncii, pe care l-au transmis Parlamentului. Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului s-au reunit pentru a discuta calendarul angajarii răspunderii pe acest cod. Premierul Emil Boc a precizat că nu se teme de motiunea de cenzura a Opozitiei, pe care o va depune Uniunea Social Liberală.
Negocierile dintre sindicate, patronate și Guvern, pe marginea Codului Muncii, bat pasul pe loc! După aproape trei luni de discuții, partenerii sociali speră ca măcar săptămâna viitoare să afle dacă propunerile lor au fost acceptate sau nu de Executiv.
Sindicaliștii susțin că decizia de desființare a contractului colectiv de muncă va genera proteste de stradă.
Familiile ortacilor decedati in mina Uricani vor primi cate 12.500 de lei. Decizia a fost luata de guvern, care, astfel, vrea sa-i sprijine pe cei care au ramas fara sot sau tata. Si copiii orfani vor primi o bursa lunara.
Din primăvară, guvernul va da drumul la contructia de spatii verzi. In aproape 300 de localitati din tara, românii se vor putea bucura de parcuri noi. Executivul a alocat mai bine de doua sute de milioane de lei din Fondul pentru Mediu.
Mina Uricani ramane închisă pentru aproximativ 10 zile, din cauza acumulării de gaz din subteran, dupa tragedia de sambata. Intre timp, Valea Jiului e in doliu.
Uniunea Social-Liberala a inceput sa funcționeze! Liderii PSD, PNL si PC s-au intalnit luni in prima sedinta a coalitiei, pentru a pune la punct modul de functionare, dar si obiectivele pe termen scurt.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019