S-a sinucis cu poliția la ușă! Vorbim despre un tânăr de 25 de ani din Capitală, pe care negociatorii n-au reușit să-l convingă să renunțe la gândul de a-și lua zilele. Apropiații spun că sinucigașul, care s-a spânzurat în propria locuință, era depresiv de mai multă vreme. El lucra în IT și avea o relație de cinci ani, cu o fată. Înainte de a recurge la gestul extrem, tânărul și-a informat iubita despre intențiile sale.
Un cunoscut om de afaceri din Bacău a fost împușcat în șold, în timpul unei partide de vânătoare. Victima, în vârstă de 60 de ani, se afla pe fondul de vânătoare de la Scorțeni, împreună cu mai mulți cunoscuți. Potrivit anchetatorilor, cel care l-a împușcat din greșeală ar fi un fost comisar de poliție. Bărbatul îeste patronul unui important complex turistic din zonă. Deocamdată, anchetatorii nu au stabilit dacă arma s-a descărcat accidental sau a fost vorba de o eroare umană.
Un bărbat din Timișoara suspectat că ar fi bătut și jefuit șase femei, în luna octombrie, a fost prins de polițiști. Se pare că individul ataca în plină stradă. Își urmărea victimele după lăsarea întunericului, le lăsa fără cunostinta după care le fura banii și bijuteriile. Trei dintre femei au ajuns la spital, una cu fractură de piramidă nazală, alta cu capul spart, iar alta, cu mâna ruptă.
Si-a pus capat zilelor in sectia de politie. Un agent din Abrud s-a sinucis la scurt timp dupã ce a intrat în turã, în garajul institutiei. Politistul si-a tras un glont în cap. El a fost gãsit de cãtre colegii sãi într-o baltã de sânge. Agentul avea 40 de ani si lucra la serviciul rutier al Politiei din Abrud de aproape 20 de ani. Omul era cãsatorit si avea o fetitã de 12 ani. Sotia sa lucreazã ca secretarã tot în cadrul Politiei Alba. Nici colegii, nici vecinii bãrbatului nu-si pot explica gestul politistului.
Chinezul depistat cu 500.000 de lei într-o sacoșă, în București, este cercetat pentru evaziune fiscală și dare de mită. Potrivit anchetatorilor, el ar fi încercat să le dea bani agenților de pază ai unui centru comercial, pentru ca aceștia să nu anunțe Poliția. Cazul a fost semnalat duminică dimineață, când Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că agenții de pază ai unui complex comercial din Sectorul 3 au identificat...
Cazul dispariției misterioase a fostului șef al Bursei din Sibiu, Cristian Sima, a luat amploare. Poliția face verificări, după ce au apărut informații conform cărora Sima ar fi fugit cu mai multe milioane de euro. Acești bani ar aparține clienților care făceau tranzacții pe piețele externe prin firma de brokeraj pe care Cristian Sima ar fi controlat-o din umbră. Această firmă era înregistrată intr-un paradis fiscal, Insulele Virgine Britanice.
Polițiștii de circulație se confruntă cu o creștere halucinantă a numărului de șoferi depistați sub influența drogurilor. Potrivit statisticilor, în primele nouă luni ale anului, s-au consemnat 49 de cazuri, în timp ce în urmă cu trei ani s-au înregistrat doar două. Vorbim astfel de o creștere de 25 de ori. Primul loc în top îl ocupă Bucureștiul, urmat de Constanța și Timișoara.
In timp ce la Bucuresti continua polemicile pe tema privatizarii, la Râmnicu Vîlcea, combinatul este pazit de politie. Mai multe echipaje patruleaza în zona pentru prevenirea furturilor. De asemenea, mascatii stau de paza pâna când se va face predarea de gestiune catre noul actionar. Managerul Oltchim de la Râmnicu-Vâlcea nu exclude posibilitatea altor controale în urmatoarea perioada la combinat, dupa ce, zilele trecute, s-a efectuat un control de catre Ministerul Economiei si de inspectorii ANAF.
Doi profesori de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești sunt acuzați cã ar fi luat bani din taxele a 150 de studenți înscriși la masterat. Ilegalitatea a ieșit la suprafață în luna iulie, atunci când conducerea universitãții ploieștene a constatat cã 330 de mii de lei nu se regãsesc în conturile unitãții de învãțãmânt. În urma unor verificãri interne, s-a constatat cã studenții viraseră banii aferenți taxelor de școlarizare în douã conturi...
Polițiști de proximitate, patrule de poliție în zona școlilor și a terenurilor de sport - sunt doar câteva dintre măsurile luate de Inspectoratul Județean de Poliție cu ocazia începerii noului an școlar. În acest fel, copiii vor fi mult mai în siguranțã la școală.
Fostul șef al Poliției Constanța, comisarul Victor Popescu, este cercetat penal, pe motiv că ar fi amenințat cu pistolul doi tineri. Totul a pronit de la faptul că una dintre presupusele victime a lovit accidental mașina comisarului. Incidentul s-a produs în fața hotelului aflat în proprietatea fostului sef al Poliției Constanta, în timp ce doi angajați ai unei firme de distribuție încercau să scoată duba de pe o alee.
Decizia Curții Constitutionale, de invalidare a referendumului din 29 iulie, nu stopează acțiunea procurorilor privind desfășurarea votului. La fel ca în multe localități din țară, unde au fost înregistrate sesizări privind modul cum s-a votat, zeci de locuitori din comuna gorjeanã Bîlteni au primit citații de la DNA. Ei trebuie să se prezinte, în calitate de martori, la postul de politie pentru a rãspunde la întrebãrile procurorilor.
O tânără din Pitești a fost lovită pe o trecere de pietoni de o mașină a Poliției! Victima în vârstă de 27 de ani a ajuns la spital, după ce a fost luată pe capotă de un autoturism care apartine Inspectoratului Judetean de Poliție Argeș. Accidentul s-a produs într-un sens giratoriu, sub privirile încremenite ale trecătorilor. Din primele cercetări reiese că șoferul nu ar fi observat-o la timp pe femeie care traversa strada.
Un nou scandal sexual pune încă o pată pe obrazul învãtãmântului românesc! Un profesor de limba românã din Iasi este acuzat cã are o relatie amoroasã cu o elevã în varstă de 15 ani. Despre relația dascalului cu eleva s-a aflat în momentul în care mama acesteia a făcut plângere la politie si un denunt la scoala. Profesorul susține că e nevinovat și că i-a acordat doar sprijin psihic elevei.
Masuri exceptionale, desfasurare de forte fara precedent si vigilenta pe masura! Autoritatile Bucurestiului incearca, astfel, sa se asigure ca finala Europa League, din aceasta seara, nu va aduce surprize neplacute, iar oaspetii spanioli nu vor avea motive sa regrete ca au venit la Bucuresti pentru marele spectacol sportiv. Deocamdata, zona din jurul Arenei Naționale unde se va desfășura finala Europa League...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019