Spitalele publice, la control! Reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică din țară anunță controale în toate cele 340 de spitale, la medicamente, materiale sanitare, dar și la modul de planificare al echipelor medicale. Măsura vine în urma scandalului de la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, unde, în urma unei anchete, au fost descoperite grave nereguli: o clădire închisă din cauza stării precare, cheltuieli exagerate, probleme la achiziții și cantități mici de dezinfectant.
Surprinze în lanț, pentru polițiștii de circulație care-și desfășoară activitatea pe Drumul Național 71, în județul Dâmbovița! În urma unui control de rutină, oamenii legii au descoperit zeci de șoferi, care transportau chiar și câte zece oameni în dubele de marfă. Pasagerii clandestini declară că merg la cules de ciuperci și, cum alte mijloace de transport nu au, aleg să fie cărați în astfel de condiții: ca niște saci de cartofi.
Directoarea de la "Dimitrie Bolintineanu" rămâne în arest! Cererea de eliberare provizorie sub control judiciar, formulată de fosta directoare a liceului bucurestean "Dimitrie Bolintineanu", Costica Varzaru, a fost respinsa ca neintemeiata, de Tribunalul Bucuresti. Decizia magistraților poate fi atacata, însă, la Curtea de Apel Bucuresti. Costica Varzaru a fost arestata preventiv in 2 iulie, printr-o decizie a Tribunalului Bucuresti...
Un ofițer al Serviciului Român de Informații și-a pierdut viața, sâmbătă, într-un grav accident rutier, produs pe DN2A, între Constanța și localitatea Ovidiu. Potrivit anchetatorilor, el a intrat cu mașina pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism. Două persoane, soț și soție, aflate în celălalt autoturism, au fost transportate de urgență la spital. Ofițerul S.R.I. circula în direcția Ovidiu, când a pierdut controlul volanului...
Control de amploare, la toate firmele de transport din București și județul Ilfov! Asta, dupã ce Poliția a descoperit peste 200 de șoferi profesioniști de transport marfã și persoane, cu avize medicale false. Oamenii legii au organizat mai multe descinderi, la cei vizați că ar fi falsificat documentele necesare angajãrii șoferilor. Potrivit reprezentantilor I.G.P.R., șoferii profesioniști aveau avizul medical ștampilat de un doctor care nu există.
Bicicliștii nu respectă regulile de circulație! Zeci de bicicliști bucureșteni, surprinși în timp ce se deplasau pe contrasens ori traversând strada pe zebră, au fost opriți, joi-seară, de agenții de la Rutieră, în timpul unei acțiuni de control. Deocamdată, amatorii deplasărilor pe două roți, care au ignorat regulile privind circulația pe drumurile publice, au primit avertisment, urmând ca, la o nouă abatere, să scoată bani din buzunar, pentru plata amenzilor.
Acțiune de amploare a polițiștilor de la Rutieră, pe Autostrada Soarelui! Rând pe rând, zeci de tiruri au fost trase pe dreapta. Agenții au verificat starea tehnică a autovehiculelor și actele de proveniență a mărfii, dar și dacă șoferii respectă timpii de odihnă. Unul dintre tirurile controlate, care transporta cherestea, a plecat vineri noaptea din Grecia, cu destinația Turcia. În România, șoferul a întâmpinat, însă, probleme...
Razie de proporții și asupra tirurilor cu legume, fructe și produse alimentare congelate! Polițiștii de la Economic și-au îndreptat atenția și asupra autotrenurilor care intră în țară cu produse alimentare și, împreună cu colegii lor de la Rutieră, execută o amplă acțiune de control. Acțiunea are ca scop combaterea evaziunii fiscale. În timpul controalelor din cursul săptămânii, autoritãțile au descoperit mãrfuri provenite din Turcia și Bulgaria...
Un bărbat din Brașov a găsit o modalitate de a face rost de bani fără prea multă bătaie de cap! El intra în magazinele alimentare și se prezenta drept comisar la Garda Financiarã, după care se apuca să verifice, chipurile, stocul de marfă și banii din casă. Individul a mers până acolo, încât le-a dat și avertismente agenților economici, pentru nereguli constatate. O vânzătoare mai circumspectă a mirosit, însă, că e ceva în neregulă cu așa-zisul comisar.
Un polițist din Constanța a fost transportat la spital, în stare de șoc, dupã ce a fost târât cu mașina de un șofer care s-a sustras unui control în trafic. Agresorul, în vârstã de 20 de ani, a fost oprit in trafic, pentru un control de rutină, dar, când i s-au cerut actele la control, început să facă scandal, după care a trântit portiera mașinii și a demarat în tromba. În portieră s-a agățat, însă, haina polițistului, care a fost târât o bucată bună de drum.
Victor Ponta și-ar putea începe mandatul de interimar la Justiție cu un proces! Democrat-liberalul Adriean Videanu, fost ministru al Economiei în guvernarea Boc, este hotãrât sã îl dea în judecatã. Videanu a anunțat cã îi va acționa în instanțã pe premier și pe semnatarii raportului întocmit de Corpul de Control cu privire la Hidroelectrica. Reacția lui Videanu vine după ce Victor Ponta a declarat public că la Hidroelectrica...
Hoții de curent din localitatea argeșeană Valea Corbului au avut parte de o vizită surpriză. Jandarmii și polițiștii au descins în mai multe gospodării racordate ilegal la rețeaua electrică și au prins în flagrant cinci proprietari, care au fost acuzați de furt calificat. Controlul a durat patru ore și a dus la întocmirea a 5 dosare penale. Hoții de curent foloseau dispozitive artizanale, care le puneau și locuințele în pericol.
În timp ce autoritățile din Marea Britanie se dau de ceasul morții pentru a identifica filiera substituirii cărnii de vită pentru lasagna cu carnea de cal, oficialii de la București au finalizat controlul demarat în urma acuzelor venite de la Paris și Londra, privind posibila sursa românească. Premierul Victor Ponta a anunțat luni că, în urma verificarilor realizate la abatoarele din Romania, s-a constatat ca nu exista niciun fel de incalcare a regulilor...
Acțiune de amploare la Ministerul Transporturilor și la regionalele CFR, fiind vizați aproximativ 200 de angajați, printre care controlori și șefi de tren, suspectați pentru luare de mită. Procurorii au emis deja 81 de mandate de aducere pe numele unor angajați de la regionalele CFR Călători suspectați de fapte de corupție. Potrivit procurorilor, se pare că mai mult de 30 la sută dintre călători circulă fără bilet, iar cei care făceau supracontrol în trenuri luau bani de la călătorii prinși fără bilet, după care împărțeau sumele cu directorii din Ministerul Transporturilor. Pierderile estimate ale companiei ating 150 de milioane de lei anual.
Șeful Guvernului, Victor Ponta, și fosta directoare a A.N.R.M.A.P. se amenin'[, reciproc, cu judecata. Premierul acuză fosta conducere a Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitarizarea Achizițiilor Publice de fraudare a banilor europeni. Ponta susține că neregulile au ieșit la iveală în urma verificărilor executate de Corpul de Control al primului ministru. În replicã, fosta șefã a ANRMAP, Cristina Trãilã, spune cã acuzațiile...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

