Autoritățile de la București au intervenit în cazul românului condamnat la moarte în Malaezia pentru trafic de droguri. Ministerul român de Externe a cerut oficialilor din Kuala Lumpur să reanalizeze situația, în încercarea de a evita pedeapsa capitală. Condamnarea a venit după ce, vara trecută, vameșii de pe aeroportul internațional din Kuala Lumpur au descoperit în bagajele tânărului de 21 de ani un kilogram și jumătate de amfetamină. Bărbatul provine dintr-o familie dezbinatã, din comuna prahoveană Telega. Mama lui a plecat când era mic, iar copilul a rãmas cu tatãl, care are probleme cu bãutura și a fost crescut de bunică. Vestea a doborât-o pe femeie.
Șoferul de camion care a accidentat mortal marți două persoane în localitatea bistrițeană Tureac a fost reținut pentru 24 de ore. Oamenii legii îl acuză pe bărbatul de 20 de ani de ucidere din culpă și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis corespunzător pentru acea categorie. Victimele sunt un tânar de 24 ani și un bărbat de 60 de ani, care așteptau autobuzul în stație, în fața unei școli. Ei au murit striviți de buștenii căzuți din remorca unui camion, care venea în mare viteză. Un al treilea bărbat a reușit să scape cu viață, pentru că a vãzut la timp că remorca a intrat în balans.
Mama celor doi copii abandonați duminică pe un teren viran din centrul Bacăului s-a prezentat la Poliție. Este vorba despre o fată de 17 ani, care a venit să-și recupereze copiii. Minora a încercat să le explice agenților că și-a căutat timp de câteva ore fetița de șapte luni și fratele ei, de trei ani, dar n-a mai reușit să dea de ei.
Cinci tramvaie blocate de un șofer în centrul Ploieștiului! Conducătorul auto și-a lăsat mașina parcată foarte aproape de lina de tramvai, iar mijloacele de transport nu au mai putut trece. Călătorii au așteptat mai bine de jumătate de oră și, nemulțumiți de întârziere, au coborât din vagoane.
Românii, impozitați fară să aibă habar! Este vorba despre cei care, în urmă cu aproape zece ani, au intrat în posesia cupoanelor în cadrul privatizãrii în masã și au devenit acționari la SIF-uri. Ei au primit înștiințări de plată pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate aferente dividendelor, în cuantum de 44 de lei. Taxa pe care oamenii trebuie sã o plãteascã statului este de nouă ori mai mare decât sumele pe care le-au încasat. Analiștii financiari criticã aceastã mãsurã și susțin cã cei mai afectați sunt pensionarii cu venituri mici.
Un ieșean a provocat o explozie în apartamentul fostei sale iubite! Supărat pe concubina lui că obținuse un ordin să-l evacueze din locuință, bărbatul s-a răzbunat, aruncând casa în aer.
Accident feroviar grav în Bistrița Năsăud! 16 oameni au fost răniți, după ce un tren de marfă a lovit o drezină. Accidentul s-a produs la intrarea într-un tunel. Toți răniții sunt muncitori la CFR, iar unul dintre ei se află în comă.
Procesul de șantaj al lui Dan Diaconescu se simplifică, după ce martorii din acest dosar s-au evaporat. Rând pe rând, cei care au depus mãrturie, fie au murit, fie au fost arestați. Ultimul martor și-a schimbat declarația chiar în sala de judecatã și ar putea rãspunde penal, pentru mãrturie mincinoasã. Scăpat de grija martorilor din procesul de șantaj, Dan Diaconescu spune cã îi merge bine pe toate planurile.
Privatizarea C.F.R. Marfă a eșuat și va fi reluată. Reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei de la Grup Feroviar Român nu au ajuns la niciun rezultat, pentru încheierea transferului de acțiuni în proprietate privată. Luni era termenul-limită, pentru privatizarea companiei feroviare, însă G.F.R. nu a plătit diferența de 172 de milioane de euro, pentru achiziționarea pachetului majoritar de la C.F.R. Marfă.
Caz dramatic, în Capitală! Un bărbat în vârstă de 66 de ani s-a sinucis cu pistolul pe care îl deținea. Omul suferea de cancer și, de curând, primise o altă veste devastatoare: urma să-i fie amputat un picior. Bucureșteanul a fost găsit fără suflare, în apartament, de către fiul său. Vecinii sunt marcați de gestul bărbatului. Îl știau ca pe un om liniștit, incapabil de gesturi necugetate. Bărbatul s-a sinucis cu un pistol pe care îl deținea legal.
Situație alarmantă în țară! Tot mai multe mămici refuză să-și vaccineze copiii imediat după naștere, de teama reacțiilor adverse pe care le pot produce serurile. Managerul Spitalului Universitar din Capitală, Cătălin Cârstoiu, a spus că, zilnic, la nivelul unității pe care o conduce, există cel puțin unul sau doi copii care pleacă nevaccinați din spital. În acest caz, cei mici sunt mai expuși riscului de a face tuberculoză și hepatită.
Fermierii români vor primi, începând de miercuri, avansul de 50% din plățile pe suprafață, respectiv 61 de euro pe hectar, a declarat, marți, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. El a menționat că, în două-trei săptămâni, suma de circa 600 de milioane de euro, va fi direcționată către toți fermierii. Potrivit Agerpres, Daniel Constantin a precizat că diferența până la 160 de euro pe hectar va fi achitată după 1 decembrie...
Percheziții la taximetriștii fără licență, de la Aeroportul ''Henri Coandă''! 24 de șoferi au fost duși la audieri, după ce polițiștii bucureșteni au efectuat mai multe percheziții în București și în alte trei județe la persoanele suspectate că ar practica ilegal taximetria. Cei 24 de suspecți sunt acuzați de tâlhărie, înșelăciune și privare de libertate. Oamenii legii au descoperit că taximetriștii-pirat acostau turiștii străini pe aeroport.
Un nou caz de evaziune fiscală în domeniul panificației, descoperit de polițiștii de la Crimă Organizată și procurorii D.I.I.C.O.T.! Oamenii legii au făcut 44 de percheziții domiciliare în Capitală și în județele Buzău, Brăila, Vaslui și Covasna, pentru a anihila o grupare suspectată de fals în evidențele contabile, spălare de bani și evaziune fiscală. Rețeaua funcționa în județul Buzău și era condusă de mai mulți cetățeni turci.
Andrei Gerea, deputatul PNL de Argeș, este propunerea pentru noul ministru al Economiei! Declarația a fost făcută de liderul liberalilor Crin Antonescu, după terminarea ședinței de marți a Biroului Politic Național. Propunerea a fost aprobată în unanimitate de cei 58 de membri prezenți la ședință. Întrebat care va fi primul său obiectiv, Gerea a spus că, venind din județul Argeș, nu are cum să nu se gândească...
Suflete pline de durere și oameni care spun că nu-și revin din șoc! Iată ce a lăsat în urmă Andrei Adronie, tânărul care, în 2011, s-a urcat băut la volan și a ucis doi oameni, pe Calea Floreasca din Capitală. La doi ani de la tragedie, rudele victimelor spun, cu lacrimi în ochi, că familiile lor s-au destrămat și s-au mutat din case, din cauză că nu mai suportau amintirile dureroase. În noiembrie 2011, fiul bancherului Jean Andronie...
Noapte lungă, pentru zecile de mii de pelerini adunați la Iași, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Credincioșii au rãmas în numãr mai mare decât în nopțile trecute, în apropierea Catedralei Mitropolitane. Mulți nu au avut de ales și au dormit sub cerul liber. Cei 30.000 de pelerini au stat la coada care s-a întins pe kilometri întregi, toată noaptea, pentru a se ruga la Sfintele Moaște. Ca sã treacã mai ușor peste orele...
Jaf în Timișoara! Trei indivizi au spart o casă de pariuri și au furat, cu totul, seiful în care se aflau cinci mii de lei. Camerele de supraveghere au înregistrat întreg jaful. Hoții au acționat după un plan bine pus la punct! Doi dintre ei au dat efectiv spargerea, în timp ce al treilea a stat de pază. Bărbații au venit echipați cu cagule, ca sã nu fie recunoscuți, cu mãnuși, pentru a nu lăsa amprente și cu un adevărat arsenal de scule.
Panică într-un bloc din cartierul bucureștean Drumul Taberei! O garsonieră de la etajul cinci a fost cuprinsă de flăcări. Speriați, locatarii au ieșit în stradă. Cinci persoane intoxicate cu fum au fost transportate de urgență la spitalele Floreasca și Universitar, pentru îngrijiri medicale. Datorită intervenției prompte a pompierilor, focul nu s-a extins și la alte apartamente. Cauza incendiului este în curs de cercetare.
Un polițist din Gorj a urcat băut la volan și a distrus mai multe mașini, după care a fugit de la locul faptei. Polițistul a lovit prima oarã un autoturism, într-un sens giratoriu. În vehicul se aflau trei femei, dintre care una însãrcinatã. Omul legii și-a continuat drumul și a lovit apoi un alt automobil, parcat pe marginea drumului. Martorii spun cã polițistul era sub influența bãuturilor alcoolice.
Noile proteste din Piața Universității din Capitală, la adresa proiectului de la Roșia Montană, nu au fost lipsite de incidente. Manifestanții s-au îmbrâncit cu jandarmii, după ce forțele de ordine au format un cordon și nu i-au lasat pe cei trei mii de protestatari să ocupe piața bucureșteană. Mai mult, unii dintre manifestanți au aruncat cu PET-uri umplute cu pietre. Câtiva dintre protestatarii implicați în incident au fost reținuți de...
Fraudarea fondurilor europene , o problemă care cere soluții urgente de prevenire! În goana după creșterea absorbției fondurilor europene, chestiunea corectitudinii cheltuirii banilor este, adesea, marginalizată. Societatea Academică din România a realizat un studiu analitic al fondurilor europene atrase de România, în perioada aprilie 2012 - iulie 2013. Studiul relevă faptul că există breșe în sistemul de absorbție a fondurilor europene.
Leșinuri și scandal, la cozile sărăciei! Două femei din Drobeta Turnu Severin, care ar fi trebuit să-și ia pachetele cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, au căzut din picioare, în timp ce stăteau la rând. În plus, oamenii aflați la coadă au început să se împingă cu jandarmii și au intrat cu forța în curtea depozitului cu pachete gratuite. În această perioadă, în întreaga țară se distribuie ajutoarele alimentare europene...
Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, a adunat la Iași zeci de mii de pelerini din toată țara. Liturghia a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Preasfințitul Teofan. La ceremonia religioasă a participat și premierul Victor Ponta. Ca la orice sărbătoare creștină, n-a lipsit îmbulzeala pentru mâncarea împărțită gratis. Sute de credincioși s-au așezat la coadă, încă înainte de a se termina slujba
A doua premieră la debut de stagiune, la Teatrul Masca. Piesa "Flecărelile Femeilor" a lui Carlo Goldoni, pusă în scenă la Masca, a făcut, sâmbătă-seară, deliciul publicului. Dragostea dintre Cecchina și Beppo, personajele principale ale piesei, este pusă la încercare, într-o cavalcadă de situații, care mai de care mai hazlii. Planurile lor de căsătorie sunt puse în pericol! Ei se trezesc în vârtejul unui adevărat complot
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019