Au muncit pe brânci ca să le ofere copiilor un viitor mai bun, iar acum nu au bani să-și înmormânteze băiatul! Vorbim despre părinții elevului de 15 ani din Mehedinți, ucis luni de o mașină pe o trecere de pietoni din localitatea Halînga. Autoritățile s-au oferit să ofere familiei îndoliate un sprijin financiar.
Doi frați și-au pierdut viața și un alt bărbat a fost grav rănit, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste ei la Oradea. Cei trei lucrau la un șanț de canalizare adânc de aproape șase metri, la stația de epurare a orașului. Malurile nu au fost asigurate, iar tonele de pământ s-au prăvălit peste muncitori.
Doi romi din satul mehedințean Magheru au ajuns la spital, după ce au fost atacați cu bâte, pumni și picioare de câțiva bărbați necunoscuți. Cel puțin așa susțin victimele, care spun că au fost agresate fără motiv.
Un doljean în vârstă de 71 de ani a reușit performanța de a-și recupera banii cheltuiți pe medicamente, în timpul internării în spital. Succesul său pare a fi neobișnuit pentru România, mai ales că pacientul și-a recuperat, din cei 1.200 de lei dați pe pastile, aproape întreaga sumă. Și asta după ce bărbatul a trimis conducerii Spitalului Județean Craiova toate rețetele prescrise de medic și bonurile fiscale de la farmacie.
Capitala Moldovei se pregătește de o mare sãrbãtoare religioasă, dar și de cea mai aglomeratã sãptãmânã din an. Peste 300 de mii de pelerini sunt așteptați sã ajungã la Iași, la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Au mai rãmas câteva zile pânã când moaștele vor fi scoase din biserică. Pentru a evita aglomerația, ieșenii au preferat să vină mai devreme în lăcașele de cult, ca să se roage.
Premierul Victor Ponta a anunțat în Parlament, în cadrul dezbaterii privind fondurile europene, că toate programele operaționale sectoriale pentru România au fost deblocate! Opoziția nu a fost, însă, impresionată de vestea șefului Executivului.
Raliul Iasiului, penultima etapa a sezonului, a transat definitiv lupta pentru locurile fruntase. Ungurul David Botka a obtinut la 29 de ani prima lui victorie pe taram romanesc. Pilotul originar din Budapesta si-a asigurat astfel locul 2 in clasamentul general dupa francezul Francois Delecour cu o etapa inainte de finalul sezonului.
O bătrână de 84 de ani, din Prahova, a murit, după ce a fost lovită de o mașină de pâine. Tragedia rutieră s-a produs în localitatea prahoveană Bărcănești. După ce și-a terminat cumpărăturile, femeia a trecut prin spatele dubiței. În acel moment, șoferul dădea în marșarier. Omul nu a observat-o pe bătrână și a lovit-o. Oamenii legii au deschis pe numele șoferului un dosar penal, pentru ucidere din culpă. Un alt accident grav s-a produs în Brașov...
Zeci de mii de suceveni sunt lăsați să înghețe! Și asta, din cauză că societatea de termoficare din Suceava a intrat în insolvență. Astfel, locuințele, școlile sau instituțiile publice stau neîncălzite, în timp ce afară temperaturile au scăzut până la -1 grad Celsius. Părinții se tem ca nu cumva cei mici să înghețe la cursuri în unitățile de învățământ. Administratorii judiciari ai societății de termoficare spun că nu vor mai da drumul la căldură...
Poluare de proporții pe râul Teleorman! Peste o tonă de țiței s-a răspândit pe terenurile oamenilor și în apa râului, după ce conductele, de unde hoții furau petrol, au cedat. După mai multe verificări, oamenii legii au descoperit o rețea artizanală, ascunsă la un metru în pământ, în localitatea argeșeană Albota. Un localnic a observat că din terenul unui vecin iese petrol și a sunat la 112. Autoritățile și oamenii din comună...
O femeie de 60 de ani a fost transportată cu un elicopter S.M.U.R.D., de la Reșița, la București, după ce a suferit arsuri pe aproape jumătate din suprafața corpului! Femeia a fost arsă într-un incendiu care i-a mistuit casa și a fost transportată, inițial, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Cum starea sa era extrem de gravă, medicii au hotărât să o trimită de urgență la Spitalul de Arși din Capitală.
Inventivitatea hoților nu are limite! Mai mulți bărbați au furat dintr-o casă de schimb valutar, din Baia Mare, un seif de două sute de kilograme, în care erau peste 100.000 de lei. Ei au acționat ore în șir, însă nimeni nu i-a văzut. Mai exact, jaful a avut loc în centrul orașului și a durat aproape cinci ore. Camerele de supraveghere au surprins totul, dar, deocamdată, polițiștii nu au făcut publice imaginile.
Conducerea Camerei Deputaților a decis redeschiderea unei farmacii, care oferă medicamente ieftine pentru demnitari. După șase ani de pauză, parlamentarii vor beneficia din nou de un punct farmaceutic cu prețuri mici, chiar în sediul Legislativului. Un deputat liberal a contestat această decizie, dar răspunsul șefului deputaților, Valeriu Zgonea, a fost dur. Farmacia va asigura medicamentele de maximă urgență...
Trei romi din Arad s-au folosit de un bebeluș pentru a fura dintr-un magazin de haine. Totul s-a întâmplat în doar 30 de secunde. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se observă cum două femei și un bărbat intră în magazin cu un bebeluș, sub pretextul că vor să-i cumpere hăinuțe. Ei au, însă, o strategie bine pusă la punct și îi distrag atenția vânzătoarei. Romii au cumpărat doar o pereche...
53 de familii dintr-un bloc din Arad au rămas fără căldură și apă caldă, după ce administratorul a fugit cu banii de utilități. În total, aproape 160 de mii de lei lipsesc din gestiune. Oamenii spun că mergeau lunar la administrator cu banii de facturi, numai că bărbatul nu plătea toate utilitățile. La un moment dat, furnizorul de agent termic a debranșat toate familiile din bloc. Uniunea Locală a Asociațiilor Locative a...
Doi polițiști au murit și alte douã persoane au fost rãnite, în urma unui grav accident rutier, produs pe centura orașuluii Râmnicu Vâlcea. Un autoturism, în care se aflau trei polițiști, a ajuns pe contrasens, unde a lovit în plin o mașină care circula regulamentar. În urma accidentului, unul dintre polițiști a murit pe loc. Agentul aflat la volan, grav rãnit, a decedat la scurt timp, la spital. Cel de-al treilea polițist și șoferul...
Accidente grave pe Dunãre, între Tulcea și Sulina, din cauza ceții! Într-un interval de numai 10 minute, nava rapidã Nikolas, cu 30 de cãlãtori la bord, a fost lovitã de 2 ori, de alte ambarcațiuni. Prima coliziune a fost cu o șalupã, iar cea de-a doua cu un vas de croazierã, care face curse pe Dunãre. Pasagerii navei rapide spun că au trecut prin momente de groază. Al doilea accident a fost și cel mai grav. Nava Nikolas...
Seismele înregistrate în zona comunei Izvoarele din județul Galați au cauze naturale și vor mai dura câteva zile! La această concluzie au ajuns specialiștii de la Institutul Național pentru Fizica Pământului, care au fost trimiși în zonă să monitorizeze situația. Localnicii nu sunt, însă, deloc mulțumiți de explicațiile experților, iar autoritățile dau neputincioase din umeri, la plângerile lor.
Festivalul Sarmalelor, la Praid! Zeci de mii de sarmale, preparate în fel și chip, după rețete vechi de sute de ani fac, au atras în acest weekend, mulțime de pofticioși, la evenimentul gastronomic intrat în tradiție. 24 de echipe din țară și din Ungaria s-au întrecut în prepararea gustoaselor sarmale. Bucătarii și-au demonstrat măiestria în concursuri pentru prepararea celei mai gustoase, celei mai mici...
Protest în comuna ilfoveană Pantelimon. Aproape o sută de localnici au ieșit în stradã, nemulțumiți din cauză că stau în beznă și frig. Oamenii sunt disperați, din cauză că, de când temperaturile au scăzut, nu mai au curent electric și nu se pot încãlzi în case. Coșmarul celor peste trei sute de familii a început acum aproape o săptămână, dupã ce o echipã de intervenție de la Enel a fãcut schimbãri la transformatorul care alimenteazã locuințele din zonã.
Tentativă de suicid la Tulcea! Un bărbat de 35 de ani s-a urcat pe clădirea Prefecturii și a amenințat că se aruncă în gol, dacă nu i se va face dreptate. El a spus că mai mulți romi l-au bătut și l-au obligat să părăsească locuința socială, în care stătea provizoriu. Omul a adăugat că un incendiu i-a distrus imobilul, așa că s-a trezit în stradă. Bărbatul a încercat să obțină ajutor de la autorități, dar, cum nu a primit niciun răspuns...
Ospăț cu bucate tradiționale la învestirea regelui internațional al romilor, Dorin Cioabă, ca pastor penticostal! Sute de enoriași s-au strâns în curtea Bisericii Penticostale a Romilor din Sibiu, pentru a lua parte la ceremonie. Dorin Cioabă a fost ridicat la rangul de pastor, calitate pe care a preluat-o de la defunctul său tată, regele Florin Cioabă. În timpul ceremoniei religioase, romii au încins un foc mare și au început pe gătit.
Lefurile românilor au scăzut în ultima perioadă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Câștigul salarial mediu net a fost în luna august de 1.604 lei, în scădere cu 31 de lei față de luna precedentă. Totodată, câștigul salarial mediu brut a fost de 2.219 lei în august, cu 1,8% mai mic decât în iulie. Cele mai mari salarii, de 3.948 lei, s-au consemnat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, iar cele mai mici, de 884 de lei...
Modificări majore în Codul Rutier! Prima dintre ele vizează suspendarea permisului în cazul producerii unui accident mortal, până la finalizarea procesului. O altă modificare se referă la suspendarea carnetului celor care nu-și plătesc amenzile în decursul a 30 de zile. O schimbare importantă o reprezintă și alinierea la regulile europene în ceea ce privește consumul de alcool la volan.
Relația din interiorul USL s-a detensionat "un pic"! Cel puțin așa a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, după prima ședință a liderilor, în urma seriei de atacuri reciproce din sânul Uniunii Social Liberale, lansate în ultimele săptămâni. Că s-a detensionat doar un pic, s-a văzut și în reacția președintelui PNL, Crin Antonescu, care nu s-a putut abține sã nu-l atace pe Ilie Sârbu, pentru care, susține el, guvernarea înseamnã ciolan.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019