Grav accident de circulație pe Drumul Național 6, în apropiere de Orșova! Șoferul unui tir a vrut sa depășească un autotren, însă din sens opus venea tot o mașină de mare tonaj. Omul a încercat să reintre pe banda lui, dar a acroșat mastodontul pe care ar fi vrut să-l depășească, iar coliziunea nu a putut fi evitată. Cele trei tiruri s-au lovit între ele și au fost avariate serios, iar încărcăturile au ajuns pe șosea.
Ger și ninsori viscolite în mai toată țara! Meteorologii au emis o informare valabilă de duminică dimineață, de la ora 8.00, până la ora 22.00. Asta, după ce ninsorile și vântul puternic au făcut prăpăd, începând de vineri. În Capitală, rafalele de vânt au doborât copacii și au smuls zidurile. La malul Mării Negre, valuri de peste opt metri înalțime au lovit țărmul cu toată forța. La munte, viscolul și nămeții au blocat traseele turistice.
Incident suspect, în care a fost implicat un bărbat de 46 de ani din Cârbești, județul Gorj! Omul, care se afla la o partidă de pescuit, a ajuns la Spitalul Bumbești Jiu cu abdomenul perforat de un glonț. Ulterior, din cauză că starea i s-a agravat, a fost transferat la Spitalul din Târgu-Jiu, pentru a fi operat. El susține că a văzut un glonț, pe care l-a împins cu piciorul în foc și acesta ar fi ricoșat direct în abdomenul lui.
Trei oameni răniți într-un accident produs la Bascov, înainte de intrarea în Pitești! Două autoturisme s-au ciocnit violent, după ce unul dintre șoferi a intrat pe contrasens. Zgomotul coliziunii a fost atât de puternic, încât i-a scos pe oameni din case. La fața locului au ajuns, în scurt timp, echipaje de poliție și ambulanțe. Cei doi șoferi și un pasager au fost transportați la Spitalul Județean Argeș. Starea bărbatului care a provocat...
Miting de amploarea în Valea Jiului! Peste cinci mii de mineri de la Complexul Energetic Oltenia au cerut demisia conducerii după ce li s-au tăiat salariile cu 20%, dar și primele și sporurile. Oamenii se tem că vor urma și reduceri de personal. Patru federații sindicale reprezentative din cadrul Complexului Energetic Oltenia au ieșit în stradă, chiar în timpul negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă.
Sinucidere din cauza unui credit în franci! Presiunea creșterii exorbitante a cursului valutar a transformat într-un coșmar viața unui bărbat de 34 de ani din Pitești. El a constatat că nu poate să facă față achitării ratelor la bancă, iar certurile cu nevasta, provocate de situația datoriilor, au pus capac, așa că a decis să-și încheie socotelile cu viața. El s-a spânzurat, dar, înainte de a recurge la gestul extrem a lăsat un mesaj...
Un adolescent din Focșani a murit strivit între doi bușteni. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, incidentul a avut loc în incinta unei societăți comerciale, unde băiatul în vârstă de 14 ani ajuta la descărcarea unor bușteni dintr-o utilitară. Tatăl copilului muncește cu ziua și are de întreținut șase copii. Vestea morții copilului a căzut ca un trăsnet peste familia lui.
Sprijin pentru persoanele defavorizate! Asociația Samusocial din România a inaugurat Atelierul de Inserție Socială, proiect care își propune să amelioreze șansele de reinserție socială a oamenilor defavorizați. Mai exact, oamenilor străzii li se asigură consiliere psihologică și pregătire pentru program de muncă în diverse domenii de activitate.
Adriean Videanu, proaspăt eliberat din arest, pentru a fi cercetat sub control judiciar, a ajuns din nou la Poliție! El s-a prezentat, în cursul dimineții, la Secția 12 pentru stabilirea programului controlului judiciar. Fostul ministru al Economiei se află sub control judiciar în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la A.N.R.P., în care este acuzat alături de fosta șefă a D.I.I.C.O.T. Alina Bica și de Dorin...
Cod galben de ninsoare și vânt în București și în 24 de județe! Jumătatea de sud a țării va fi sub avertizare de cod galben de ninsoare și vânt, care la rafală va depăși 50-60 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.
Accident cumplit în Pitești! Un bărbat se zbate între viață și moarte după ce a fost spulberat pe o trecere de pietoni și aruncat la 30 de metri distanță. Șoferul, despre care martorii spun că gonea nebunește, nu a mai putut frâna la timp și l-a lovit în plin pe bărbatul de 64 de ani. Victima traversa regulamentar un bulevard din Pitești pe trecerea de pietoni.
Bătrân agresat și abandonat în mijlocul drumului. Este vorba de un bărbat din Constanța, lovit cu bâta în cap de mai mulți vecini.
Criminal prins după 20 ani! Un bărbat din Brașov a fost condamnat pentru o crimă comisă în urmă cu 20 ani în Ungaria. Timp de 17 ani a fost urmărit internațional. După aproape 2 decenii în care a reușit să se ascundă de polițiști, omul a fost prins la Pitești.
Zi plină de durere în localitatea Racovița! Imposibil de înțeles suferința bărbatului care și-a condus pe ultimul drum soția și cei șase copii, intoxicați cu monoxid de carbon. Cel mai mic dintre ei nu împlinise încă o lună.
Conversia biomasei, o nouă abordare în dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și urbane. Este vorba despre deșeuri vegetale, agricole, forestiere și chiar unele deșeuri menajere, care cu ajutorul tehnologiei de ardere inventate de frații Horneț produc energie termică și electrică nepoluantă la prețuri reduse. Sectorul energiei regenerabile pe bază de biomasă mai prezintă și un alt avantaj. Potrivit președintelui Patronatului Serviciilor Private din România, Cristian Pârvan, peste 100 de mii de locuri de muncă s-ar putea crea în acest domeniu de activitate.
A evadat din duba poliției! S-a întamplat la Cluj, în timp ce un infractor era dus cu mașina poliției spre arest, escortat de oamenii legii. Aceștia au oprit la o secție să lase unele probe, iar tânărul s-a făcut nevăzut. Mai exact, vorbim de un hoț de 20 de ani care a spart mai multe mașini.
Loteria bonurilor fiscale nu schimbă obiceiurile românilor de la sate. Din cauza lipsei banilor, oamenii fac cumpărăturile pe caiet, iar bonurile fiscale sunt o raritate. Cei din Mehedinți nu sunt interesați de loteria fiscală. Salariile și pensiile mici de-abia le permit să trăiască de pe o zi pe alta.
Protest la o bancă din Timișoara! Un datornic s-a prezentat la ghișeu pentru a-și plăti rata la creditul în franci elvețieni, folosind monede de 10 și 50 de bani.
Accident mortal în cartierul Colentina din Capitală! Un tânăr de 19 ani care avea permis doar de trei zile a intrat cu mașina într-un stâlp. În autoturism se aflau șoferul și patru prieteni. Impactul a fost atât de violent, încât doi dintre prietenii săi, aflați pe bancheta din spate, au fost proiectați pe asfalt și au murit pe loc. Alți doi au ajuns la spital, în stare gravă. Potrivit martorilor, tânărul conducea cu mare viteză.
Primarul comunei Bradu din județul Argeș, Florin Frățică, reținut de procurorii Parchetului Tribunalului Capitalei pentru evaziune fiscală și spălare de bani! Alături de el au fost reținute, pentru 24 de ore, alte 32 de persoane cercetate în același dosar. Toți sunt prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii vorbesc de un prejudiciu de 30 milioane de euro.
Direcția Națională Anticorupție cere aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, și a senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, amândoi ocupând aceste funcții în Guvernul Boc. Udrea și Ariton sunt suspectați de fapte de corupție în dosarul "Gala Bute". Elena Udrea este suspectată...
Condamnare record în cazul unui judecător! Mircea Moldovan, judecător la Tribunalul București, a fost condamnat de instanța Curții de Apel București la 22 de ani de închisoare, în dosarul privind intervenții în cauze de insolvență. La rândul lor, alți trei judecători implicați în dosar au primit condamnări la închisoare cu executare. Elena Rovența la cinci ani și zece luni, Sorin Viziru la cinci ani și Ion Stanciu...
Omul de afaceri Nelu Iordache, audiat, luni, de procurorii anticorupție! Întrebat de junaliști la ieșirea de la audiere dacă a făcut afaceri cu Dorin Cocoș sau dacă o cunoaște pe Elena Udrea, Nelu Iordache a negat și a refuzta să dea alte detalii privind prezența sa în fața procurorilor. Potrivit Mediafax, Nelu Iordache, care controlează firma de construcții Romstrade, firmă aflată în insolvență, este judecat, din...
Triunghi amoros mortal. Un bărbat din județul Vrancea a fost înjunghiat de fostul iubit al concubinei sale. Bărbatul ucis avea 41 de ani și de câteva luni avea o relație cu o tânără din sat. Fostul iubit al fetei, proaspăt întors din pușcărie, a vrut să se razbune pe adversarul său în dragoste și l-a înjunghiat în plină stradă.
Protest disperat în fața Spitalului Județean Constanța! Peste 50 de mame și-au strigat nemulțumirea. Acestea cer ca secția de pediatrie să fie modernizată, iar copiii lor să aibă parte de un tratament adecvat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019