O nouă dovadă că inteligența românească poate crea proiecte spectaculoase! O inovație a studenților ieșeni îi face invidioși pe cercetătorii din elita industriei auto. Soluția CATIA, prezentată la finele anului trecut în cadrul Transportation & Mobility Solutions Experience Forum organizat la București, a stat la baza realizarii monopostului construit de tinerii din cadrul Universității Tehnice din Iași...
Studentul din Iași acuzat că și-a înjunghiat doi colegi, dintre care unul a decedat, apoi a dat foc camerei de cămin în care aceștia se aflau, a fost prins de polițiști, marți dimineață, la Roman, în județul Neamț. Tânărul, student în anul întâi la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", a fost prins după aproape 24 de ore. Acum, el este audiat de procurori.
Situație alarmantă în majoritatea unităților medicale din țară! Spitalele nu sunt pregătite să facă față unei tragedii de proporții precum cea din clubul Colectiv. Doctorii spun că nicio unitate nu s-ar descurca cu un număr mare de victime arse. În Iași nu pot fi tratați bolnavi cu arsuri mai mari de 20% din suprafața corpului, iar în Spitalul Județean din Arad...
Mii de credincioși, veniți din toată țara, au participat la procesiunea organizată în cinstea Sfintei Parascheva, la Iași! Aseară, sfintele moaște au fost scoase din biserică, după care au fost plimbate în procesiune prin oraș. Credincioșii nu au ținut cont de ploaie și nici de frigul tot mai accentuat. În procesiune, zeci de preoți au purtat pe brațe racla...
Noi dezvăluiri în cazul pensionarului pedofil din Țigănași, județul Iași! Individul, aflat acum în stare de arest preventiv pentru faptul că a abuzat două fetițe, una de 5 ani și cealaltă de șase ani, ar fi comis și alte abuzuri. După arestarea lui, sătenii au prins curaj și au început să vorbească. Astfel, s-a aflat că o copilă în vârstă de 10 ani, vecină...
Un băiețel în vârstă de trei ani, în stare gravă la spital după ce a căzut în iazul din grădină! Mama copilașului este cea care l-a găsit plutind în apa iazului. Femeia a cerut ajutor la 112, iar medicii sosiți de urgență la fața locului au reușit să-l resusciteze pe micuț. A durat, însă, ore întregi până au putut să-l stabilizezeze hemodinamic.
Telenovela de amor cu năbădăi a primarului Gheorghe Nichita continuă! Adina Samson, fosta amantă a edilului orașului Iași, pe care acesta o spiona cu ajutorul politistilor locali, îi aduce acuzații grave. Femeia în vârstă de 33 de ani, șefa unui serviciu din primărie, susține că susține că timp de două luni a fost bătută și amenințată cu moartea de către Nichita și că are înregistrări care dovedesc aceste acuzații.
Pelerinaj la o icoană făcătoare de minuni, la mânăstirea ”Sfinții Voievozi” din Slobozia! Mii de oameni au stat ore în șir la coadă, pentru a se ruga la icoana adusă de la Catedrala Mitropolitană din Iași. Despre obiectul de cult, care este ferecat în aur și argint, se spune că în anul 1854 a lăcrimat timp de 3 luni cu mir. Icoana a fost purtată în procesiune prin oraș, după care a fost instalată în curtea bisericii.
Descinderi la Consiliul Județean Iași, într-un dosar legat de atribuirea ilegală a unor contracte! Președintele instituției, Cristian Adomniței, și vicepreședintele Alin Aivănoaei sunt vizați pentru nereguli la un contract de 340.000 de lei. Mascații au descins în 19 birouri ale instituției, dar și la sediile unor firme. Cristian Adomniței, a plecat la Bruxelles într-o vizită oficială chiar înainte de...
Doliu în lumea culturală ieșeană! Tenorul Octavian Andrei Dumitru de la Opera Națională din Iași a fost găsit spânzurat în propria locuință. Trupul bărbatului de 34 de ani a fost descoperit chiar de iubita acestuia, care îi era și colegă la Operă. Cei doi locuiau împreună în casa nouă construită la marginea Iașului, în care se mutaseră în toamna anului trecut. Speriată, femeia a alertat poliția.
Îmbulzeală la Iași! Sute de oameni s-au călcat în picioare pentru a primi alimente. Abia au putut fi ținuți de polițiști să nu dea buzna în curtea depozitului.
Bebeluși în pericol, din cauză că nu au fost vaccinați împotriva hepatitei B! Peste 500 de copii, născuți la Maternitatea Cuza Vodă din Iași, au fost trimiși acasă fără a fi imunizați împotriva virusului care provoacă hepatita B. Motivul: în maternitate nu mai există nicio fiolă de vaccin. În mod normal, vaccinul cu pricina trebuie administrat în prmele 24 de ore după venirea pe lume a copilului. Medicii spun că riscul...
Grav accident, în Iasi. Șoferul unui tir a fost la un pas de a provoca o adevarată tragedie. La intrarea în oraș, pe DN 24, într-o curbă periculoasă el a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens. Aici a izbit frontal un microbuz care circula regulamentar și în care se aflau șase oameni, printre care si doi copii. Din impactul puternic, tirul si microbuzul au fost proiectate într-un șant de pe marginea drumului.
Sfârsit tragic pentru o tânara pictoriță din Iasi! Diana a murit intoxicată cu monoxidul de carbon emanat de soba pe gaze. Fata a făcut focul în sobă, dar a neglijat să deblocheze hornul și a adormit. Diana avea 23 de ani și era din Bacău, iar la Iași studia la Facultatea de Arte. Fata locuia împreuna cu iubitul ei la părinții acestuia. Ea a fost descoperită fără suflare chiar de aceștia.
Momente dramatice, pentru o vânzătoare, din Iași, care a fost înjunghiată de un client, în toneta de ziare în care lucra. Agresorul a fugit imediat după incident, însă a fost prins de oamenii legii. Pentru că nu s-au putut înțelege cu el, anchetatorii au luat în calcul varianta ca acesta să fi fost sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019