Vizele de flotant au dat peste cap înscrierile în clasa pregătitoare și în clasa întâi. In multe scoli, toate locurile alocate au fost ocupate încă din prima etapă de înscriere. Și asta pentru că unii părinți și-au mutat domiciliul din buletin în circumscripția școlii pe care și-au dorit-o. Tot din aceast motiv, vor fi unități de învățământ în care se va învăța în trei schimburi, pentru că școlile nu au suficiente săli de clasă. În Capitală, aproximativ 65 la sută dintre copii au fost înscriși în clasa zero și în clasa întâi.
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare i-a determinat pe părinți nu doar să-și schimbe domiciliul în acte, ci să se declare chiar de altă etnie, pentru a putea avea acces la școala dorită. Astfel, zeci de părinți români s-au declarat de etnie germană pentru ca micuții lor să urmeze un liceu german. Nicio autoritate din România nu are voie să-i pună pe părinți să-și dovedească etnia, așa că școlile cu predare în limba germană sunt obligate să aprobe înscrierea aplicanților aflați într-o astfel de situație. Dacă știu sau nu limba lu Goethe, se va vedea abia în septembrie.
Cea mai veche școală din Craiova a rămas fără...una dintre intrări, după ce o femeie a câștigat în instanță terenul. Ea a venit cu executorul judecătoresc să-și marcheze proprietatea, adică 180 de metri patrati câstigați în instanță, care acoperă exact intrarea principală a unității de învățământ.
Moartea fetiței de 8 ani din localitatea dâmbovițeană Viișoara, care s-a înecat în fosa septică a școlii, a scos la iveală mai multe nereguli. Părinții celor trei eleve de clasa a doua care au căzut luni în fosă sunt disperați și nu înțeleg de ce nimeni nu a luat măsuri pentru protejarea zonei. Directoarea unității de învățământ spune că a cerut de mai multe ori Primăriei fonduri pentru repararea toaletei.
A mers la școală cu un cuțit de bucătărie de 25 de centimetri si și-a amenințat un coleg! Este vorba despre un elev din Brașov, care, după ce a avut o altercație cu celălalt băiat, a scos arma albă chiar în curtea Colegiului Tehnic ``Mircea Cristea``. In fața profesorilor, liceanul, care învață în clasa a noua, a mărturisit că poartă cuțitul...preventiv.
Elevii s-au întors la școală, după vacanța de Crăciun, mai lungă cu o săptămână decât în anii precedenți. Îi așteaptă cinci luni de cursuri, înainte de a intra în febra examenelor și evaluărilor. În acest interval, elevii vor mai avea o vacanță de primăvară de două săptămâni, între 7 și 22 aprilie.
Seară de tango argentinian, la Librăria Bastillia, din Capitală! Evenimentul a debutat cu lansarea cărții “Conștiența de tango” de Mauricio Castro, în prezența traducătorilor, Teodora Chilimant și Alexandru Eugen Cristea. Cei doi au ilustrat coregrafic pasiunea lor pentru tango, o experiență care se trăiește în cuplu, pe ringul de dans.
O școală generală din localitatea argeșeană Nucșoara a fost grav afectată de un incendiu. Localnicii au observat focul și au sunat la 112. Pompierii, ajutati de săteni si de membrii Serviciului pentru Situatii de Urgență, s-au luptat mai multe ore cu flăcările. Autoritatile locale spun ca elevii care învatau în sălile afectate de flacari vor fi mutati în alt corp al scolii, pâna când vor fi facute reparatiile necesare.
Trei elevi ai unor licee din Ploiesti au fost arestați pentru trafic de droguri! Politistii i-au prins în flagrant când încercau sa vândă 200 de grame de canabis chiar unuia dintre oamenii legii, aflat sub acoperire. Liceenii vindeau gramul de canabis cu 50-60 de lei atât colegilor de școala, cât și altor tineri din oraș. Polițiștii au continuat investigațiile și au descoperit mai mulți consumatori, toti elevi de liceu.
Sistemul școlar bucureștean este zguduit de un nou scandal sexual! De această dată, însă, protagonistul nu este un profesor, ci un un elev, care și-a obligat colega, o fetiță din clasa a șasea, să întrețină relații sexuale orale cu el, chiar în toaleta unității de învățământ. Fata, în vârstă de doar 12 ani, susține că s-ar fi certat cu prietenul ei, iar acesta, în schimbul împăcării, i-ar fi cerut servicii sexuale.
Un paznic al unei scoli din Pitesti a fost batut chiar în unitatea de învatamânt de un elev de clasa a 7-a! Cadrele didactice spun ca baiatul nu este la prima abatere. În urma cu doua saptamâni, el a agresat verbal si fizic o femeie de serviciu. Barbatul bătut, în vârsta de 55 de ani, este angajat al unei firme de paza care are contract cu Scoala Generala nr. 9 din Pitesti. El spune ca nu va depune plângere la Politie împotriva minorului, pentru că îi este mila de el.
Elevii din satul hunedorean Holdea învață de mai bine de 3 ani într-un container, a cărui suprafață nu depășește 20 de metri patrati. Copiii se încălzesc în prag de iarnă cu ajutorul caloriferelor electrice, iar conditiile de igiena personala nu au vreo legatura cu secolul 21. Cei 10 elevi urmeaza in sat cursurile învatamântului gimnazial în conditii improprii, întrucât parintii lor nu au fost de acord ca micuții sa faca naveta 6 kilometri pâna în satul vecin.
Infarct în curtea scolii! Un liceean din Deva a ajuns la Urgenta, în coma de gradul II, dupa ce a facut stop cardiorespirator la scoala, in fata colegilor. Medicii se lupta, acum, ca sa-i salveze viata. Baiatul este elev la Colegiul "Transilvania" din Deva. Într-o pauza, el le-a spus colegilor ca se simte rau si, in clipa urmatoare, s-a prabusit la pamânt. Reprezentantii scolii si colegii spun ca baiatul s-ar mai fi plâns ca are probleme de sanatate si ca oboseste repede si tocmai de aceea era scutit de orele de sport.
Care sunt valorile în care crede această generatie? Aceasta este întrebarea aflată la baza proiectului EuroEdu, un program ce încearcă să-i ajute pe elevii bucureșteni, cu performanțe deosebite la învățătură, să facă alegerile cele mai potrivite pentru viitor. EuroEdu este un proiect care indentifică si pune în valoare performanta tinerilor. Pentru organizatori, elevul ideal este în clasa a X-a sau a XI-a si excelează...
La o scoalã din Hunedoara, a izbucnit un conflict între tatãl unui elev de clasa a opta si profesorul de sport al copilului. Conflictul a pornit de la o scutire la educatie fizicã, adusã de tatal elevului. Dupã ce profesorul i-a spus tatãlui cã scutirea nu este valabilã, au ajuns la directoarea scolii. Scandalul dintre cei doi a avut loc chiar in fata directoarei. Dascãlul sustine cã parintele elevului l-a lovit pumnul în fatã, dar directoarea scolii spune cã nu a vãzut decât o îmbrâncealã.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019