Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

9 Februarie 2013


  • Sistem de alertă în caz de cutremur, amplasat la Institutul Măgurele

    Veste bună de la seismologi! De acum încolo, cutremurele pot fi anticipate! Specialiștii au pus la punct un sistem special, care avertizează autoritãțile cã, în cel mult 40 de secunde, urmeazã sã se resimtã la suprafața pamântului un seism puternic. Mai mult, pot fi menționate și zonele cel mai puternic afectate de cutremur, astfel încât sã fie trimise acolo echipe de salvare. Sistemul inovator de avertizare a cutremurelor...

  • Jaf armat, la sucursala unei bãnci din Pitești

    Jaf armat, vineri-seară, la sucursala unei bãnci din Pitești! Cu câteva minute înainte de închidere, un bãrbat mascat a intrat în sediul sucursalei. Era înarmat cu un pistol și a amenințat-o pe casierã. Casiera i-a dat atacatorului toți banii pe care-i încasase. Surse din rândul anchetatorilor spun cã ar fi vorba de peste 10 mii de lei. Dupã ce a luat banii, individul s-a fãcut nevãzut. La ieșire, a fost așteptat de o mașinã în care se aflau alți doi bãrbați.

  • Ministerul Sănătății vrea licitații centralizate, pentru achizițiile din spitale

    Ministerul Sănătății vrea control total asupra achizițiilor de medicamente și aparatură medicală necesare spitalelor, pentru a economisi banii alocați de la bugetul de stat. Oficialii ministerului spun că unii manageri de spital irosesc banii publici prin cumpărarea acestor produse la suprapreț. În consecință, licitațiile se vor organiza la nivel central, astfel încât să fie selectați ofertanții cu cel mai mic preț. 

 

8 Februarie 2013


  • Șerban Huidu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru accidentul din 2011

    Fostul realizator de televiziune, Șerban Huidu, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru accidentul din 2011, în urma căruia trei persoane și-au pierdut viața. Asta după ce magistrații Curții de Apel Brașov au majorat cu doi ani decizia inițială, dată de Tribunalul București. Rudele victimelor sunt nemulțumite de sentință și spun că își vor căuta dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

  • Copil nãscut cu handicap, dupã ce medicul i-a prescris mamei un medicament interzis în România

    O femeie a născut un copil cu handicap neuromotor, după ce medicul ginecolog i-a administrat un medicament interzis în România. Este drama prin care trece o mămică din Turda. Copilul are acum patru ani, dar nu poate face nimic de unul singur. În urmă cu trei ani, părinții au depus plângere penală pe numele medicului, pentru vătămare corporală din culpă. Cu toate că a trecut atâta timp de atunci, ancheta nu este finalizatã. 

  • Școală de bone, pentru bunicile și studentele dintr-o localitate din județul Arad

    Meseria de bonă le atrage ca un magnet, atât pe bunici, cât și pe studentele care vor să se poată susține singure pe perioada studiilor! Zeci de femei, din comuna arădeană Buteni, s-au înscris la cursurile gratuite de baby sitter, organizate în colaborare cu Direcția pentru Protecția Copilului Arad. Locurile au fost ocupate încă din prima zi. Cele 28 de locuri au fost ocupate imediat. S-au înscris studente, dar și femei de peste 60 de ani.

  • Percheziții în opt județe, în scandalul diplomelor de la Universitatea "Vasile Goldiș"

    Nume grele din poliție au apărut în scandalul diplomelor, de la Universitatea "Vasile Goldiș" din Arad. Șeful Poliției, Dãnuț Bala, fostul adjunct, Ioan Hadja, și șeful D.G.I.P.I., Pavel Hãlmãgean, sunt audiați ca martori. Potrivit anchetatorilor, a fost descoperită o adevãratã rețea, care vindea diplome de licențã cu sume cuprinse între 100 și 300 de euro. Patru persoane, despre care se presupune că ar face parte din rețea...

  • Un șofer din județul Galați a fost împușcat accidental de un polițist, dupã ce a fost prins fãrã permis de conducere

    Un șofer care nu avea permis de conducere a fost rãnit, noaptea trecutã, în județul Galați, dupã ce un polițist l-a împușcat din greșealã, în timp ce încerca sã-l imobilizeze. Asta, după ce gãlãțeanul, care nu avea permis de conducere, a refuzat sã opreascã mașina la un filtru al poliției. Șoferul a fost împușcat după o urmãrire ca în filme, prin satul Furcenii Noi. Bãrbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost rãnit ușor în piept și a fost transportat la Spitalul Județean Galați.

  • Jaf la un supermarket din Capitală

    Jaf fulger, la un supermarket situat pe Bulevardul Turnu Măgurele, din Capitală! Incidentul a avut loc în jurul orei 2.00 noaptea. Doi bărbați și o femeie, care purtau cagule, le-au amenințat pe cele trei angajate în magazin și au fugit cu banii din casa de marcat. Magazinul nu era păzit. Dacă vor fi prinși, suspecții riscă pedeapsa cu închisoarea, pentru furt și tâlhărie.

  • Un incendiu puternic a făcut scrum casa unei bãtrâne din județul Neamț

    O bãtrânã, în vârstă de 83 de ani, din comuna Agapia, județul Neamț, a fost la un pas de moarte, dupã ce casa în care locuia s-a aprins de la niște cãrbuni cãzuți din sobã. Norocul femeii a fost cã un vecin a vãzut flãcãrile la timp și a salvat-o. Pompierii militari de la detașamentul din Târgu Neamț au intervenit cât au putut de repede. Pompierii n-au reușit să mai salveze mare lucru din locuința de lemn, care a ars ca o torță.

  • 18 persoane în vârstă, din județul Buzău, escrocate prin telefon

    Inventivitatea infractorilor nu cunoaște limite! O dovedește din plin ceea ce s-a întâmplat în județul Buzău, acolo unde mai mulți escroci își alegeau drept ținte persoane cu vârsta de peste 50 de ani, le telefonau, dându-se drept copii ai acestora, și, după ce le spuneau că se află într-un mare impas, le rugau să vireze în anumite conturi sume importante de bani. Răufăcătorii au reușit să păcălească deja 18 buzoieni, prin această metodă. 

 

7 Februarie 2013


  • O pungã cu 17.000 de lei a fost înapoiatã proprietarului de cele douã femei care au gãsit-o

    Douã femei din Timișoara au gãsit într-o piațã o pungã cu 17 mii de lei. Primul lucru pe care l-au facut cele douã a fost sã meargã la poliție pentru a-l gãsi pe proprietar.

  • Strategia de privatizare a CFR Marfă, aprobată de Guvern

    Executivul a dat undă verde privatizării companiei CFR Marfă, după ce și Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat această măsură. In urma obținerii tuturor avizelor necesare, cabinetul Ponta va da o hotărâre de Guvern prin care compania feroviară să treacă din proprietatea statului în proprietate privată. Ministrul Transporturilor spune că se va încerca respectarea calendarului propus pentru privatizare.

  • Mama unei eleve din Tg. Jiu a furat de mai multe ori din geanta învățătoarei

    A furat luni de zile din geanta învățătoarei, dar a fost prinsă cu ajutorul camerelor de supraveghere! Este vorba despre mama unei eleve de la Liceul Teologic din Târgu Jiu. Învățătoarea care predă la o clasă pregătitoare le-a povestit anchetatorilor că a observat în mai multe rânduri lipsa banilor din geantă. Ca să afle ce se întâmplă, conducerea unității de învățământ a montat o cameră video și, astfel, au surprins-o în flagrant pe mama elevei.

  • Bucataria unui hotel, inchisa de OPC

    Nereguli grave la unul dintre hotelurile de cinci stele din Poiana Brașov, în care ar fi trebuit să fie cazați oficialii Festivalului Olimpic al Tineretului European. Autoritățile spun că, în urma controalelor, au găsit mâncare expirată și mizerie în bucătăria restaurantului, așa că au închis temporar blocul alimentar.

  • Percheziții în opt județe în cazul unor diplome false

    Percheziții de amploare în 8 județe, în dosarul privind fraudarea examenului de licență la Universitatea "Vasile Goldiș" din Arad. Mai mulți polițiști au fost audiați, întrucât sunt bănuiți că ar fi plătit între 100 și 300 de euro pentru o diplomă de licență. Patru persoane care ar face parte din rețea sunt cercetate penal.

  • Trei tineri din Dâmbovița, arestați dupã ce au bãtut o persoanã și au intrat în locuința acesteia

    Un tânăr a fost bătut măr de trei indivizi într-un bar din localitatea dâmbovițeană Mănești. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din local. Pe imagini se vede cum cei trei bărbați se ceartă între ei, apoi unul se năpustește din senin asupra altui client din local. După ce este lovit, tânărul reușește să fugă. Agresorii nu s-au multumit, însă, cu bătaia din bar si au mers la casa victimei, unde au continuat să-l lovească pe tânăr și pe părinții lui.

 

6 Februarie 2013


  • Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat privatizarea CFR Marfă

    Privatizarea companiei CFR Marfă a fost aprobată în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Astfel, statul va ceda pachetul majoritar al companiei prin negociere pe bază de oferte preliminare și neangajante. Va urma licitația cu ofertă în plic, unde garanția de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane de euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acțiunilor deținute de stat.

  • Americanii de la Bechtel au datorii de milioane de lei la zeci de firme din Cluj

    Deși nu mai lucrează în județ de mai bine de doi ani la Autostrada Transilvania, compania a uitat să-și plătească partenerii români. Astfel, mai multe societăți aflate în pragul falimentului îi acuză pe administratorii companiei din Statele Unite că au lăsat în urmă datorii foarte mari. Una dintre firmele păgubite a asigurat transportul muncitorilor spre și de la șantierul autostrăzii. Societatea a început colaborarea cu Bechtel în urmă cu 9 ani, odată cu debutul lucrărilor, dar, din 2008, americanii au început să acumuleze restanțe la plata facturilor.

  • 2,5 milioane de euro au fost investiți într-o rețea de apă nefuncțională

    Două milioane și jumătate de euro- aceasta este suma investită în județul Botoșani într-o rețea de apă nefuncțională! Este vorba despre un proiect european, prin care opt sute de familii ar fi beneficiat de o rețea de apă și canalizare performantă, construită în localitatea Drăgușeni. Banii de la Uniunea Europeană au fost cheltuiți, însă nimeni nu are astăzi apă la robinet!

  • Sute de angajați de la Oltchim au protestat pentru că nu și-au primit salariile

    Noi proteste cu scandal la Oltchim. Sute de angajați ai combinatului vâlcean, nemulțumiți că nu și-au primit salariile pe ultimele două luni, au intrat cu forța în birourile conducerii. Oamenii au cerut administratorului judiciar să le precizeze care este planul de reorganizare si restructurare, în condițiile în care unitatea funcționează acum la doar 7 la sută din capacitate.

  • Adrian Bordea și-a depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte al CSM

    Judecătorul Adrian Bordea, reprezentant în Consiliul Superior al Magistraturii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, și-a depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte al CSM. Candidatura lui Bordea este susținută de Secția de judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii.

  • In puține farmacii din Sibiu se mai găsesc substanțe anticoagulante

    Lipsa heparinei din farmacii pune în pericol viața a sute de bolnavi! Pacienții care au fost operați după ce au suferit fracturi aproape că nu mai găsesc acest anticoagulant vital după externare. Sibienii internați la Ortopedie știu că substanța de care au nevoie este greu de obținut, dar se bazează pe cunoștințe și relații.

  • Petrecere în limuzină pentru copii

    O nouă modă a luat naștere printre copiii de bani gata din București. Este vorba despre renumitele petreceri în limuzină, pe care le vedem în filme. Deși un astfel de moft te poate costa peste 500 de euro, atât părinții cât și copii par deja convinși de alegerea făcută. Pe 14 februarie, Bianca va împlini 8 ani, iar părinții au vrut să-i organizeze ceva special de ziua ei. Ideea petrecerii în limuzină a fost pe placul lor.

 

5 Februarie 2013


  • Școala unde a învățat Ion Creangă a fost vandalizată

    Școala unde a învățat Ion Creangă și care apare des în evocările scriitorului a fost vandalizată. Toate cele patru corpuri ale unității de învățământ din Humulești arată acum ca după război. Elevii din clasele 1-8 au fost trimiși acasă, pentru ca polițiștii să facă verificări. Oamenii legii au fost anunțați de îngrijitorii școlii că au găsit mai multe geamuri sparte la clădirea care fusese modernizată anul trecut. În plus, moblierul era rupt, iar materiale didactice- distruse.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2