Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre pacienti

RSS Știri
 

 
  • Cei doi pacienti ai centrului de dializã din Dej au iesit din greva foamei din 20 August 2013 in categoria Social - economic

    Pacientii dependenti de dializã care intraserã în greva foamei de teamã cã se va închide centrul unde se trateazã au renuntat la protest. Asta dupã ce conducerea clinicii a acceptat sã tinã unitatea deschisã, cel putin pentru o perioadã. Cei doi bolnavi care au stat în greva foamei timp de cinci zile spun cã starea lor de sãnãtate a avut de suferit în acest timp. Sunt fericiti însã cã nu vor trebui sã meargã peste 100 de kilometri pânã la Cluj pentru dializã.

  • Din 2014, spitalele de stat vor avea și secții private din 2 August 2013 in categoria Social - economic

    De anul viitor, spitalele de stat vor avea și secții private. Astfel, pacienții care vor dori servicii medicale de calitate, se vor putea trata pe bani mai puțini decât la privat. Doctorii vor fi, însă, obligați să renunțe la munca din clinicile particulare, dacă vor să trateze bolnavii din secțiile private, organizate în spitalele publice. Sunt prevederi cuprinse într-un proiect de lege, lansat în dezbatere publică, de Ministerul Sănătății.

  • Intrarea în vigoare a noii liste de medicamente compensate, amânată din nou din 30 Iulie 2013 in categoria Social - economic

    Încă o amânare, până la intrarea în vigoare a noii liste de medicamente compensate. Ministrul Sănătății a anunțat că românii se vor trata cu medicamente noi, începând cu 1 octombrie, nu de la 1 august, așa cum promisese în urmă cu două luni. Mai mult, în aprilie, Eugen Nicolăescu afirma că vom avea o nouă listă a medicamentelor compensate, până la 1 iulie. Producătorii de medicamente susțin că suma, pe care statul ar urma...

  • Ancheta tragediei rutiere din Muntenegru continuă din 1 Iulie 2013 in categoria Social - economic

    Ancheta procurorilor români în cazul tragediei din Muntenegru continuă în aceste zile. Directorul firmei de transport care deține autocarul implicat în accidentul de acum o săptămână a fost audiat la Parchetul General. Patronul susține cã autocarele firmei sale, unele de ultimă generație, sunt verificate periodic și echipate corespunzător. Săptămâna este de foc și pentru turiștii români rãniți în tragedie.

  • Personalul medical din Spitalul Județean Bacău va fi diferențiat după culoarea ecusonului din 22 Iunie 2013 in categoria Social - economic

    Lipsa fondurilor se simte tot mai acut la Spitalul Județean de Urgență din Bacău! Din cauză că nu are bani pentru cumpărarea halatelor colorate, conducerea unității sanitare a hotărât să diferențieze personalul medical prin ecusoane. Măsura a fost luată după ce pacienții s-au plâns că adesea confundă infirmierele cu medicii, din cauză că toți poartă halate albe. Începând de luni, toți angajații Spitalului Județean de Urgență din Bacău...

  • În multe spitale din România nu mai existã nicio dozã de vaccin antitetanos din 10 Mai 2013 in categoria Social - economic

    Criza vaccinului antitetanos! Acest vaccin lipsește din aproape toate spitalele și cabinetele medicale din țarã. În aceste condiții, pacienții sunt trimiși sã-și cumpere singuri vaccinul, din farmacii, pe banii lor. Medicii spun cã situația este criticã de mai bine de doi ani, de când Institutul Cantacuzino nu mai produce acest vaccin. În Oradea, în fiecare lunã, sute de pacienți au nevoie de vaccin antitetanos.

  • Banii din coplatã, insuficienți pentru necesitãțile din spitale din 10 Mai 2013 in categoria Social - economic

    Mult trâmbițata coplatã la externare aduce doar mãrunțiș în bugetele spitalelor. Dupã prima lunã de la aplicarea acestei mãsuri, managerii unitãților sanitare spun cã va trece mult timp până să se adune ceva bani, pentru investiții importante. Dupã prima lunã de coplată, Spitalul Județean de Urgențã din Cluj-Napoca a adunat mai puțin de 15.000 de lei. O sumă infimă, în raport cu necesitãțile spitalului.

  • C.N.A.S. a sistat finanțarea asistenței medicale stomatologice din 13 Aprilie 2013 in categoria Social - economic

    Românii care nu își permit sã plãteascã o intervenție stomatologică nu vor mai putea trece de acum încolo pragul cabinetului de profil, din cauză că C.N.A.S. a sistat alocarea fondurilor către dentiști. Asistența medicală stomatologică gratuită acordată copiilor și bătrânilor este, astfel, sacrificată de ministrul Eugen Nicolăescu, cel care susține că a luat această decizie politică, pentru a salva viața bolnavilor de cancer.

  • Pacienții din România vor putea cumpăra medicamente compensate din statele U.E. din 2 Martie 2013 in categoria Social - economic

    Vești bune pentru pacienții din România, care beneficiază de rețete compensate, dar nu găsesc medicamentele prescrise în farmaciile din țară. Potrivit unei directive europene, care urmează să intre în vigoare până pe data de 25 octombrie, persoanele în cauză își pot procura tratamentul compensat, de pe teritoriul oricărui stat membru al Uniunii Europene. Costurile vor fi decontate de statul român.

  • Criza citostaticelor provoacă scandal la Spitalul Județean din Târgu Mureș din 19 Februarie 2013 in categoria Social - economic

    Criza citostaticelor provoacă demiteri, la Târgu Mureș. La recomandarea ministrului Sãnãtãții, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș l-a demis pe dr. Benedek Istvan, din funcția de Coordonator pe Programul de Transplant Medular. Ministerul Sănătății a precizat că spitalul din Târgu-Mureș nu ar fi trimis comenzi ferme pentru a primi de la Unifarm medicamentele necesare și că unele medicamente...

  • În premieră, în România, operații cu laser în cazul herniei de disc sau disopatiei lombare din 16 Februarie 2013 in categoria Social - economic

    Premieră medicală pentru România! Șpecialiștii unei clinici bucureștene au realizat cu succes cinci operații de hernie de disc și discopatie lombară fără a folosi bisturiul. În timp ce în alte țări ale Uniunii Europene astfel de intervenții se efectuează de șapte ani, în țara noastră, abia acum a ajuns tehnologia necesară. Operația le permite pacienților să plece acasă după doar câteva ore de la intervenție, perfect sănătoși.

  • Coplata, un subiect controversat din 30 Ianuarie 2013 in categoria Social - economic

    Pacienții care au cotizat ani de zile la sistemul de asigurări de sănătate nu vor să audă de coplată. Oamenilor nu li se pare normal ca, din primăvară, să mai dea bani pentru fiecare internare, așa cum vrea guvernul.

  • De la 1 martie, românii vor plãti pentru fiecare internare în spital din 29 Ianuarie 2013 in categoria Social - economic

    Introducerea coplãtii a declansat imediat protestele pacientilor. Multi sunt cei care se întreabã de ce mai plãtim asigurãri medicale obligatorii dacã tot va trebui sã dãm bani în plus de fiecare datã când vom avea nevoie de medic.

  • Măsuri preventive pentru pacienții care au nevoie de dializă, din județul Arad din 19 Ianuarie 2013 in categoria Social - economic

    Puși pe jar de codul galben de viscol și ninsoare, instituit de meteorologi, medicii arădeni au decis să-i interneze pe bolnavii care au nevoie de dializă, de teamă că aceștia ar putea rămâne înzăpeziți, în drumul spre spital. Unul dintre bolnavii care au nevoie de dializă locuiește în comuna Beliu, la 80 de kilometri de Arad.

  • Pacienții a două spitale din Târgu-Mureș vor avea meniu special de Revelion din 29 Decembrie 2012 in categoria Social - economic

    Meniu surpriză, de Revelion, pentru pacienții celor două spitale din Târgu Mureș! Pentru a le mai îndulci suferința provocată de boală și de faptul că nu se află alături de cei dragi la trecerea dintre ani, nutriționiștii au conceput un meniu delicios, adaptat însă la restricțiile impuse de regimul alimentar. Cei peste 750 de pacienți internați se vor răsfăța cu supă ușoară, iar aceia care nu au un regim alimentar strict vor avea parte și de carne de porc.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2