Farmacia Vlad

N24 Plus

Adresa: str. Revolutiei, nr 22
Tel: 0700.000.000
Email:
Website: www.n24plus.ro
Ești aici : Prima pagină // Ultimele Știri Național 24 Plus

Ultimele Știri Național 24 Plus

RSS Știri
 

 

28 Noiembrie 2012


  • O familie din Târgoviște acuză un medic de malpraxis, după ce fetița lor a murit de pneumonie în categoria Social - economic

    Acuzații de malpraxis la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. O familie din localitatea dâmbovițeană Dragomirești dă vina pe un medic pediatru, după ce fetița lor de numai două luni a murit, la zece zile după ce a fost consultată. Potrivit părinților, doctorul le-ar fi spus că bebelușul este sănătos și că are doar nasul înfundat. Zece zile mai târziu, fetița a decedat acasă. Raportul emis de medicul legist arată că bebelușul a murit de pneumonie severă bilaterală.

  • Campionul european de raliuri, premiat la București! în categoria Sport

    Luni seară, în capitală, a avut loc a treia ediție a Rally Magazin Awards. În cadrul galei au fost premiați cei mai buni piloți români din acest sezon, dar și invitatul special al evenimentului - finlandezul Juho Hanninen, campionul european en-titre. Prezenți la show, campionii mondiali la scrimă Rareș Dumitrescu și Florin Zalomir au avut totodată ocazia să intre preț de câteva minute în cockpit-ul unei Skoda Fabia Super 2000. Dublul campion național Dan Gîrtofan le-a prezentat sabrerilor secretele mașinii sale de 300.000 de euro.

  • O fabrică din Arad produce globulețe din sticlã de Murano, pentru bradul de Crăciun în categoria Social - economic

    Moș Crăciun are fabrică în Arad! Nu de jucării, cum s-ar aștepta copiii, ci de globulețe! Toate, din sticlă de Murano, colorate și aurite. Toate sunt confecționate manual, cu multă grijă. Din mâinile meșterilor sticlari ies clasice clasice globuri rotunde, dar și steluțe, îngerași, braduți și moș-crăciuni. Bețișorul colorat de sticlă de Murano este adus tocmai din Italia și este înnobilat cu praf de aur sau de argint.

  • Stadionul din Comarnic, scos la licitație de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova în categoria Social - economic

    Stadion de vânzare, la Comarnic, în județul Prahova! Este vorba despre o bazã sportivã care a aparținut firmei lui Cãtãlin Chelu, omul de afaceri prins în flagrant, în momentul în care îi oferea mitã fostului secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Dan Valentin Fãtuloiu. Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova încearcã sã recupereze, astfel, o parte din datoriile societãții care deține baza sportivă.

  • Hoții din Slatina, prinși cu ajutorul camerelor de supraveghere în categoria Social - economic

    Polițiștii din Slatina au reușit să prindă mai mulți hoți care au spart mașini și automate de cafea sau au furat din buzunare. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au ajutat la prinderea unora dintre hoți, iar cei care au fost doar identificați, sunt căutați în continuare de oamenii legii. În aceste imagini se văd doi tineri care se pregătesc să fure banii dintr-un automat de cafea. Cei doi au așteptat...

 

27 Noiembrie 2012


  • O tânără și fiul ei au murit într-un accident rutier, pe șoseaua de centura a orașului Oradea în categoria Social - economic

    Tragedie rutieră pe șoseaua de centură a Oradei. O tânără de 25 de ani a pierdut controlul volanului, iar autoturismul în care se afla și copilașul ei, în vârstă de numai un an, a intrat într-un tir care transporta motorină. Impactul a fost atât de violent, încât mama și copilul au murit pe loc. Șoferul tirului nu a suferit răni grave, dar a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean din Oradea...

  • Un muncitor a murit în timp ce punea ghirlande luminoase, pe stâlpii din Ploiești în categoria Social - economic

    Sfârșit tragic, pentru un ploieștean! Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a murit în timp ce întindea ghirlande pe stâlpii din oraș, după ce nacela în care se afla, a fost lovită de un autobuz. Omul, care nu purta echipament de protecție și nu era asigurat în niciun fel, s-a prăbuși de la câțiva metru înălțime. Martorii spun că șoferul autobuzului nu l-a vãzut pe muncitor, din cauză că nacela era ascunsă de crengile unui copac.

  • Doi angajați ai Regiei de Apã Constanța, la un pas de moarte, după ce s-au intoxicat cu o substanță necunoscută în categoria Social - economic

    Accident de muncă pe șoseaua de centură a orașului Constanța. Doi muncitori ai Regiei Județene de Apă care lucrau la canalizare au ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce s-au intoxicat cu o substanță necunoscută. Un echipaj de la S.M.U.R.D. i-a scos din canal, dar bărbații intraseră în moarte clinicã. Medicii au intervenit pentru resuscitare chiar la locul incidentului. La scurt timp, unuia dintre ei a început sa-i bată din nou inima.

  • Un tânãr a fost împușcat în cap și în piept, chiar în centrul Bucureștiului în categoria Social - economic

    Reglare de conturi, cu focuri de armă, luni-searã, în Capitalã! Un tânăr a fost împușcat în cap și în piept, în plinã stradã, chiar în centrul Bucureștiului. Atacatorii au tras câteva gloanțe dintr-un autoturism, dupã care au fugit. Bărbatul a primit ajutor după ce martorii au sunat la 112. Rănitul a fost internat de urgențã la Spitalul Floreasca, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Potrivit anchetatorilor, în total, asupra tânărului au fost trase șapte gloanțe.

  • Copleșite cu comenzi pentru Ziua Națională, fabricile de steaguri lucrează la capacitate maximă în categoria Social - economic

    Ca în fiecare an, cu câteva zile înainte de Ziua Națională a României, fabricile de steaguri din țară lucrează la foc continuu. Comenzile au venit în valuri, iar croitoresele muncesc zi-lumină, pentru ca drapelele tricolore să ajungă la destinație în timp util. De la fabrica de steaguri din Mârșa pleacă zilnic, spre toate colțurile țării, mașini pline cu drapele. Forfotă mare și la fabrica de steaguri din Oradea. În această unitate nu se confecționează...

  • O tânără bucureșteancă a intrat cu mașina prin gardul de protecție al liniei de tramvai 41 în categoria Social - economic

    O tânără de 24 de ani, din București, și-a văzut moartea cu ochii, după ce a trecut cu mașina prin gardul de protecție al liniei de tramvai 41. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina a fost distrusă aproape în totalitate. Martorii spun că șoferița, care era singură în autoturism, vorbea la telefon când a pierdut controlul volanului. Ea a avut noroc, pentru că, în momentul accidentului, niciun tramvai nu trecea prin zonă.

  • Repetițiile pentru parada militară de Ziua Naționalã, doar noaptea în categoria Social - economic

    Repetițiile pentru parada de 1 Decembrie, doar noaptea! Pentru ca haosul de luni din timpul exercițiilor pentru parada militară să nu se repete, premierul Victor Ponta a cerut responsabililor M.Ap.N. ca desfășurarea de forțe, programată pentru miercuri dimineața, să se amâne pentru noaptea. Șeful Executivului i-a cerut ministrului Apărării, Corneliu Dobrițoiu să ia modelul de la francezi și de la americani, pentru astfel de parade.

  • Rețea de hackeri, anihilată de Poliția Română, serviciile secrete britanice, poliția australiană și F.B.I. în categoria Social - economic

    Anchetă fără precedent a Poliției Române, în colaborare cu FBI, serviciile secrete britanice și poliția australiană. Oamenii legii au reușit să anihileze o rețea internațională specializată în fraude pe internet, după ce au descins la 36 de adrese din București, Brașov, Galați, Timișoara și din județele Vâlcea și Ilfov. 20 de suspecți au fost aduși la audieri la sediul DIICOT. Ei sunt acuzați că au furat 25 de milioane de dolari, de pe un milion de carduri.

 

26 Noiembrie 2012


  • Ministerul Sãnãtãții ia în calcul despãgubirea pãrinților ai cãror copii s-au îmbolnãvit din cauza vaccinului anti-TBC în categoria Social - economic

    Ministerul Sãnãtãții ia în calcul despãgubirea pãrinților ai cãror copii s-au îmbolnãvit din cauza vaccinului anti-TBC importat din Danemarca. Anunțul a fost fãcut de un reprezentant al Ministerului Sănătății, după ce, s-a făcut publică situația a sute de nou-nãscuți din toatã țara, care au prezentat reacții alergice în urma imunizãrii cu acest vaccin. Primele îmbolnãviri post-vaccinare au apãrut în urmã cu mai multe zile...

  • Numărul vizitatorilor la Târgul "Gaudeamus" a întrecut așteptările organizatorilor în categoria Social - economic

    Reducerile substanțiale și lansările de carte au transformat într-un succes ediția din acest an a tîrgului de carte ''Gaudeamus''. Timp de cinci zile, aproape 90.000 de vizitatori au trecut printre standurile celor 400 de edituri românești și străine prezente la eveniment. Romane polițiste, science-fiction, cărți practice sau de bucate,  fiecare dintre aceste genuri a avut cumparatori din belșug, la Târgul ''Gaudeamus''.

  • Un bărbat din Gorj, ucis de propria fiică și de iubitul acesteia în categoria Social - economic

    Tată ucis de propria fiică, în vârstă de doar 16 ani. Este vorba despre un bărbat din Târgu Jiu, care a fost gãsit fãrã suflare în curtea casei sale. Politistii gorjeni au retinut-o pe fată, care a recunoscut cã si-a omorât tatãl cu ajutorul prietenului ei, în vârstă de 18 ani. Scandalul a degenerat după ce bărbatul i-a reproșat fiicei că a postat pe internet fotografii cu ea în ipostaze intime. Potrivit anchetatorilor, crima a fost una plănuită.

  • Cinci mii de absolventi de Medicină, pentru patru mii de locuri, la examenul de rezidențiat în categoria Social - economic

    Peste cinci mii de absolvenți ai facultăților de medicină au susținut examenul de rezidențiat. Ei se luptă pentru cele aproape patru mii de locuri, oferite de Ministerul Sănătății, nu doar în spitalele mici din țară, ci și în cele clinice și județene. Deși, dacă iau examenul, pot obține post la un spital bun, mulți candidați sunt  cu gândul la munca în străinătate. Numai în ultimii 4 ani, aproape 8 mii de doctori au plecat din țară, potrivit Colegiul Medicilor.

  • Un nou adãpost pentru victimele violenței domestice a fost inaugurat astãzi în Capitalã în categoria Social - economic

    Un nou adãpost pentru victimele violenței domestice, inaugurat în Capitalã! La fiecare 10 minute, în România, cinci femei sunt victimele violenței în familie, însã puține au curajul sã cearã ajutor. Anul trecut, 100 și-au gãsit sfâșitul sub loviturile bărbaților care au jurat în fața lui Dumnezeu că le vor iubi și vor avea grijă de ele. Dintre femeile care au scăpat cu zile în urma agresiunilor, doar 4.800 de femei și-au dat în vileag soții bãtãuși.

  • Din cauza vitezei, o tânără din Bistrița a intrat cu mașina într-un stâlp în categoria Social - economic

    O tânără de 24 de ani din Bistrița a vrut să-și impresioneze o prietenă italiancă, așa că a închiriat o mașină, cu care a gonit nebunește prin oraș. Gestul iresponsabil era să le coste viața pe cele două femei. Într-un sens giratoriu, fata a apăsat prea tare pedala de accelerație și a intrat cu autoturismul direct într-un stâlp de electricitate. Atât șoferița cât și pasagera din dreapta au scăpat cu răni superficiale.

  • Doi danezi au fost răniți grav, într-un accident produs în județul Bistrița-Năsăud în categoria Social - economic

    Accident rutier pe DN 17, în județul Bistrița-Năsăud. Doi cetățeni danezi au fost grav răniți, dupa ce mașina lor s-a izbit de un cap de pod. În localitatea Șieu-Măgheruș, din cauza oboselii,  șoferul a adormit la volan. Danezii au suferit mai multe traumatisme și au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Bistrița-Nãsãud. Circulația pe Drumul Național 17 s-a desfãsurat cu dificultate, mai multe ore.

  • Zece vrânceni care mergeau în pelerinaj la mânăstirile din Moldova, răniți într-un accident în categoria Social - economic

    Zece pelerini din Vrancea și-au văzut moartea cu ochii, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat. Bărbații mergeau să viziteze mai multe mânăstiri din Moldova. Șoferul microbuzului a pierdut însă controlul vehiculului în comuna nemțeană Grumăzești, a intrat într-un cap de pod și a ajuns cu roțile în sus. Patru dintre cei zece pasageri au fost transportați la spital. Șoferul susține că vizibilitatea era redusă și, în plus, a fost orbit de farurile unei autoturism.

 

25 Noiembrie 2012


  • Coliziune, pe Valea Oltului, între un tir bulgăresc și un tren de călători în categoria Social - economic

    Traficul feroviar a fost blocat, duminică-dimineața, pe Valea Oltului, din cauza unui accident. Un tir s-a rãsturnat pe calea feratã, în dreptul localitãții vâlcene Racovița, dupã care a fost spulberat de un tren de cãlãtori. În urma coliziunii, locomotiva a sãrit de pe șine. Călătorii din tren au scăpat nevatamați, în schimb, șoferul tirului a fost grav rănit și a fost transportat la Spitalul Județean Vâlcea.

  • Volumul scris de Adrian Năstase în închisoare, lansat la Târgul "Gaudeamus" în categoria Social - economic

    În spatele gratiilor, Adrian Năstase, face "Exerciții de libertate". Acesta este titlul volumului scris de fostul premier al României, și lansat la actuala ediție a Târgului Internațional de Carte "Gaudeamus". Prezent la evenimentul organizat de soția autorului, Dana Năstase, și de fiul cel mare, Andrei, fostul președinte al României, Ion Iliescu a declarat că Traian Băsescu este obsesie lui Adrian Năstase. Pentru că în închisoare nu beneficiază de un calculator...

  • Medicii străini îi învață pe dermatologii români noi metode de depistare a cancerului de piele în categoria Social - economic

    Depistat la timp, cancerul de piele poate fi tratat cu succes! Doi medici dermatologi străini, cunoscuți pe plan internațional pentru metodele de depistare precoce a cancerului de piele, au venit la București, pentru a demonstra viabilitatea acestei teorii. Cei doi specialiști îi învață pe colegii lor din România cele mai noi metode de depistare, în special a melanomului, considerat drept cea mai agresivă formă de cancer de piele.

  • La Timișoara, zece bucãtari au preparat o omletã gigantică în categoria Social - economic

    Omletã-gigant la Timișoara, preparatã din nu mai puțin de ... o mie de ouã! Zece bucãtari cu experiențã au combinat cu atenție ingredinte precum cârnați, șuncã, ardei, roșii și ceapã. Nu au lipsit mirodeniile secrete, care au fãcut ca uriașa ompletă să fie delicioasă. Dovadã au fost cele 800 de porții, care au fost înfulecate rapid de pofticioși. Reteța este una tradiționalã în Banat, unde preparatul poartã numele de "gãiganã".

 
  • Prima pagina
  • ...
  • 638
  • 639
  • 640
  • 641
  • 642
  • 643
  • 644
  • 645
  • 646
  • ...
  • Ultima pagina
 

Pagina tiparita: http://www.n24plus.ro/stiri.php?page=642
Data tiparirii: 27.06.2025