Recomandări de la medici pentru populație, pe timp de caniculă! Evitarea expunerii prelungite și directe la soare în intervalul orar 11:00 - 18:00, utilizarea cremelor de protecție și reducerea activităților fizice care necesită efort mare, sunt câteva dintre recomandările specialiștilor din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în contextul zilelor cu temperaturi ridicate. Medicii mai recomandă populației să petreacă câte 2-3 ore în timpul zilei într-un loc răcoros.
Primul deces din cauza căldurii, înregistrat la Iași! Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit prăbușit pe stradă, cu hipertermie severă. Omul, care avea o temperatură de peste 42 de grade...
Val de accidente, pe pârtiile de schi ori săniuș! Mai mulți iubitori ai sporturilor de iarnă au ajuns să petreacă sărbătorile sub supravegherea medicilor, după ce au suferit traumatisme și chiar fracturi, pe pârtiile...
Postul Crăciunului se apropie de final. Vineri, credincioșii care au postit în această perioadă, pot degusta apetisantele preparate pregătite de gospodine în cinstea Nașterii Domnului. Perioada postului...
Conform tradiției, românul poartă grija festinului de sărbători. Crăciun, Anul Nou sau Paște înseamnă bucuria de a fi alături de cei dragi, dar și masa încărcată cu bunătăți.
Recomandări de la salvamari, pentru turiștii aflați pe litoral! Un aspect foarte important este ca, înainte de a intra în mare, oamenii să se obișnuiască inițial cu temperatura apei, pentru a se evita un posibil stop...
Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a realizat un ghid pentru consumatori, ce conține recomandări ale autorităților naționale în domeniul prevenirii și limitării infectării cu noul coronavirus. Conform precizărilor Organizației...
Mai sunt câteva zile până la 1 Martie, iar febra mărțișoarelor a început deja! Simbolul primăverii se vinde peste tot, la tarabe, în magazine, mall-uri și târguri de cadouri. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor...
Peste 21.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie în perioada sărbătorilor de iarnă! Cetățenii sunt îndemnați să respecte legea și să sesizeze la 112 sau la Poliție eventualele incidente sau dacă se află...
Opinia preliminara a Comisiei de la Veneția pune sub semnul întrebării decizia CCR de a-i cere președintelui revocarea lui Kovesi. Organismul european a remarcat contradicția dintre două decizii succesive ale Curții in această privință.
Zile pline pentru salvamontiști! Aceștia au avut, în minivacanța de 1 Iunie, zeci de intervenții pentru salvarea unor turiști. Cele mai multe apeluri au fost înregistrate la Salvamont Gorj. Salvatorii montani au intervenit...
Salvamarii sunt la datorie! Vremea bună de plajă și temperatura apei au favorizat turismul pe litoralul Mării Negre. Salvamarii se plâng, însă, că oamenii nu respectă recomandările lor și riscă viața. De la începutul sezonului estival, marea...
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe mai multe șosele din țară! Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, pe autostrada A2 București - Constanța, tronsonul Medgidia - Murfatlar - Constanța, și pe...
Este vremea concediilor, a relaxării, dar un pic de prudență nu strică, atunci când sunt programate vacanțele. Poliția Română le recomandă celor care aleg să călătorească cu avionul spre destinațiile de vacanță...
În Piața Victoriei din Capitală este anunțat în această seară cel mai mare protest, la care participă și oameni veniți din țară. Protestatarii au început să se adune încă de la orele prânzului. Potrivit anunțului postat pe pagina de facebook a evenimentului, în această seară, la ora 20.00, atât în țară, cât...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019