Promisiunile electorale fanteziste nu lipsesc din peisajul mioritic! Este și cazul noului edil al Ploieștiului, Iulian Bădescu. Primarul ales în urma scrutinului din 10 iunie le-a promis vârstnicilor, în timpul campaniei, pensii municipale în valoare de două sute de lei. Acum, când aproape o sută de mii de pensionari au solicitat acest venit, Bădescu a constatat că nu mai are banii necesari la buget pentru ajutorul financiar.
Relațiile dintre Kazahstan și România împlinesc luna aceasta 20 de ani de existență. Țara noastră reprezintă o adevarată poartă de intrare spre Uniunea Europeană pentru statul prieten, care a investit în sectorul energetic românesc. In plus, ambele țări au susținut marile proiecte energetice europene, cum ar fi conductele de tranzit de petrol și gaze naturale dinspre Bazinul Caspic spre statele blocului comunitar.
Reprezentanții CFR sunt foarte solicitați de la începutul verii. Ei sunt nevoiți să dea zilnic explicații despre desele întârzieri ale trenurilor. Și asta nu numai din cauza temperaturilor caniculare din ultima perioadă, ci și a infrastructurii învechite. De la începutul săptămânii, aproape că nu a existat garnitură feroviară care să ajungă la timp în Gara de Nord din București. Restricțiile de viteză au dat peste cap mersul trenurilor. Cei mai norocoși au ajuns la destinație cu doar o jumătate de oră întârziere.
Scandal la Timișoara. O acțiune de sprijin a lui Traian Băsescu s-a transformat, treptat, într-un conflict între susținătorii președintelui suspendat și câțiva revoluționari. Cei peste cinci sute de participanți la marș, însoțiți de
fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, au mers prin oraș cu pancarte pe care erau înscrise lozinci antiguvernamentale. Oamenii s-au oprit în fața Catedralei, la monumentul eroilor din decembrie 1989. In acel moment, au apărut vorbele grele.
Vijeliile au făcut din nou ravagii în mai multe zone din țară. In Buzău, zeci de gospodării au fost inundate în urma unei ploi torențiale care a durat mai puțin de o jumătate de oră.
La 139 de ani de la înființarea primei secții de telegrafiști militari, Muzeul Național "Regele Ferdinand I" din Capitală și-a deschis larg porțile. Spectatorii au avut parte de expoziții, defilări, concursuri de tir și plimbări cu poneii.
Polițiștii de frontieră de la Sighetu Marmației au avut o misiune cât se poate de dificilă. Oamenii legii din Maramureș au fost nevoiți să folosească armele din doatre pentru a prinde cinci contrabandiști de țigări. Ei au încercat sã introducă în țară trei mii de pachete cu țigări, aduse din Ucraina.
Cea mai călduroasă zi din ultimii cinci ani a adus în câteva județe vijelii care au făcut prăpăd în mai puțin de o oră. În Bacău, vântul puternic a rupt acoperișuri și a smuls din pământ copaci care au cazut peste mașini.
Tragedie rutieră în județul Neamț. Trei oameni și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți, dupa ce mașina în care se aflau a căzut de pe un pod, de la o înălțime de peste zece metri. Accidentul s-a produs pe Drumul Național 15C, la ieșirea din orașul Târgu Neamț spre Suceava, în apropierea comunei Brusturi.
Creste inventivitatea traficantilor de droguri!În Târgu Jiu, procurorii DIICOT au prins în flagrant doi suspenți în timp ce se foloseau de o bătrână în baston pentru a le ridica pachetul de la Poștã. În colet se aflau droguri în valoare de peste 100.000 de euro, trimise tocmai din Paraguay.
Capitala Kazahstanului, Astana, a împlinit luna aceasta 14 ani de la infiintare! Cea mai noua si interesanta capitală a lumii reprezinta nu doar un efort al poporului kazah, dar si un exemplu de cooperare mondiala in ridicarea unui oraș. Peste 430 de companii din intreaga lume au fost implicate in constructia acestui ambitios proiect: o capitala pentru viitor.
In miez de vara, Stâna de Vale reprezintă locul ideal pentru a fugi de canicula! Numeroasele drumetii ii imbina pe turistii doritori de aer curat si putina racoare. Vârful Poieni, Cascada Izvorul Minunilor, Cascada Iadolina, Vălul Miresei, Săritoarea Ieduțului, Peștera Meziad, Peștera Urșilor, Peștera Onceasa, Păstrăvăria Stâna de Vale sunt principalele atractii din aceasta zona.
Premierul Victor Ponta a anuntat lista măsurilor pe care Guvernul le va propune FMI, în cadrul celei de-a șasea misiuni în România. Astfel, principalele proiecte pentru stimularea economică sunt plata TVA la încasarea facturii și nu la emiterea acesteia, creșterea deductibilității pentru investiții în cercetare sau scutiri de la plata CAS pentru șomerii de până la 25 de ani și de peste 55 de ani.
Ajutat de experienta, dar si cu mult singe rece, spaniolul Luis Leon Sanchez a castigat etapa a 14-a a turului Frantei, desfasurata intre Limox si Foix. Prima etapa de Pirinei nu a adus totuai, nicio schimbare la nivelul liderilor. La 28 de ani, Sanchez ajunge la a patra victorie in tur, dupa cele obtinute la Aurillac in 2008, Saint Girrons , 2009 si Saint Flour in 2011.
Iubitorii de muzică din Brașov sunt în sărbătoare, după ce la poalele Tâmpei s-a dat startul celui mai lung festival organizat în România, Solomon Rocks. Astfel, până pe două septembrie, week-end de week-end, turiștii și localnicii vor avea parte de petreceri în natură, fără a fi obligați să plătească bilet de intrare.
Românii aflați în străinătate pot sta liniștiți, vor avea suficiente secții de votare, cu ocazia referendumului programat pe 29 iulie, promite ministrul de Externe, Andrei Marga. Potrivit șefului diplomației române, lista locurilor în care se va organiza scrutinul va fi gata până marți, iar comunitățile de români de peste hotare pot cere suplimentarea numărului secțiilor în anumite zone.
Descoperire șocantă, pe dealul din localitatea hunedoreană Fintoag! Un localnic a dat peste un bărbat de 29 de ani care zăcea împușcat în față cu o armă artizanală și a sunat imediat la 112. După ce a beneficiat de primele îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență din Deva, rănitul a fost dus cu un elicopter SMURD la Timișoara. Polițiștii iau în calcul două ipoteze: accident de vânătoare sau tentativă de sinucidere.
Tragedie, pe bulevardul din fața Institutului Național de Medicină Legală, acolo unde un șofer, în vârstă de 28 de ani, și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un zid. Pasagerul aflat pe scaunul din dreapta sa a ajuns la spital, în stare gravă.
Zi emoționantă pentru cei peste 2.000 de absolvenți ai Universității Politehnice din București, care au depus jurământul inginerului. Tinerii au jurat că-și vor construi cariera cu cinste și demnitate.
Franța ar putea deschide, în toamnă, piața muncii pentru români și bulgari, potrivit interviului oferit de senatorul francez Aline Archimbaud unui post de radio bulgăresc. Restricțiile sunt în vigoare până pe 1 ianuarie 2014, însă politicianul francez a propus Guvernului de la Paris să voteze ridicarea lor în septembrie sau cel târziu în luna octombrie a acestui an. În 2010, Franța, care se confruntă cu patru milioane de șomeri, a repatriat peste 8.000 de rromi, în România și Bulgaria. Pe de altă parte, cu ocazia recepției oferite de Ziua Naționlă, ambasadorul Franței la București, Philippe Gustin, le-a transmis președintelui interimar, Crin Antonescu, și premierului, Victor Ponta, că firmele din Hexagon, care fac afaceri în România, au nevoie de stabilitate politică.
Stâna de Vale reprezintă refugiul perfect din calea caniculei! Cadrul natural pitoresc, împreună cu originalitatea artei populare, folclorul, și mărețele vestigii ale trecutului, sunt ispite vii, invitații irezistibile la drumeții.
Performantele lui Mircea Lucescu la Sahtior Donetsk i-au impresionat pe cei de la UEFA. "Sahtior o masina de castigat titluri" - este tiltul unui articol publicat in mai multe versiuni pe site-ul Uefa.com.
David Haye l-a facut KO in runda a 5-a pe Dereck Chisora, intr-un meci asteptat cu sufletul la gura. Cei doi au devenit dusmani de moarte, după ce s-au bătut la conferința de presă a partidei pe care Chisora a pierdut-o la Munchen în fața lui Vitali Klitschko.
Noua Lege a sănătății le face dreptate pacienților care cad victime ale malpraxisului! Societățile de asigurări ar putea fi obligate să încheie cu medicii și polițe pentru daune morale. Despăgubirile pentru suferință pot fi obținute, în prezent, doar în instanță, fapt care implică ani lungi de procese. Ionuț Lungu se luptă, de cinci ani, prin tribunale pentru despăgubiri, după ce fiul lui a rămas cu sechele, pentru că mama a fost lăsată nesupravegheată în timp ce năștea, iar bebelușul s-a asfixiat din cauza ștrangulării cu cordonul ombilical.
In plina canicula, racoarea din munti este la mare cautare. Sute de turisti se indreapta spre Stana de Vale pentru cateva momente de relaxare intr-un peisaj de basm. Drumetii se bucura de statiunea situata in inima Muntilor Apuseni, in masivul Vladeasa, la 1100 de metri altitudine.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019