Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

25 August 2022


  • Sărbătoare în vreme de război

    Ziua Independenței Ucrainei a fost marcată și la București, prin spectacole emoționante de muzică și dansuri tradiționale ucrainene, dar și un protest la Ambasada Rusiei. La evenimente au participat...

  • Fonduri europene de minimis

    A început sesiunea de înscrieri în programul prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii românești vor putea obține granturi de până la 200.000 de euro, pentru investiții, în domenii...

  • Operațiunea „Vaccin antigripal”

    România a contractat un milion și jumătate de doze de vaccin antigripal, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Față de anul trecut, când au fost achiziționate două milioane...

 

24 August 2022


  • Polițiștii și gardienii amenință cu blocarea sistemului

    Protestele organizate, în ultima perioadă, de polițiști și gardieni nu au avut niciun rezultat, motiv pentru care sindicaliștii acuză Puterea că ignoră total revendicările economico-sociale, care privesc...

  • Coliziune mortală, pe un drum din Bihor

    Accident cumplit, miercuri-dimineață, pe Drumul Național 1, în județul Bihor, pe raza localității Aușeu! Atenție, urmează imagini cu impact emoțional! Un bărbat, în vârstă de 36 de ani...

  • Legile Justiției, adoptate de Guvern

    Legile Justiției, adoptate în ședință de Guvern! Proiectul de Lege privind statutul judecătorilor și procurorilor, Proiectul de Lege privind organizarea judiciară și Proiectul de Lege privind...

 

23 August 2022


  • Bunuri contrafăcute, indisponibilizate

    Aproape 1.600 de bunuri contrafăcute au fost indisponibilizate de către polițiștii de investigare a criminalității economice dintr-un complex comercial din Capitală. 

  • Reduceri pentru studenți

    Reprezentanții Ministrul Educației au avut o întâlnire cu studenții în care au agreat mai multe propuneri. Printre acestea se numără dreptul studenților de a convoca ședințe extraordinare ale Senatului universitar, reduceri mai mari pentru transportul intern feroviar și naval, dar și a subvenției pentru cămine. 

 

22 August 2022


  • Seară de neuitat la We Love Music Festival

    A fost distracție mare în ultima seară de We Love Music Festival care a avut loc pe Platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea. Pe scenă au urcat și au încântat Ricchi e Poveri, Giorgio Ciabattoni, 3 SUD EST, Ștefania, Sweet Kiss, Alessandro Canino, Dr. Alban, Melody Thornton și L.A.

 

21 August 2022


  • Cu trenulețul printre munți

    Cu trenulețul, printre cascade și dinozauri în inima Apusenilor! Accesul la toate obiectivele din Stâna de Vale, din județul Bihor, este facilitat de telescaunul care funcționează și în sezonul cald, iar vizitarea celorlalte frumuseți naturale din împrejurimi, de la Izvorul Minunilor, renumit pentru apele sale minerale cu numeroase efecte terapeutice, până la cascadele de pe Valea Iadului, se poate face acum și cu trenulețul pentru turiști.

  • Destinație greșită, vacanță reușită

    Au plecat în concediu, dar au aterizat într-o altă destinație! Este povestea unui cuplu de italieni, care și-a planificat să viziteze orașul Cracovia.

 

20 August 2022


  • Salvatorii au revenit acasă

    Salvatorii români care au plecat în Franța au revenit acasă! Cei 77 de pompieri români au acționat timp de o săptămână în sprijinul autorităților franceze pentru stingerea incendiilor de pădure. 

 

19 August 2022


  • Droguri la festival

    Droguri confiscate, la un festival de muzică electronică desfășurat în satul Preluca, din județul Harghita! În urma verificărilor, în mașini, rulote și corturi, oamenii legii au descoperit o mare varietate de stupefiante și substanțe halucinogene, precum și obiecte folosite la consumul de droguri. 

  • Coliziune pe Autostrada București-Pitești

    Accident grav, pe Autostrada București-Pitești! Șapte persoane au fost rănite, după o coliziune în care au fost implicate cinci vehicule, între care o autoutilitară de transport marfă și un microbuz. Accidentul s-a produs la kilometrul 12, pe sensul spre Capitală. Salvatorii au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, șase echipaje SMURD și un elicopter SMURD.

 

18 August 2022


  • Propunerea We Love Music Festival

    Așteptarea a luat sfârșit! A început festivalul care va ține cât o vacanță. We Love Music Festival propune artiști din epoca de aur a muzicii. Peste 30 de artiști români și internaționali de top sunt gata să urce pe scenă pentru show-uri de zile mari, timp de patru zile. Iubitorii de muzică de toate vârstele s-au reunit într-un loc de poveste, pe Platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea, chiar la marginea pădurii, unde vor dansa, dar și cânta până în zori. Printre artiștii care vor întreține atmosfera de distracție la festival se numără Ronan Keating, ATB, Jay Sean, Ricchi e Poveri, Blue, 3 Sud Est, Connect-R, La Familia, Outlandish, Lou Bega, Dr. Alban, Nana, Haddaway, Oceana, Ottawan, DJ Project, Arsenie ex. O-Zone, N&D, Melody Thornton ex-Pussycat Dolls, Class, LA, Body & Soul, Sweet Kiss, Alessandro Canino și Giorgio Ciabattoni.

 

17 August 2022


  • Planuri pentru Lacul Morii

    Planuri ambițioase, pentru amenajarea zonei Lacul Morii din București! Administrația Sectorului 6  a lansat, împreună cu Ordinul Arhitecților din România, un concurs internațional de soluții...

  • Pregătiri pentru We Love Music Festival

    Pregătirile pentru We Love Music Festival sunt pe ultima sută de metri. Peste 30 de artiști români și internaționali de top vor urca pe scenă pentru show-uri de zile mari, între 18 și 21 august. 

  • Cotroale drastice pe litoral

    Amenzi de peste 1.200.000 de lei, în urma unor acțiuni de control derulate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu, în stațiunile de pe litoral. Controalele au avut loc în perioada 11 iunie - 14 august. 

  • Banii de amenzi, restituiți

    Românii care au fost amendați pentru că nu au completat formularul digital la intrarea în țară își pot recupera banii. A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul care stabilește procedura...

 

16 August 2022


  • Nostalgia Summer Well

    S-a încheiat și festivalul Summer Well, organizat pe Domeniul Știrbey din Buftea. Zeci de mii de spcetatori s-au bucurat în weekend, de concertele susținute de nume celebre ale muzicii internaționale.

  • Hramul mănăstirii Izbuc

    Mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Izbuc din comuna Cărpinet, județul Bihor, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, pentru a cinsti cum se cuvine această mare sărbătoare creștină...

  • Polițiștii și gardienii, în stradă

    Sindicaliștii din Poliție și din penitenciare sunt în fierbere. Nemulțumiți de modul în care este aplicată legea salarizării și de norma de hrană, aceștia au pus la punct un calendar al protestelor.

 

15 August 2022


  • Ziua Marinei, celebrată la malul mării

    Ceremonii impresionante, la malul mării, cu prilejul celei de-a 120-a aniversări a Marinei române! La ora 10:00, s-a dat startul ceremonialului de ridicare a pavilionului, geacului...

  • Embargo Fest, întrerupt de furtună

    Concertele care ar fi trebuit să aibă loc duminică, în ultima zi a festivalului Embargo Fest, organizat pe dealurile Recașului din județul Timiș, au fost anulate din cauza unei furtuni puternice. 

  • A doua sesiune a bacalaureatului

    Aproape 35.000 de candidați vor susține, marți, prima probă din cadrul sesiunii august - septembrie 2022 a examenului național de bacalaureat. Peste 90% dintre candidați provin...

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2