Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

9 Decembrie 2012


  • Un barbat de 30 de ani, din Timisoara, a fost ucis de prietenul de pahar

    Crimă între prieteni, la Timișoara! Un tânăr, în vârstă de 30 de ani, a fost înjunghiat mortal, de cel cu care băuse toată noaptea prin localurile din oraș. După ce au chefuit bine, aceștia s-au luat la bătaie. Supărat din cauza pumnilor primiți, unul dintre ei și-a luat cu el un amic și o rangă și s-a dus acasă la agresor, hotărât să se răzbune. Planul i-a fost zădărnicit însă de adversar, care a pus mâna pe un cuțit și l-a lăsat fără suflare. 

  • Românii își aleg parlamentarii. Primii alegători s-au prezentat la vot chiar la deschiderea urnelor

    România își votează noul Parlament! 18,2 milioane de cetățeni români cu drept de vot sunt așteptați, duminică, în cele aproximativ 18.500 de secții de votare, care s-au deschis la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00. Numărul românilor cu domiciliul în străinătate, care pot vota pe listele suplimentare, este de 441.769. Ministerul Afacerilor Externe a organizat 306 secții de votare, în 95 de state. 

  • Ninsorile s-au abătut peste România. La Timișoara, stratul de zăpadă depășește 20 de cm

    Iarna a venit cu tot arsenalul de fenomene meteo specifice, chiar în ziua alegerilor parlamentare, și a confirmat astfel avertizarea de cod galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Ploile, vântul și ninsorile abundente au creat probleme, mai ales în vestul țării, acolo unde mai multe secții de votare s-au deschis cu întârziere, din cauza blocării drumurilor și a penelor de curent.
    La Timișoara, străzile s-au umplut rapid de omăt...

  • Conferinta "Parintele Teofil - Darul lui Dumnezeu pentru noi", în desfășurare, la Casa de Cultură a Studenților

    Seară de bucurie duhovnicească autentică, împletită cu colindele tradiționale ale studenților, în desfășurare, la această oră, la Casa de Cultură a Studenților, din București! Acolo a început, la ora 18.00, conferinta extraordinara "Parintele Teofil - Darul lui Dumnezeu pentru noi" sustinuta de Protosinghel Iustin Miron, Staretul Manastirii Oasa, din judetul Alba, eveniment organizat de Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani Bucuresti.

 

8 Decembrie 2012


  • Licitație umanitară, la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun

    Gesturi de suflet, la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, destinat strângerii de fonduri pentru copiii nevoiași! Vedetele din showbiz și oamenii de afaceri au licitat, vineri seară, pentru cei 27 de brazi realizați de cei mai cunoscuți designeri, printre care s-au numărat Doina Levintza, Iris Șerban sau Cristian Samfira. Cu toții au folosit materiale scumpe sau globuri de porțelan pictate manual.

  • Generalul Victor Atanasie Stănculescu mai rămâne după gratii

    Generalul Victor Atanasie Stănculescu rămâne în spatele gratiilor. Avocații fostului ministru al Apărării Naționale, din decembrie 1989, au cerut eliberarea acestuia din închisoare, pe motiv că este grav bolnav, însă magistrații Tribunalului Ilfov au amânat judecarea cauzei. Fostul ministru a ieșit însă dezamăgit din clădirea Tribunalului Ilfov. Generalul Stănculescu a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, în dosarul Revoluției de la Timișoara.

  • Cod galben de ninsori, în ziua alegerilor parlamentare

    Ziua alegerilor parlamentare va sta sub semnul codului galben de ninsori și vânt emis de meteorologi pentru sud-vestul, vestul și nordul Moldovei! Avertizarea A.N.M. a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 18.00, și este valabilă până duminică, la ora 21.00. În sud-estul Moldovei va ploua, iar cantitatea de precipitații va fi de până la 30 de litri pe metrul pătrat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 5 și 5 grade Celsius...

  • Ceo doi studenți străini din Sibiu, acuzați de terorism, se comportau ireproșabil

    Doi tineri amabili și foarte studioși, astfel sunt caracterizați de profesorii și de colegii de facultate, de la Sibiu, cei doi teroriști pakistanezi deconspirați de SRI. În vârstă de 30 de ani, Ramzan Muhammad își făcea doctoratul la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului. Printre domeniile de studiu ale acestuia se număra și chimia. Celălalt se numește Adeel Muhammad, are 19 ani, și se află în România...

  • Numărul donatorilor de sânge, în creștere, în luna decembrie

    Numărul donatorilor de sânge crește, în decembrie, cu 40% față de o lună obișnuită. Explicația este aceea că oamenii vor să facă rost de un bănuț în plus pentru a putea avea niște sărbători decente. Cei care vin să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgoviște primesc tichete valorice de 63 de lei, o zi liberă, dacă au serviciu, și o lună de reducere la transportul în comun.

  • Un șofer din Tg. Jiu, rănit într-un accident produs din cauza vitezei

    Grav accident de circulație, pe Drumul Național 67, din cauza vitezei excesive și a carosabilului acoperit cu polei! Un șofer din Târgu Jiu a aterizat în curtea unui localnic din comuna Scoarța, după ce mașina a derapat într-o curbă, s-a răsturnat și s-a izbit de un stâlp. Șoferul, în vârstã de 30 ani, s-a ales cu multiple traumatisme la cap și la membre și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență, din Târgu Jiu.

  • Trei oameni răniți și trei mașini și o rulotă avariate, într-un accident produs în Capitală

    Neatenție plătită scump, de un taximetrist bucureștean, care a pătruns haotic într-o intersectie și a lovit o mașină aflată în trafic regulamentar. În urma impactului, cei doi șoferi și clienta din taximetru au fost răniți. În accident, au mai fost avariate o mașină și o rulotă parcate pe marginea drumului. Cele trei victime au fost transportate la spital, pentru îngrijiri, și se află în afara oricărui pericol. Taximetristul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

  • Doi bărbați din Iași, anchetați de D.I.I.C.O.T. pentru practicarea ilegală a avocaturii

    Procurorii D.I.I.C.O.T. Iași au reușit să aresteze doi bărbați care le luau banii clienților în schimbul promisiunii că vor face totul să le câștige procesele. Impostorii au fost ridicați de oamenii legii chiar din sala de judecată și vor rămâne în arest preventiv cel puțin 15 zile. Unul dintre bărbați este acuzat de favorizarea infractorului, într-un dosar de trafic de persoane, în care și-a asumat rolul de apărător.

  • Doi oameni și-au pierdut viața, în timp ce săpau după fier vechi, în Parcul Politehnicii

    Tragedie, în parcul Universității Politehnice, din București! Doi bărbați, cu vârste de 32, respectiv 35 de ani, au fost striviți de un mal de pământ, în timp ce săpau după fier vechi. Echipajele I.S.U. au fost alertate de paznicii Politehnicii, la 40 de minute după surparea malului, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi. Cadavrele au fost transportate la I.M.L. pentru efectuarea necropsiei.

 

7 Decembrie 2012


 

6 Decembrie 2012


  • Cunoscutul cântăreț Smiley a fost implicat într-un accident rutier

    Cunoscutul cântăreț Smiley a fost implicat într-un accident rutier, pe raza localității Pantelimon, chiar la intrarea în București. Din primele cercetări, reiese că vinovat de producerea accidentului este chiar Smiley, din cauză că nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din față, intrând în coliziune cu aceasta. În derapaj, mașina condusă de artist a acroșat o dubã, apoi a ricoșat într-un copac de pe marginea șoselei.

  • Un tânãr belgian dispãrut în urmă cu 11 ani, cãutat în România

    O familie de belgieni își caută fiul dispărut, în România. Autoritățile federale din Belgia au cerut ajutorul colegilor români de la D.I.I.C.O.T. pentru a-l găsi pe tânărul dispărut acum 11 ani. Tim Cabi, un tânăr de origine coreeană, adoptat de o familie belgiană, avea 26 de ani când părinții l-au văzut ultima dată. Ei spun că a plecat de acasă, în căutarea aventurii vieții lui. Ultimul semn de viață pe care Tim l-a dat a fost un e-mail trimis...

  • Festivalul de Iarnă, la Teatrul "Țăndărică"

    Teatrul ''Țăndărică'' a găzduit, în ziua de Sf. Nicolae, cea de-a doua ediție a Festivalului de Iarnă al unităților particulare de învățământ preuniversitar din Capitală. Rând pe rând, pe scenă au urcat peste 250 de copii de la grădinițele si școlile generale din București. Ei au pregătit diverse momente care au surprins magia sărbătorilor de iarnă. Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti își propune ca ediția de anul viitor a festivalului...

  • Peste două milioane de leduri vor lumina Capitala, de sărbători

    Capitala a intrat oficial în sezonul sărbătorilor de iarnă! Luminițele de Crăciun au fost aprinse pentru prima dată în Piața Universității, chiar în ajunul Sf. Nicolae. În ciuda frigului, sute de oameni s-au adunat să vadă aprinderea luminilor de Crăciun. De asemenea, deasupra parcării din Piața Universității s-a deschis și Târgul de Crăciun, inspirat după modelul vienez. Până pe 5 ianuarie, bucureștenii vor putea să cumpere cadouri...

  • Casa unei familii din Tulcea, mistuită de un incendiu, noaptea trecutã

    Un incendiu puternic a lăsat pe drumuri o familie din Tulcea. Gospodarii si-au făcut milă de un om al străzii și l-au adăpostit într-o anexă a locuinței, dar acesta le-a dat foc la casă, după ce a dormit cu o tigara aprinsa in mana. În urma incediului, o femeie, gravidă în 6 luni, s-a intoxicat cu fum și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Anchetatorii caută să stabilească toate detaliile privind izbucnire incendiului, precum și valoarea pagubelor.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2