Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

12 Martie 2012


  • Explozie la o țeavă de gaze în cartierul Drumul Taberei

    Panică în cartierul bucureștean Drumul Taberei! Pompierii au fost alertați de mai mulți locatari, care au simțit un miros puternic de gaze. Angajații de la ISU si o echipă de la DistriGaz au sosit imediat la fața locului și au constatat că o țeavă de gaze explodase in subteran. Pompierii au mutat mașinile care se aflau în zonă.

  • Un copil de 10 ani și mama lui sunt în comă, după ce s-au intoxicat cu fum

    Un băiețel de 10 ani din Târgu Jiu și mama acestuia au ajuns în comă la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Cei doi au adormit într-o încăpere încălzită cu o sobă defectă. O prietenă de familie, care a trecut întâmplător pe la ei, i-a găsit leșinați în casă. Femeia și copilul au fost internați la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu.

  • Vacanta in mijlocul zapezii la Stana de Vale

    Vremea frumoasa de la inceput de saptamana i-a bucurat pe turistii care au ales sa-si petreaca o mini-vacanta la Stana de Vale. In statiunea supranumita si Perla Apusenilor, zapada isi pastreaza calitatile pentru practicarea sporturilor de iarna. Schiul sau saniusul aduc voie buna si relaxare, mai cu seama ca temperaturile sunt in usoara crestere, iar vremea este numai buna pentru sport in aer liber.

  • Un copil a murit, iar alți doi au suferit arsuri grave, într-un incendiu produs în Mureș

    O fetiță de 13 ani a ars de vie, iar doi dintre frații ei au fost răniți, într-un incendiu produs la o casă din satul mureșean Bord. Focul a pornit de la acoperiș, iar fata reușise, in primă fază, să se salveze. Ea a reintrat însă în casă, prin bucătărie, pentru a se asigura că niciun alt membru al familiei nu a rãmas în locuință. Din păcate, minora nu a mai reusit să iasă.

  • Un incendiu puternic a izbucnit la o stână de lângă Sibiu

    Peste două sute de oi au murit si o stână a fost făcută scrum, într-un incendiu izbucnit în apropiere de Sibiu. Zeci de pompieri, sositi cu 3 autospeciale ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgență, s-au luptat ore în sir sa stinga focul.

  • Brașovenii și-au dat întâlnire la o plimbare cu bicicletele

    Vremea frumoasă i-a scos pe brașoveni din casă și i-a adunat la prima reuniune a iubitorilor de ciclism din acest an. De la adolescenți până la bunici, toți și-au luat bicicletele și au pornit la plimbare prin oraș. Pentru cei mai mulți, importante au fost plăcerea întâlnirii și pasiunea pentru mișcare.

 

11 Martie 2012


  • Hoți prinși cu ajutorul camerelor de supraveghere

    Zicala conform căreia urciorul nu merge de multe ori la apă s-a adeverit și în cazul a trei tineri din județul Dâmbovița, care au fost dați de gol de camerele de supraveghere, după ce au furat mai multe bunuri dintr-un magazin. Ancheta a scos la iveală faptul că infractorii spărseseră, de-a lungul vremii, și alte prăvălii. Valoarea bunurilor furate a fost estimată la 30 de mii de lei.

  • Război în instanță, între șoferi și Poliția Rutieră

    Un sfert din cei 62.000 de șoferi, care au dat, anul trecut, Poliția Rutieră în judecată, pentru a contesta sancțiunile primite, au avut câștig de cauză. Petenții sunt hotărâți să meargă până în pânzele albe, atunci când vine vorba de amenzi sau de suspendarea permisului.

  • Patru milioane de români, supraponderali

    Obezitatea afectează patru milioane de români! Potrivit studiilor efectuate de Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon, 30% dintre femei și 20% dintre bărbați se luptă cu kilogramele în exces. Specialiștii dau vina pe stresul zilnic si pe alimentația defectuoasă, cauzată de lipsa banilor. Ioana Rizea are 62 de ani și se deplasează cu dificultate pe coridorul spitalului, după ce, în doar șase ani, greutatea aproape i s-a dublat, la 128 de Kg.

  • Cursele C.F.R. dintre Gara de Nord și Otopeni au fost anulate

    Lipsa călătorilor a dus la anularea curselor CFR care făceau legătura între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. Operatorii aerieni low-cost se mută, însă, în două săptămâni, pe Aeroportul Henri Coandă, fapt pentru care garniturile CFR în cauză ar redeveni utile.

  • Targ de produse tradionale, in Capitala

    Produsele din carne, dar si branza, dulceata si zacusca au fost cele mai cautate la un targ al producatorilor, desfasurat in Capitala. Marfa lor, facuta dupa retete traditionale s-a vandut foarte bine, pentru ca, spun ei, contine doar ingrediente naturale.

  • Cupa "Izvorul minunilor", la Stana de Vale

    Spectacol și adrenalină, la ce-a de-a doua ediție a Cupei „Izvorul Minunilor” la snowcros, organizată în stațiunea Stâna de Vale din Masivul Vlădeasa, sub egida Federației Române de Motociclism. Traseul s-a întins pe aproximativ 25 de kilometri, iar la start s-au aliniat 21 de echipe din Romania și din Ungaria, formate din minimum 2 și maximum 3 piloți. Vineri, a avut loc ședința tehnică, la care au participat toți sportivii și arbitrii de traseu, iar sâmbătă, după revizia tehnică, a avut loc concursul, desfășurat în două manșe.

  • Vacanta de vis la Stana de Vale

    Supranumită și Perla Apusenilor, stațiunea Stâna de Vale și-a reconfirmat, în 2012, renumele de „Pol al zăpezilor” din România. Situată în masivul Vlădeasa, din județul Bihor, Stâna de Vale reprezintă un adevărat paradis al sporturilor de iarnă, fiind stațiunea cu cea mai lungă perioadă de menținere a stratului de zăpadă din țara noastră.

 

10 Martie 2012


  • Gălățeancă, ucisă pe zebră, de mașina unei firme de pază

    Tragedie la Galați, acolo unde o femeie a fost ucisă, pe trecerea de pietoni, de mașina unei firme de pază! Șoferul vinovat a frânat brusc, însă nu a mai putut evita impactul.

  • Bancă, jefuită în doar 40 de secunde, la Constanța

    40 de secunde! De atât au avut nevoie doi hoți pentru a jefui o bancă din Constanța. Atacatorii, care aveau fețele acoperite, au amenințat-o pe casieră cu pistolul și au sustras 20 de mii de lei. Angajații unității au reușit să apese butonul de panică abia după ce infractorii s-au făcut nevăzuți

  • Autobuz cu mineri, lovit din spate de un autoturism, pe DN66

    Emoții, pentru 30 de mineri gorjeni, al căror autobuz a fost lovit din spate de un autoturim, pe Drumul Național 66, între Târgu-Jiu și Rovinari! Oamenii se îndreptau spre locul de muncă.

  • S-au incheiat protestele in Valea Jiului

    Minerii din Valea Jiului au incetat actiunile de protest si s-au reintors in mina. In urma negocierilor cu reprezentanții Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, liderii minerilor din Valea Jiului au ajuns la un acord, urmând ca detaliile înțelegerii să fie făcute publice luni, 12 martie 2012.

  • Expoziție de figuri din ceară, la Muzeul de Istorie din Târgoviște

    Motiv de bucurie, pentru copiii din Târgoviște, care au, acum, ocazia de a-i vedea pe Harry Potter, Shrek, William Shakespeare și o pleiadă de personaje din mitologia greacă, în mărime naturală. Expoziția de figuri din ceară de la Sankt Petersburg va rămâne la Muzeul de Istorie din Târgoviște până la începutul lunii aprilie.

  • Se caută soluții pentru majorarea salariilor bugetarilor

    Reprezentanții Puterii susțin la unison majorarea salariilor bugetarilor, cu 16%, din luna iunie. Potrivit ministrului de Finanțe, Bogdan Drăgoi, revenirea salariilor la nivelul din iunie 2010 ar avea un impact bugetar, pentru acest an, de două miliarde de lei, în timp ce reducerea CAS cu 5 puncte procentuale ar însemna un efort bugetar, în ultimele 7 luni, de 2,3 miliarde de lei. Guvernantul a precizat, însă, că orice creștere a veniturilor populației este strâns legată de creșterea economică.

  • Funcția de director de școală a devenit neatractivă

    Profesorii nu se mai înghesuie să ocupe funcția de director de școală! Doar 10.000 de candidați și-au depus CV-urile pentru a deveni experți în management școlar, deși ar fi trebuit să se înscrie de trei ori mai mulți. Unii profesori se tem că responsabilitățile suplimentare implicate de aceast statut nu le mai permit să ducă o viață normală. Alții sunt nemulțumiți de actele pe care trebuie să le depună pentru candidatură.

  • Zapada si voie buna la Stana de Vale

    Turistii profita din plin de weekend, pentru a-si reincarca bateriile dupa o saptamana de munca. La Stana de Vale, zapada isi pastreaza calitatile pentru practicarea sporturilor de iarna. Schiul sau saniusul aduc voie buna si relaxare celor care au ales sa-si petreca sfarsitul de saptamana pe partie.

 

9 Martie 2012


  • Grefieră de la Judecătoria Mangalia, cercetată pentru luare de mită

    Descinderi în forță, la Mangalia, acolo unde polițiștii au perchizionat atât locuința unei grefiere de la judecătoria locală, cât și pe aceea a unui interlop, membru al clanului Raim. Femeia este suspectată că ar fi luat mită pentru a scoate din instituție un dosar al clanului Raim, ai cărui membri sunt arestați pentru violențe.

  • Edilul din Iepurești a ajuns la spital, după ce a fost bătut în primărie

    Bătaie ca-n "Șapte păcate", la Primăria din Iepurești, județul Giurgiu! Edilul PSD, Gheorghe Păunescu, a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a fost lovit cu pumnii și cu picioarele de un consilier PDL, care intenționeze să candideze la fotoliul de primar. Potrivit martorilor, conflictul ar fi izbucnit din cauza unor documente aprobate în vederea desfășurării alegerilor locale.

  • Zeci de persoane, la înmormantarea casierei împușcate la coafor

    Cele două femei împușcate la coafor au fost conduse pe ultimul drum, de prieteni și de rude. Marcați de o durere profundă, oamenii nu își pot explica nici acum gestul soțului criminal. Mariana, casiera care a sărit în apărarea colegei sale, a fost înhumată la cimitirul Ghencea, în timp ce Florina și-a găsit odihna veșnică în cimitirul din satul său natal.

  • Un șofer care fugea de polițiști a accidentat grav un tânăr de 21 de ani

    Aventură încheiată rău, de un hoț de capace de canalizare, care în încercarea de a scăpa de poliție a accidentat grav un pieton, în vârstă de 21 de ani. Polițiștii au reușit să-l oprească pe fugar, după ce au tras un foc de avertisment. Hoțul a mărturisit că victima este chiar unul dintre prieteni săi.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2