Investițiile nete în economia națională s-au redus. Potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Național de Statistică, nivelul acestor investiții a scăzut cu 4,2% în trimestrul doi al acestui an, față de aceeași perioadă din 2012, până la aproape 16 miliarde de lei (prețuri curente), pe fondul scăderii lucrărilor de construcții noi cu 18,6%.
Medicii legiști trag un semnal de alarmă după tragedia de lângă Parcul Tei, în urma căreia un copil de patru ani a fost sfâșat de câini! Doctorii spun că nu putem trăi cu zeci de mii de maidanezi printre noi, pentru că acționează imprevizibil. Medicul legist care a realizat autopsia băiețelului ucis luni spune că micuțul a fost mușcat de sute de ori de câinii aflați pe proprietatea privată care era neîmprejmuită.
Caz inedit la Râmnicu Vâlcea. O femeie a câștigat în instanță daune de zece mii de lei, după ce a fost mușcată de maidanezi. Magistrații au stabilit că suma va fi plătită de Primărie, prin Direcția Administrării Domeniului Public. Autoritățile se tem acum cã bugetul le va fi sărăcit, în urma atacurilor câinilor comunitari, așa că recurg la măsuri extreme. De luna viitoare, câinii care ajung la adăpost și nu sunt adoptați într-o săptămână vor fi eutanasiați.
PNL îi trimite pe Ovidiu Silaghi și Eduard Hellvig în Parlamentul European! Cei doi și-au dat demisia din Legislativul României, pentru a prelua cele două mandate rămase vacante la Bruxelles, în urma demisiei lui Cristian Bușoi și a Ramonei Mănescu. Șeful liberalilor susține că nu este vorba de nici o strategie de eludare a legii în cazul lui Silaghi. Acesta este cercetat de procurorii DNA, pentru că ar fi luat mită de 200.000 de euro.
Unde dai și unde crapă! Celebra zicală românească se potrivește ca o mănușă cu acțiunile Guvernului! Executivul urmărește reducerea evaziunii fiscale, prin scăderea Taxei pe Valoarea Adăugată la pâine, dar, în realitate, prin această măsură, piața neagră va înflori. Odată cu scăderea TVA la pâine, guvernanții au hotărât și creșterea accizelor la băuturi spirtoase, ceea ce nu va face decât să mărească fenomenul evaziunii fiscale.
Au apărut primele mărturii, duăî tragedia rutieră din Ungaria, de acum patru zile, în urma căreia trei oameni au murit, iar 18 au fost răniți! Unul dintre șoferii microbuzului lovit de tirul bulgãresc, pe o autostradă din apropiere de Budapesta, a ajuns acasã, în Galați, și a povestit clipele de groazã prin care a trecut. Omul nu se afla la volan în momentul impactului, dar își amintește perfect ce s-a întâmplat.
Piața Universitãții din Capitalã a fost din nou scena protestelor, la adresa controversatului proiect minier, de la Roșia Montană. Peste o mie de oameni au manifestat, luni, pânã târziu, în noapte. Ei au cerut autoritãților sã respingã exploatarea aurului cu cianuri. Protestul a început în Piața Universitãții, apoi s-a mutat pe Bulevardul Regina Elisabeta. Aproape cinci ore, circulația a fost paralizatã.
Ministerul Transporturilor a semnat contractul de privatizare a C.F.R. Marfă cu reprezentanții Grupului Feroviar Român! După o lună de amânări și controverse, proprietarul G.G.R., Gruia Stoica, și-a pus semnătura pe documentul care consfințește preluarea a 51% din acțiunile transportatorului feroviar de marfă. Din acest moment, omul de afaceri are șase săptămâni la dispoziție să plătească 202 milioane de euro...
Torționarul Alexandru Vișinescu a fost pus oficial sub învinuire pentru genocid! Fostul șef al Penitenciarului Râmnicu Sărat din perioada 1956-1963 este acuzat de procurorii Parchetului General, că a dat ordine prin care deținuții politici erau bătuți și înfometați până la moarte. Vișinescu a fost audiat, în legătură cu denunțul, formulat împotriva lui de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria...
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat din nou la D.N.A.! Anchetatorii i-au pus la dispoziție materialul de urmărire penală, în dosarul referendumului de vara trecută, în care social-democratul este acuzat de fapte de corupție. Dragnea este de părere că ar fi normală scoaterea sa de sub urmărirea penală. La ieșirea din sediul D.N.A., vicepremierul a afirmat că se va prezenta de mai multe ori în fața anchetatorilor...
Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost audiat la D.N.A. ca martor în dosarul privind organizarea galei "Campion pentru România", din iulie 2011, în cadrul căreia pugilistul Lucian Bute și-a apărat titlul mondial în fața lui Jean-Paul Mendy. Ariton a fost citat ca martor, în dosarul deschis pe numele fostului președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, ca urmare a unei sesizări venite de la Oficiul European de Luptă Antifraudă.
Tragedia de luni, din apropierea Parcului Tei, în urma căreia un copil de patru ani a fost ucis de maidanezi, a pus pe gânduri autoritățile bucureștene. Firma care deține proprietatea privată, unde s-a produs incidentul, va primi o amendă de 18.000 de lei, întrucât animalele nu erau sterilizate. Angajații Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor din cadrul Primăriei Capitalei au ridicat șase câini, din zona...
Elevii din clasele primare ar putea învăța, din toamnă, filosofia pentru copii și educația financiară. Cele două discipline sunt opționale și vor fi studiate în clasa a treia sau a patra. Rămâne la alegerea fiecărei școli, dacă va introduce sau nu, din septembrie, aceste materii. Ministerul Educației susține că, prin studierea educației financiare, se urmărește dezvoltarea receptivității elevilor, pentru domeniul finanțelor.
Legumele ecologice câștigă teren pe zi ce trece. În acest an, fermierii români au cultivat 450.000 de hectare cu produse bio, iar cumpărătorii n-au întârziat să apară. Ei spun că, deși mai scumpe, legumele fără chimicale sunt mult mai sănătoase. Andrei Barbu este un fermier care se mândrește în acestă toamnă cu producția lui ecologică. Bărbatul a cultivat legume și cereale pe două hectare și jumătate, în județul Ialomița.
Septembrie a venit cu pâine mai ieftină, fapt ce-i bucură, în special, pe oamenii cu venituri reduse și pe pensionari. Producătorii și reprezentanții hipermarketurilor au început să elibereze, de duminică, bon fiscal cu TVA de 9% pentru produsele de panificație. Astfel, cel mai bine vândut produs alimentar din România s-a ieftinit, în medie, cu 15 procente. La raioanele de pâine și la brutării, dumincă, s-au format cozi, încă de la prima oră a dimineții.
Cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete, a scăzut cu 0,7 la sută, în primele șapte luni ale anului, în comparație cu perioada similară, din 2012. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, cifra de afaceri în serie brută a crescut în iulie cu un procent, față de aceeași lună a anului trecut, datorită vânzărilor de produse nealimentare. În iulie 2013, volumul cifrei de afaceri...
Avizul dat de Guvernul Ponta, în cazul proiectului de lege privind exploatarea aurului de la Roșia Montană, a scos oamenii în stradă! Aproximativ două mii de protestatari s-au strâns în Piața Universității, unde au scandat lozinci la adresa proiectului de exploatare minieră. Protestatarii au mărșăluit până în fața Guvernului, unde au cerut demisia premierului Victor Ponta. Manifestanții spun că nu se vor opri aici și că vor continua protestele...
În România a fost lansat primul program-pilot de colectare a inhalatoarelor folosite, direct de la pacienți! Programul, care se desfășoară în 80 de farmacii din București, a fost lansat de Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, sub coordonarea prof. Florin Mihălțan, și urmărește reducerea poluării provocate de depozitarea în natură a acestor deșeuri medicale. Astfel, pacienții care suferă de boli respiratorii...
Promovabilitatea la sesiunea a doua a bacalaureatului, înainte de rezolvarea contestațiilor, este de 20,36 la sută, potrivit rezultatelor afisate luni de Ministerul Educației Naționale în centrele de examen. Astfel, peste 14.000 dintre candidați au obținut cel putin media 6. Ministerul precizează că nici unul dintre candidați nu a reușit să obțină media 10. La nivelul țării, procentul cel mai ridicat de promovare s-a înregistrat în județul Arad...
Tragedie în Parcul Herăstrău din Capitală! Un bărbat de 64 de ani a murit înecat în lac, în timp ce pescuia. Una dintre undițele sale a fost trasă în apă de un pește, iar omul s-a aruncat după ea, pentru a o recupera. Nu s-a mai putut întoarce la mal și a fost scos din Lacul Herăstrău de un alt pescar, care a sunat la 112. Paramedicii au constatat că bărbatul era în stop cardiac. Au încercat să-l resusciteze...
Și liderii Partidului Democrat Liberal au marcat încheierea vacanței parlamentare prin întâlniri la malul Mării. Prezent la școala de vară, de la Eforie Nord, a Tineretului Democrat Liberal, liderul formațiunii, Vasile Blaga, a trimis săgeți către prezidențiabilul Crin Antonescu, despre care a declarat că "a simțit nevoia unei reconfirmări după disputele interne, după nemulțumirile din ultima vreme ale celor din PNL, după deciziile...
Visul românilor de a obține o casă devine tot mai greu de atins! Și asta, din cauză că, odată cu trecerea la creditarea în lei, pentru programul Prima Casă, grupul celor care ar fi putut accesa creditul se răstrânge. În urma unei analize făcută de capital.ro, un român cu un salariu mediu își poate cumpăra singur, prin credit, un apartament cu două camere, în doar 5 din marile orașe ale țării. Diferența este semnificativă...
Bucureștiul va avea un nou pasaj subteran, în zona Pieței Presei Libere! Proiectul de 18 milioane de euro, care a fost aprobat săptămâna trecută, în Consiliul General al Capitalei, urmărește fluidizarea traficului în nordul Capitalei, la ieșirea înspre șoseaua București-Ploiești. Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu a declarat că lucrările vor începe în mai puțin de două săptămâni, după obținerea autorizației de construcție.
Președintele României, Traian Băsescu, este bunic! Fiica sa cea mică, Elena, a adus pe lume o fetiță, care a primit numele Sofia Raisa. Ea a născut prin cezariană, în noaptea de sâmbătă, spre duminică, la Spitalul Universitar din Capitală. Șeful statului a declarat, la ieșirea din spital, că este bucuros că a primit "nobilul titlu de bunic", iar despre nepoțica sa, a spus că seamănă cu el. La naștere, nepotica presedintelui a cântărit...
Marfă în valoarea de peste 51.000 de lei a fost descoperită în neregulă, în timpul controalelor făcute, sâmbătă noaptea, în Centrul Vechi al Capitalei, de polițiștii de la Investigarea Fraudelor, împreună cu inspectorii I.T.M. și comisarii Protecției Consumatorilor. În timpul controalelor care au avut ca scop prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a muncii la negru și la gri la societățile comerciale care au ca obiect de activitate...