Date companie
 
 
 
 

Ultimele Știri Național 24 Plus

RSS Știri
 

 

21 Noiembrie 2013


  • Lucrarea monografică ''Reședințele Știrbey din București și Buftea'', lansată la Biblioteca Națională în categoria Social - economic

    Lansare de carte, la Biblioteca Națională a României! Oana Marinache propune iubitorilor de frumos volumul ''Reședințele Știrbey din București și Buftea. Arhitectura și decorația interioară''. Proiectul editorial a văzut lumina tiparului cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecților din România și al lui Ion Varlam, descendent al familiei Știrbey, iar parteneri au fost Arhivele Naționale ale României și Asociația ''Istoria Artei''.

  • Un timișorean a încercat să se sinucidă, pe motiv că nu și-a primit banii câștigați la Bingo în categoria Social - economic

    Banii câștigați la Bingo l-au făcut pe un timișorean să încerce să se sinucidă! Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a vrut să-și dea foc în plină stradă. El susține că, în urmă cu doi ani, ar fi câștigat 85 de mii de lei, dar nici până acum nu și-a primit banii. În așteptarea premiului cel mare, omul a făcut un credit la o bancă, iar acum riscă să rămână fără casă. Disperat, a mers în fața sediului Bingo din Bistrița, unde s-a stropit cu benzină și a amenințat că-și dă foc.

 

20 Noiembrie 2013


 

19 Noiembrie 2013


 

18 Noiembrie 2013


  • Percheziții la hoții de mașini din București și județul Ilfov în categoria Social - economic

    Percheziții în forță ale polițiștilor bucureșteni de la Serviciul Auto, însoțiți de mascați! Oamenii legii au descins la șase locuințe ale unor persoane din Capitală și din județul Ilfov, suspectate că au furat mai multe mașini. Polițiștii au găsit cinci autoturisme, despre care există informații că ar fi fost sustrase. Într-una dintre mașini, ei au descoperit și câteva arme albe. Șapte suspecți au fost duși deja la audieri. Potrivit anchetatorilor...

  • Târg de produse tradiționale, în Capitală în categoria Social - economic

    Vin, bere fiartã, ceaune cu gulaș unguresc și iahnie de fasole! Pe toate le-au găsit bucureștenii la târgul de produse tradiționale, organizat în centrul Capitalei, intitulat "Sãrbãtoarea Vinului Nou". Dupã fripturi, tochiturã și fasole cu ciolan, a mers și un desert. Dulciurile au fost pe alese, toate fãcute în casã. Viticultorii din toatã țara s-au întrecut în oferte de sortimente de vin, care au mers la sufletul vizitatorilor.

  • Neînțelegeri privind parada de 1 Decembrie, între fostul și actualul ministru al Apărării în categoria Social - economic

    Contre între fostul și actualul ministru al Apărării, pe tema paradelor de 1 Decembrie! În timp ce liberalul Corneliu Dobrițoiu consideră că bugetul sărac al ministerului nu permite organizarea unor parade militare fastuoase de Ziua Națională, actualul ministru, Mircea Dușa, este de altă părere. Social-democratul vrea ca fiecare oraș reședință de județ să aibă paradă, de 1 Decembrie.
    Mai exact, o dată la cinci ani!

  • Concurență mare, la examenul de rezidențiat din medicină în categoria Social - economic

    Profesia de medic este la mare căutare, deși toți angajații din domeniu se plâng de salariile mici. Peste cinci mii de tineri medici au susținut examentul de rezidențiat, iar concurența a fost de aproape doi pe loc. Tinerii au un motiv în plus să se angajeze în sistemul de sănătate: bursele oferite de stat, de la începutul anului viitor. Candidații s-au angajat în cursa pentru ocuparea a trei mii de locuri, la examenul de rezidențiat.

  • Turiștii au profitat de vremea frumoasă, la munte în categoria Social - economic

    Toamna este, încă, blândă, așa că românii au profitat de vremea frumoasă și au mers la munte. Chiar dacă temperaturile n-au depășit zece grade Celsius, soarele nu a stat ascuns în nori și a luminat traseele pentru turiști. Odată ajunși la peste două mii de metri altitudine, turiștii s-au bucurat și de puțină zăpadă. Vremea întoarce, însă, foaia. Meteorologii spun că săptămâna aceasta, în zonele montane va fi lapoviță...

  • Un bărbat din Bistrița-Năsăud a murit, după ce a fost lovit cu un par în cap în categoria Social - economic

    Un bărbat din comuna bistrițeană Dipșa și-a pierdut viața, după ce a fost lovit cu un par în cap, într-un scandal. Victima a nimerit în mijlocul unui conflict, izbucnit între un grup de localnici și mai mulți romi. Alte trei persoane au fost rănite și transportate la spital. Totul a început într-un bar din localitate. Când spiritele s-au încins, patronul localului i-a scos pe scandalagii afară. În timpul disputei, bărbatul a ieșit din casă...

  • Accident spectaculos, în Bistrița în categoria Social - economic

    Accident grav în Bistrița! Un șofer a ajuns cu mașina într-un copac, după ce, la o trecere peste calea ferată, a apăsat prea tare pedala de accelerație. Automobilul a zburat pur și simplu și, în urma impactului, s-a rupt în două. Victimele au fost transportate în stare gravă, la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița.

  • O familie din Târgu Jiu a rămas fără locuință, după ce unul din copii, bolnav psihic, i-a dat foc în categoria Social - economic

    O familie din Târgu Jiu a rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce unul dintre copii , bolnav psihic, a incendiat locuința. Tatăl a încercat să-l oprească, dar tânărul l-a luat la bătaie. Vecinii spun că au trăit tot timpul cu frică și se așteptau la ce-i mai rău. Și asta din cauză că ambii copii ai familiei, un băiat și o fată, suferă de afecțiuni psihice. Pompierii s-au luptat aproape o oră să stingă flăcările, însă din locuință nu a mai rămas aproape nimic.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2