Tragedie, în parcul Universității Politehnice, din București! Doi bărbați, cu vârste de 32, respectiv 35 de ani, au fost striviți de un mal de pământ, în timp ce săpau după fier vechi. Echipajele I.S.U. au fost alertate de paznicii Politehnicii, la 40 de minute după surparea malului, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi. Cadavrele au fost transportate la I.M.L. pentru efectuarea necropsiei.
Pasiune convertită în profit, la Arad, acolo unde o familie îndrăgostită de flori a pus pe picioare o afacere de succes. Cele 8000 de crăciunițe aflate în serele arădenilor așteaptă să ajungă în casele românilor, de sărbători.
Angajații Romstrade au ajuns la capătul răbdării. Neplătiți de mai bine de trei luni, oamenii s-au hotătărât să protesteze, mai ales după ce au aflat de la directori că nu există bani nici măcar pentru restituirea garanțiilor oprite din salariu până la această dată.
Avertizarea de vreme rea a creat o coadă de trei kilometri la Slănic Prahova, salina care le furnizează drumarilor sarea necesară curățării carosabilului de zăpadă. Camionagii se plâng că trebuie să stea la rând chiar și trei zile, până reușesc să încarce.
Peste 25 de șoferi au fost amendați, în ultimele zile, după ce au fost prinși de filtrele Poliției Rutiere circulând cu mașini neechipate cu anvelope de iarnă.
O femeie, în vârstă de 66 de ani, a ajuns la Spitalul Județean Bistrița, cu arsuri pe față și pe mâini, în urma unei explozii care a afectat cinci apartamente și două mașini. Blocul a fost evacuat de pompierii militari.
Ceremoniile organizate la Bărila pentru prăznuirea patronului spiritual al orașului, Sfântul Nicolae, au creat cozi kilometrice la sarmale și la racla cu moaștele sfinților Nicolae, Andrei și Nectarie.
Pregătirile pentru masa de sărbători sunt în toi, iar bugetul alocat de români cumpărăturilor de sezon este de 1.300 de lei, cu 19% mai mare față de cel de anul trecut, potrivit unui studiu efectuat de Mednet Marketing Research Center.
Cunoscutul cântăreț Smiley a fost implicat într-un accident rutier, pe raza localității Pantelimon, chiar la intrarea în București. Din primele cercetări, reiese că vinovat de producerea accidentului este chiar Smiley, din cauză că nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din față, intrând în coliziune cu aceasta. În derapaj, mașina condusă de artist a acroșat o dubã, apoi a ricoșat într-un copac de pe marginea șoselei.
O familie de belgieni își caută fiul dispărut, în România. Autoritățile federale din Belgia au cerut ajutorul colegilor români de la D.I.I.C.O.T. pentru a-l găsi pe tânărul dispărut acum 11 ani. Tim Cabi, un tânăr de origine coreeană, adoptat de o familie belgiană, avea 26 de ani când părinții l-au văzut ultima dată. Ei spun că a plecat de acasă, în căutarea aventurii vieții lui. Ultimul semn de viață pe care Tim l-a dat a fost un e-mail trimis...
Teatrul ''Țăndărică'' a găzduit, în ziua de Sf. Nicolae, cea de-a doua ediție a Festivalului de Iarnă al unităților particulare de învățământ preuniversitar din Capitală. Rând pe rând, pe scenă au urcat peste 250 de copii de la grădinițele si școlile generale din București. Ei au pregătit diverse momente care au surprins magia sărbătorilor de iarnă. Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti își propune ca ediția de anul viitor a festivalului...
Capitala a intrat oficial în sezonul sărbătorilor de iarnă! Luminițele de Crăciun au fost aprinse pentru prima dată în Piața Universității, chiar în ajunul Sf. Nicolae. În ciuda frigului, sute de oameni s-au adunat să vadă aprinderea luminilor de Crăciun. De asemenea, deasupra parcării din Piața Universității s-a deschis și Târgul de Crăciun, inspirat după modelul vienez. Până pe 5 ianuarie, bucureștenii vor putea să cumpere cadouri...
Un incendiu puternic a lăsat pe drumuri o familie din Tulcea. Gospodarii si-au făcut milă de un om al străzii și l-au adăpostit într-o anexă a locuinței, dar acesta le-a dat foc la casă, după ce a dormit cu o tigara aprinsa in mana. În urma incediului, o femeie, gravidă în 6 luni, s-a intoxicat cu fum și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Anchetatorii caută să stabilească toate detaliile privind izbucnire incendiului, precum și valoarea pagubelor.
Centrul Național Media este, mereu, gazda primitoare a marilor artiști din țară și de peste hotare. Structura media, care include televiziunile Național TV, National24 Plus și Favorit TV a primit vizita uneia dintre cele mai cunoscute și longevive trupe pop din lume, BZN. Annie Schilder și Jan Keiser au filmat pentru prima dată în România, într-unul dintre studiourile Național Tv, o emisiune pentru Crăciun.
Polițistul Cristian Cioacă a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce magistrații Curții de Apel București au admis recursul procurorilor față de cercetarea sa în libertate, decisă de Tribunalul București. Acuzat de omor calificat și profanare de cadavre, Cioacă este cercetat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută acum 5 ani. El a fost ridicat de polițiști, de la domiciliul său din Pitești...
Mii de credincioși se roagã, în aceste zile, la Brãila, la moaștele sfinților Andrei, Nectarie și Nicolae. Rãmãșițele sfinte au fost depuse într-o raclã împodobitã cu cetinã de brad și flori, chiar în fața Bisericii Sfântul Nicolae. Surprinzător, pe credincioși nu-i preocupă, însă, numai sãnãtatea și bunãstarea familiei ci și calitățile aleșilor neamului. Este pentru prima datã când moaștele ajung la Brãila.
Pelerinaj la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, din București! Credincioșii se pot ruga, joi și vineri, la moaștele Sfântului Nicolae, expuse la biserica din Capitalã. Ziua de șase decembrie , când creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sf. Nicolae, marcheazã una dintre cele mai importante sãrbãtori din calendarul creștin. Preoții spun că, de peste 400 de ani, mâna Sfântului Nicolae binecuvânteazã Cetatea Bucureștilor și o întreagã Românie creștinã și ortodoxã.
Avertisment de tip mafiot, la Reșița! Polițiștii din județul Caraș-Severin sunt în alertã dupã ce, marți-dimineațã, soția unui om de afaceri a gãsit un pistol pe capota mașinii, iar o portieră era gãuritã de douã gloanțe. Locuitorii din zonă spun că nu au auzit focuri de armã. Potrivit anchetatorilor, arma găsită pe capota mașinii este un pistol cu gaze cu încãrcãtor modificat. Soții Armaș au fost audiați la sediul Poliției Caraș Severin.
Adrian Năstase va sta cu șapte zile mai puțin în închisoare. Curtea de Apel București a decis ca săptămâna petrecută de fostul premier în Spitalul Floreasca înainte de a fi încarcerat să fie scăzută din condamnarea la doi ani de închisoare, primită în dosarul "Trofeul calității". Magistrații au admis astfel recursul lui Năstase la hotărârea Tribunalului București de a nu elimina din totalul pedepsei perioada cuprinsă...
Cei care au vizitat trenul regal staționat în weekend în gara din Petroșani au luat cu ei și...câteva suveniruri! Reprezentanții Căilor Ferate au constatat că, din faimoasa garnitură feroviară, au dispărut mai multe chei de la uși, steaguri oficiale, dar și alte obiecte. Sute de oameni au venit să vadă trenul care a ajuns în Valea Jiului. A fost pentru prima dată când garnitura a putut fi vizitată în afara Capitalei.
Imunizarea copiilor împotriva tuberculozei, cu vaccinul BCG importat din Danemarca, va continua încã un an sau chiar un an și jumãtate. Și asta pânã când Institutul Cantacuzino din Capitalã va putea sã-l producã din nou. Cel puțin așa a declarat ministrul Sãnãtãții, Raed Arafat, care a avertizat cã este posibil sã aparã și alte reacții adverse. Scandalul privind reacțiile adverse la vaccinului danez a izbucnit în luna noiembrie.
Zãpada care a început sã cadã în cursul nopții a îngreunat traficul pe DN 67, între Drobeta Turnu Severin și Târgu Jiu. Ninsorile abundente i-au pus în dificultate pe șoferi, dar și pe drumari. Aceștia nu au reușit sã facã fațã zãpezii de pe carosabil, iar unele utilaje chiar s-au defectat. Pe DN 67, în județul Mehedinți, traficul rutier s-a blocat pe mai multe sectoare de drum. Pe Dealul Colibași, coloanele de mașini s-au întins...
Jaf, surprins de camera de supraveghere, într-un magazin alimentar din Sibiu! Luni seara, în jurul orei 22:00, doi bărbați mascați cu cagule au intrat într-un magazin din centrul orașului și au obligat-o pe vânzătoare, sub amenințarea unui cuțit, să le dea toți banii din casa de marcat. Mai exact, 1.200 de lei, bani strânși în acea seară din încasări. Întreaga scenă a fost înregistrată de camera de supraveghere a magazinului.
Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de toți copiii, în noaptea de miercuri spre joi! Din păcate, bugetul moșului a fost mai sărac anul acesta, așa că a fost nevoit să renunțe la jucării, în favoarea dulciurilor. Puțini români și-au mai permis să dea iama prin magazinele de jucării. Ofertele de jucării sunt pentru toate gusturile și pentru toate vârstele, însă părinții și bunicii au căutat produse cât mai ieftine.
Sicane in trafic intre doi soferi, in cartierul Rahova din Capitala. La un moment dat, unul dintre ei a oprit si a scos un pistol, hotãrât sã-l împuste pe celãlalt conducãtor auto. Din fericire, chiar în acel moment prin zonã trecea o patrulã a Jandarmeriei Capitalei.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019