De Sfintele Paști, telespectatorii celui mai nou spectacol de televiziune din România, “Opriți Timpul”, au avut parte de o ediție specială maraton, de patru ore. Iar eforturile echipei care realizează emisiunea dumneavoastră preferată, din fiecare duminică, au fost răsplătite, pentru că ați ales să fiți alături de noi. 291.000 de persoane au urmărit fiecare minut din "Opriți Timpul", emisiune prezentată de îndrăgiții Corina Chiriac și Adrian Enache.
Ediție specială de Paște și pe Favorit TV! Raluca Diaconu a fost gazda dumneavoastră între 15.30 și 20.00! 4 ore și jumătate în care artiștii preferați ne-au povestit, prin intermediul platformelor online cum întâmpină sfintele sărbători pascale, dar ne-au și cântat și încântat. 97,000 de oameni au urmărit, în medie, fiecare minut din programul Favorit TV.
Imagini emoționante în Noaptea de Înviere în toată țara! Pentru prima dată în istorie, credincioșii nu au putut participa la biserică la slujba învierii Domnului. La Suceava, preoții au oficiat slujba în fața catedralei, iar sute...
Concert de la balcon, în noaptea de Înviere! Marele artist Marcel Pavel a cântat Hristos a Înviat din morți, răspândind, astfel, cu vocea sa inconfundabilă vestea Învierii Domnului.
Atmosfera de mare sărbătoare de astăzi, din studiourile Național TV, poate fi revăzută și retrăită, mâine, de la ora 10.30! De Sfintele Paști, telespectatorii celui mai nou spectacol de televiziune din România...
Prințul de Wales le-a adresat românilor un mesaj video, cu ocazia Paștelui ortodox. Prințul Charles, un mare prieten al României, vorbește în mesajul său despre actuala criza sanitară și își exprimă dorința de a reveni în țara noastră.
Atmosferă de mare sărbătoare, mâine, în studiourile de la Național TV! De Sfintele Paști, producătorii celui mai nou spectacol de televiziune din România, “Opriți Timpul”, au pregătit o ediție specială maraton, de patru ore...
Gânduri bune de Paște și mesaje de încurajare, din partea vedetelor Național TV, Favorit TV și Național FM, pentru dumneavoastră, cei care îi urmăriți, zi de zi, la televizor și la radio. Vedetele noastre vă invită să rămâneți...
Platforma IMM Invest, anunțată cu surle și trâmbițe de guvern, nefuncțională chiar la lansare! Platforma unde IMM-urile pot accesa credite garantate, ca parte a planului de repornire a economiei, s-a blocat la jumătate de oră...
Alte 15 zboruri cu muncitori sezonieri români sunt programate, până la începutul lunii mai, către Germania și Marea Britanie. Din cauza pandemiei, unele țări europene se confruntă cu o penurie de forță de muncă, iar...
În ziua de Paște, stăm acasă și ne uităm la o ediție marton, de patru ore, a spectacolului de televiziune „Opriți Timpul”, pe Național TV ! Alături de familia emisiunii, vor fi și cele mai iubite, talentate și amuzante...
Un spital din București vine în ajutorul părinților care nu se mai înțeleg cu copiii, din cauza izolării la domiciliu. Spitalul "Prof. Dr. Alexandru Obregia" pune la dispoziția părinților o linie gratuită de consiliere telefonică pe durata...
Pentru Sfintele Paști, avem o ediție specială a emisiunii ”Opriți Timpul”, cu familii de artiști. O parte dintre cele mai frumoase, talentate și amuzante familii de artiști din România au ales să petreacă sărbătorile în familia Național TV.
Parlamentul României a votat, astăzi, prelungirea stării de urgență, până în data de 16 mai. Decizia de prelungire, care presupune aplicarea, în continuare, a restricțiilor aspre, vine după modificarea acordului dintre...
Românii sunt amendați și pentru postările de pe rețelele de socializare, nu numai pentru încălcări ale restricțiilor impuse prin ordonanțe militare. Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki...
Talentatul artist Adrian Enache, coprezentator al spectacolului de televiziune ”Opriti timpul”, alături de Corina Chiriac, le transmite, în registru muzical, un mesaj de solidaritate celor afectați de pandemia de coronavirus.
Președintele Klaus Iohannis le-a cerut, astăzi, în ședința de lucru de la Palatul Cotroceni, ministrului de Interne, Marcel Vela, și premierului Ludovic Orban, să revină asupra acordului M.A.I-B.O.R. care are în vedere și distribuirea...
Acuzații grave! Un polițist din Timiș susține că agenților li se solicită, de către șefii lor, să dea cât mai multe amenzi, în această perioadă. Valer Kovacs, polițist în cadrul I.P.J. Timiș și președinte al filialei Timiș...
Mediul online, plin de glume și ironii, după ce ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că polițiștii le vor duce credincioșilor lumina de Înviere. Iată câteva dintre comentariile ironice postate de internauți:
Frenezie în brutării, patiserii și laboratoare de cofetărie, cu doar câteva zile înainte de Paște. Aluatul de cozonac este pregătit, rețeta pentru pască stă la loc de cinste, iar prăjiturile delicioase sunt în curs de preparare.
Având în vedere numărul mare de întrebări primite de la cetățeni cu privire la deplasările din perioada Paștelui, Grupul de Comunicare Strategică și Ministerul Afacerilor Interne vine cu explicații punctuale. Astfel, referitor la...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, prelungirea stării de urgență pe teritoriul României cu încă 30 de zile. Șeful statului a declarat că decizia a fost luată ca urmare a faptului că „numărul persoanelor...
Imagini șocante surprinse pe o stradă din Otopeni! Un individ a fost filmat în timp ce bătea un câine golden retriever. În imagini se observă cum bărbatul se năpustește asupra câinelui și îl lovește cu o bâtă în spate, atât de tare...
Scade criminalitatea stradală, dar se amplifică violența în familie! Potrivit datelor comunicate de Poliția Română, izolarea din cauza pandemiei de coronavirus a dus la o scădere importantă a criminalității stradale în țara...
Emisiunea dumneavostră preferată de televiziune, „Opriți Timpul”, a fost și în zi de sărbătoare în preferințele telespectatorilor! Spectacolul cu îndrăgita cântăreață Corina Chiriac și efervescentul Adrian Enache drept prezentatori...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019