Nu avem, oficial, proiect de regionalizare, dar lupta pentru cele opt regiuni a început deja. Baronii locali s-au aruncat în luptă, pentru a-și asigura o funcție care nu existã deocamdatã: cea de guvernator al regiunii! Cea mai mare bãtãlie se dã pentru regiunea Centru, între liderii din Sibiu și cei din Brașov. Liderul PSD Brașov, ministrul Constantin Nițã, l-a atacat de curând pe primarul Sibiului, Klaus Johannis, pe tema regionalizãrii.
Dezbatere pe tema revizuirii Constituției, la Academia Română! Invitat la dezbatere, președintele Traian Băsescu i-a acuzat pe reprezentanții USL că nu respectă voința poporului, privind introducerea unui Parlament cu o singură Cameră. Șeful statului a cerut ca noua Constituție să fie făcută pe baza referendumului din 2009, când populația a votat pentru un parlament unicameral, cu 300 de aleși.
Închisoare pe viață, în cazul ucigașului studentei japoneze! Vlad Nicolae a fost condamnat de instanța Curții de Apel la închisoare pe viață, în dosarul în care este acuzat că a ucis-o pe japoneza Yurika Masuno și alte două femei, precum și că a violat alte șapte femei. În 15 august, bărbatul în vârstă de 26 de ani a abordat-o pe japoneza Yurika Masuno, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului "Henri Coandă" Otopeni-București...
Introducerea managementului privat în companiile de stat devine o afacere bunã pentru anumite firme. Un consorțiu format din douã societãți aproape necunoscute a preluat conducerea a șapte mari companii de stat. Este vorba de câteva companii din domeniul energiei, dar și de Loteria Română. Introducerea managementului privat pentru companiile de stat este una dintre condițiile impuse de Fondul Monetar Internațional.
Polițiști prinși când luau șpagã! Este vorba despre șeful de post și de adjunctul lui din comuna Fărcășești, județul Gorj. Potrivit anchetatorilor, oamenii legii primeau bani de la un om de afaceri local, pentru a-l scãpa de controale. Polițiștii au fost prinși în urma unui flagrant organizat de ofiterii D.G.A.. Unul dintre ei a fost surpins chiar în momentul în care primea suma de 200 de lei. Cei doi polițiști au fost audiați la Parchetul de pe lângã Tribunalul Gorj.
Patru ani și jumătate de închisoare cu executare! Aceasta este sentința Curții de Apel București în cazul lui Andrei Plăcintă, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Fiul fostului senator PDL, Sorina Plăcintă, poate să atace cu recurs această decizie, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de zece zile. Andrei Plăcintă a fost trimis în judecată în iunie 2011.
Condamnați la săracie și suferință, într-un imobil din centrul Capitalei! Trei minori cu vârste cuprinse între un an și cinci ani, abandonați de tată, au o copilărie chinuită. Ținuți într-un fost bar insalubru, fără curent, neîncălzit și plin de mucegai, micuții au fost luați acum de lângă mamă și duși într-un centru de plasament.
Aflat în spatele gratiilor, Sile Cãmãtaru își amenința victimele, prin telefon: "Deși mã eliberez în 10 zile, nu mã deranjeazã sã fac alți 10 ani pentru tine!" Informația reiese din Încheierea Tribunalului București, prin care a fost dispusã arestarea preventivã a interlopului și a altor 23 de complici. Recursul împotriva deciziei de arestare preventivã a fost amânat pentru 12 martie din lipsã de apãrare. Sile Cãmãtaru a motivat in fata magistratilor ca vrea sã iasã din închisoare și pentru a-și vedea leii.
Angajările în sectorul de stat au fost deblocate de senatorii din comisiile de muncă și buget. Înghețate de guvernul Boc la finalul anului 2008, aceste angajări au primit acum undă verde, în ciuda opoziției parlamentarilor democrat-liberali.
Holurile Direcției de Asistență Socială din Bistrița sunt pline în aceste zile de persoanele cu handicap care vor abonamente gratuite pentru transport. Deși programul cu publicul începe la 8 dimineața, oamenii stau la coadă încă din zori. Mulți dintre ei nu reușesc să-și ia bon de ordine, dar așteaptă la rând, în speranța că-și vor primi legitimațiile.
Bancherii s-au văzut cu sacii-n căruță! Controversatul articol referitor la clauzele abuzive va fi modificat, astfel încât nimeni să nu-și poată ''curăța'' contractele de credit de comisioanele și dobânzile majorate peste noapte decât la Înalta Curte de Casație și Justiție. Avocații spun că deciziile din ultima perioadă au fost, de cele mai multe ori, favorabile băncilor.
Mașină în flăcări, pe o arteră din cartierul clujean Mănăștur. Incendiul a izbucnit la un autoturism de lux, la scurt timp după ce șoferul a ieșit dintr-o parcare.
Cozi interminabile în Galați, pentru biletele gratuite de transport în comun, oferite de Primărie. Pensionarii, persoanele cu handicap și șomerii sunt nevoiți să stea la rând ore întregi la toate cele 9 puncte de distribuție a biletelor. Dacă până în prezent circulau numai cu buletinul, acum au dreptul să primească doar un număr limitat de tichete, pe care trebuie să le ridice personal. Cozile de sute de oameni se formează încă din zori.
Sindicaliștii de la combinatul Mechel din Câmpia Turzii au început săptămâna cu o serie de proteste în stradă. Peste o sută de angajați disponibilizați colectiv s-au adunat din nou în fața combinatului pentru a-și cere cele trei salarii compensatorii neplătite.
O groapă formată pe carosabil în jurul unui canal a fost cauza producerii unui accident rutier în Craiova. Un șofer a intrat în craterul de pe șosea, a pierdut controlul volanului, a izbit un alt autoturism și s-a răsturnat. Bărbatul, care a fost rănit ușor, este hotărât să dea în judecată primăria, pentru a-și recupera pagubele materiale.
A încântat luna trecută juriul de la Berlin, a adus în țară trofeul ''Ursul de Aur'' cucerit pentru cel mai bun film și, acum, a fost admirat de publicul nostru în Capitală. Pelicula ''Poziția copilului'' a avut premiera de gală și în România, la Teatrul Național.
Un nou caz de gripă porcină a fost confirmat, în ultimele zile. O femeie de 30 de ani din Cluj a ajuns de urgență la Spitalul Clinic Județean din Timișoara unde i s-a montat un plămân artificial. Femeia era însărcinată când s-a îmbolnăvit, iar medicii i-au făcut cezariană la șapte luni de sarcină, pentru a-i salva viața.
Prefectul de Covasna, Dumitru Marinescu, a somat 9 primării din județ ca, în termen de o săptămână, să dea jos steagul secuiesc de pe sediile instituțiilor. În caz contrar, Prefectura va da în judecată primăriile. Decizia vine după ce Corpul de Control al Prefecturii a făcut o verificare în județ, pentru a vedea unde se încalcă legea privind arborarea drapelelor pe instituțiile publice. Astfel, a descoperit că steagul secuiesc este pus pe sediul mai multor primării, printre care și cea din comuna Chichiș. Edilul localității spune, însă, că steagul nu este arborat pe clădire, ci în fața ei, pe un stâlp.
Oficialii români resping acuzațiile autorității de alimentație de la Atena, potrivit căreia, mai multe eșantioane de carne exportată de țara noastră în Grecia și etichetată ca fiind de vită, erau, de fapt, de cal. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susține că România nu pare să fie vinovată în acest caz. Declarația a fost făcută în ședința specială, organizată, duminică, la Palatul Victoria, care a reunit toate autoritățile implicate...
Universitãțile occidentale vin cu oferte pentru studentii romani. Doar pentru instituțiile de învățământ superior din Marea Britanie, au aplicat pentru viitorul an universitar, pânã în acest moment, peste douã mii de tineri. Potrivit estimãrilor, dupã examenele din varã numãrul lor va depãși, însă, 5.500. Oferte atractive vin si din Spania și Olanda. Universitãțile din strãinãtate se aratã foarte interesate sã ne școleascã tinerii.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu și-a serbat, duminică, ziua de naștere. Președintele de onoare al PSD a sărbătorit împlinirea a 83 de ani, în timpul zilei, acasă, alături de soție, dar spre seară, a avut parte de o surpriză, pregătită de apropiații săi: o lansare de carte dedicată lui, la Ateneul Român! Seara dedicată fostului președinte s-a încheiat cu un concert al orchestrei române de tineret. Ion Iliescu...
România va avea până la sfârșitul acestui an o strategie națională pentru sistemul de sănătate, elaborată pe următorii 5, respectiv 20 de ani. Prin Memorandumul aprobat de Guvern, președinții consiliilor județene au datoria de a întocmi strategii în funcție de necesitățile locale, pe care ulterior le vor trimite ministerului. Potrivit ministrului Sănătății, Eugen Nicolaescu, programul vizează îmbunătățirea serviciilor medicale...
Europarlamentarul PRM, Corneliu Vadim Tudor, mai ramane internat cateva zile in spital, unde este supus unui tratament cu antibiotice. Vineri seara, liderul Partidului România Mare a fost internat la Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei, din cadrul Spitalului Militar din Bucuresti. Corneliu Vadim Tudor figurează in evidenta medicilor ca având probleme cardiovasculare, dar, de data aceasta, problema care l-a adus...
Protestele la combinatul Mechel, din Câmpia Turzii, continuă! Aproximativ 100 de angajați, disponibilizați colectiv, s-au adunat din nou în fața combinatului, pentru a-și striga nemulțumirile. Protestatarii spun că au ajuns muritori de foame, din cauză că nu și-au primit nici la ora actuală salariile compensatorii la care au dreptul, după disponibilizare. Ei au protestat și săptămâna trecută, când au pătruns cu forța în incinta unității economice...
Suntem departe de a îndeplini criteriile de intrare în Schengen, așa că trebuie schimbată strategia! Este opinia premierului Victor Ponta, care susține că obiectivul a fost ratat de toate guvernările, indiferent de culoarea politică. Declarația șefului Executivului vine după ce ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, a afirmat că țara sa se va opune intrării, în viitorul apropiat, a României și Bulgariei, în spațiul Schengen.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

