Crimă din gelozie într-o locuință de pe strada Avrig din sectorul 2 al Capitalei. Un bărbat de 36 de ani a fost înjunghiat mortal de iubita sa, cu 15 ani mai tânără. Vecinii celor doi spun că bărbatul, de profesie taximetrist, era foarte gelos si violent. Rudele susăin, însă, că și concubina, dansatoare într-un bar, era de multe ori agresivă.
Circulația pe Drumul Național 1, între Ploiești și Capitală, s-a desfășurat cu restricții timp de o oră, în urma unui accident în care au fost implicate două mașini. Patru oameni, printre care și un copil de doi ani, au fost răniți și transportați la cele mai apropiate spitale din București. Coliziunea s-a produs în zona localității Ciolpani, pe sensul de mers către București, după ce unul dintre șoferi a schimbat banda de mers fără să se asigure. Autoturismul în care se aflau trei pasageri a fost lovit din spate de o altă mașină.
Activiștii de la Greenpeace România au adus un omagiu victimelor dezastrului nuclear de la Fukushima. Solidari cu semenii lor care au pierit sau au avut de suferit în urma accidentului de acum doi ani, ei au aprins în piața Universității din București peste două mii de lumânări pe o suprafață de șase metri pătrați, în semn de protest față de folosirea energiei nucleare.
Autoritățile sanitar-veterinare au declanșat o ancheta pe piața laptelui din intreaga țară. Medicii au luat mai multe probe, atât de la ferme, cât și de la centrele de colectare și prelucrare. Inspectorii vor să afle dacă mai există produse contaminate cu aflatoxină, substanța cancerigenă descoperită recent în laptele comercializat în magazine și oferit elevilor în școli.
Alertele alimentare repetate au creat o adevărată psihoză în rândul consumatorilor din România! Teama că li se pune în galantar carne de cal în loc de carne de vită, sau că vor cumpăra prajituri cu bacterii fecale, legume și fructe cu pesticide, lapte toxic sau pui cu salmonella le face pe gospodine să ceară dovezi legate de conformitatea produselor. Cei mai afectați sunt comercianții și producătorii cinstiți.
Șoferii din capitală au acum un motiv în plus să fie cu ochii-n patru, atunci când se urcă la volan! Trei tinere frumoase și curajoase au îmbrăcat uniforma de polițist și au urcat în șaua motocicletelor pentru a veghea la respectarea legii în trafic. Pasionată atât de meseria de polițist, cât și de motoare, Sendia a hotărât să îmbine cele două atracții, sub emblema Brigăzii Rutiere București.
Peste 60 de muzee, din România, riscă să devină istorie, după ce foștii proprietari ai imobilelor în care acestea își au sediile au obținut, în instanță, restituirea proprietăților naționalizate. Printre instituțiile aflate în această situație se numără Muzeul de Artă și Muzeul Farmaciei, din Cluj-Napoca.
Moda vacanțelor petrecute la bunici a devenit deja istorie pentru copiii românilor cu dare de mână! Mai nou, părinții îi trimit pe micuți în tabere internaționale, acolo unde, pe lângă distracție, participă la cursuri de economie, de canto, de dans și de limbi străine, și se întorc acasă cu diplome recunoscute în afara țării.
Tupeul hoților de fier vechi pare să nu cunoască limite! Infractorii au furat până și statuile unor scriitori și compozitori români, amplasate în parcul Copou, din municipiul Iași. Un astfel de bust cântărește câteva sute de kilograme.
Un șofer tulcean s-a trezit la spital, după ce a călcat pedala de accelerație fără să țină seama de carosabilul umed și de ceața care învăluia șoseaua Tulcea-Agighiol.
Afaceristul vrâncean, Liviu Jîtea, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sub acuzația de contrabandă cu alcool! Potrivit anchetatorilor, acesta conducea o adevărată rețea infracțională, iar odată cu el, au ajuns în arest alte 7 persoane. Numărul celor audiați este, însă, de 75.
Olga Dogaru, mama unuia dintre suspecții furtului de tablouri de la un muzeu din Rotterdam, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, după ce, vineri, Tribunalul București a admis recursul formulat de procurori. Aceștia susțin că operele de artă au trecut pe la mama lui Radu Dogaru, pentru a fi valorificate sau distruse. Mai mult, oamenii legii spun că Olga Dogaru a deținut ilegal patru arme de vânătoare. În replică, avocații apărării susțin că acesta este doar un pretext pentru a pune presiune pe familia lui Radu Dogaru.
O nouă victimă provocată de gripa porcină, de data aceasta, la Spitalul Județean de Urgență Constanța! Este vorba despre un bărbat, internat în urmă cu o săptămână, cu diagnosticul de bronhopneumonie și obezitate. Cu 48 de ore înainte de a deceda, pacientul intrase în comă profundă. Medicii spun că bărbatul era un fumător înrăit.
Cazinoul din Constanța pare să renască din propria-i cenușă. Emblematic pentru orașul de la malul mării, edificiul în cauză a găzduit, zilele acestea, o expoziție impresionantă de pictură. Iubitorii de artă au astfel șansa de a admira în voie tablourile unor pictori români celebri, printre care Grigorescu, Petrașcu, Pallady sau Iser, opere care valorează peste 700 de mii euro. O veste și mai bună vine din partea municipalității, care spune că a obținut finanțare, din bani europeni, pentru reabilitarea vechiului Cazinou.
O nouă alertă sanitară zguduie industria alimentară din România! După problema laptelui toxic, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat că a descoperit, la o fermă, 55 de tone de carne de pui contaminată cu Salmonella enteritidis. Este vorba despre un lot format din 37.000 de păsări.
Se pregătea să serbeze, pe 8 martie, ziua de naștere a tatălui său, însă n-a mai apucat să vină la petrecere! Este vorba de maistrul militar, decedat joi în accidentul de elicopter produs la Bacău. Sicriul cu trupul neînsuflețit al acestuia a ajuns acasă, în orașul Titu, din județul Dâmbovița. Tatăl militarului spune că zborul a fost pasiunea fiului său încă din primii ani de viață. Maiestrul Laurențiu Chiru avea 33 de ani și era mecanic de bord.
Suspectat de înființarea și conducerea unei grupări de contrabandă cu alcool, care ar fi prejudiciat statul cu opt milioane de euro, cel mai bogat om de afaceri din Vrancea, Liviu Jîtea, a fost reținut pentru 24 de ore. Alături de acesta, au ajuns în arest alte 17 persoane, însă procurorii au audiat în totat 75 de persoane.
Crima în Centrul Vechi al Capitalei. Un fost ofiter SRI si-a pierdut viata în urma unei altercatii care a avut loc sambata dimineata pe strada Selari. Grav ranita, victima in varsta 36 de ani, nu a mai fi putut fi salvata de catre medicii care au intervenit.
Scumpirea furajelor și faptul că Paștele pică, anul acesta, tocmai în luna mai vor determina creșterea prețului cărnii de miel. Crescătorii de ovine din comuna dâmbovițeană Ulmi spun că, din cauza secetei de vara trecută, prețul furajelor aproape s-a dublat, iar îngrijirea mieilor a devenit extrem de costisitoare.
Obicei inedit, de Ziua Femeii, pe ulițele satului Ghelari, din județul Hunedoara! Cavalerii și domnițele, dar și tinerii îmbrăcați în costume populare, au pornit-o prin sat pentru a le invita pe localnice la spectacolul dedicat zilei de 8 Martie.
Sute de români, care speră să-și împlinească visul de a deveni părinți prin Programul național de fertilizare in vitro trebuie să se înarmeze cu răbdare, după ce Ministerul Sănătății a sistat finanțarea. Mai grav este faptul că multe cupluri, cu dosarele aprobate, s-au îndatorat la bănci pentru a completa suma necesară tratamentului de fertilizare, care poate ajunge la 3 mii de euro. Unul din cinci cupluri din România are probleme de fertilitate. Andreea are 33 de ani și suferă de endometrioză, o afecțiune care nu îi permite să devină mamă pe cale naturală.
Aflați de opt zile la protest, foștii angajați ai combinatului Mechel, de la Câmpia Turzii, au primit o propunere cinică din partea noilor patroni: să accepte tăierea și vânzarea la fier vechi a patru mii de tone instalații, în schimbul efectuării plăților compensatorii restante. Speriați că nu vor mai avea ce pune pe masă, oamenii nici nu vor să audă de o nouă dezmembrare a combinatului.
Bolnavii diagnosticați cu hepatita C trăiesc o dramă dublă, din cauza faptului că tratamentul compensat, cu interferon, este accesibil doar pentru aproximativ 5000 de persoane. Ceilalți pacienți, care au nevoie ca de aer de acest medicament, se hrănesc cu speranța că vor prinde ziua în care interferonul va ajunge și la ei.
Cei doi bărbați decedați, joi, în urma prăbușirii unui elicopter PUMA, la Berești-Bistrița, în județul Bacău, au fost comemorați în toate unitățile militare din țară, prin ceremonii religioase. Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a luat și el parte la evenimentul solemn organizat în unitatea militară din Bacău.
Cea mai fericită zi din viața unei mirese din Cluj s-a transformat subit într-un coșmar, după ce părinții, fratele și alte două rude și-au pierdut viața, pe DN1, în dreptul localității Căpuș, la întoarcerea de la oficiul stării civile. Autoturismul în care se aflau cele cinci victime a derapat într-o curbă și s-a izbit violent de un TIR. Oamenii se îndreptau spre casa ginerelui, pentru masa festivă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

