Intervenție dificilă pe un pod de cale ferată, la ieșirea din orașul Buzău. Un cal care păștea în apropierea căii ferate a fost salvat, după ce a căzut printre traversele podului. Trecătorii au fost cei care au sunat la 112. Pentru a permite intervenția pompierilor, o garnitură feroviară a fost ținută pe loc aproape o oră. Ajutați de polițiști și jandarmi, pompierii au legat calul cu mai multe chingi și l-au ridicat din gaura în care se înțepenise cu picioarele din spate.
Accident mortal, în Capitală! Un bărbat de 50 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit în plin de o mașină. Pietonul încerca să traverseze prin loc nepermis, când un autoturism condus de o șoferiță l-a spulberat. Omul a murit pe loc, iar tânara, care abia a împlinit vârsta majoratului, a intrat în stare de șoc. Potrivit martorilor, tânăra avea viteză destul de mare. Bărbatul a fost luat pe capota mașinii, apoi automobilul l-a mai târât câțiva metri.
Cinematografia românească se bucură de o nouă recunoaștere a valorii sale. Filmul unui regizor clujean va fi proiectat, anul acesta, la Festivalul de Film de la Cannes. Este vorba despre scurtmetrajul "După un an", semnat de Cristian Pascariu. Pelicula, cu o durată de 11 minute, prezintă povestea tragică a unei văduve care se întâlnește cu ucigașul soțului său. Rolurile principale sunt interpretate de tinerii actori Ionuț Caras și Irina Wintze...
Elevii de gimnaziu pasionați de geografie au avut parte de un weekend cu emoții! Sâmbătă a avut loc faza națională a concursului de geografie "Terra". În premieră, elevii au lucrat subiectele pe calculator. Subiectele rezolvate de elevii participanți la concursul "Terra" vor fi verificate de o comisie formată din profesori de geografie. Având în vedere că urmează o săptămână de vacanță, rezultatele finale vor fi afișate în perioada 8-10 mai 2013...
Sărbătorile pascale sunt întampinate cum se cuvine, de elevii Școlii Gimnaziale "Regele Mihai I" din Capitală. Copiii, ajutați de profesori, au organizat, în cadrul școlii, o expoziție cu vânzare, în care s-au regăsit ouă încondeiate, icoane pictate pe sticlă, dar și alte obiecte specifice Paștelui. Toate, realizate chiar de ei! Pentru 1 Iunie, elevii de la "Regele Mihai I" au de gând să organizeze concursuri interesante în cadrul școlii...
Mare paradă canină, la Cluj-Napoca! Zeci de câini, de toate rasele, de la doberman la bichon, au putut fi admirați la parada organizată în parcarea unui supermarket din oraș. Cei prezenți au asistat și la demonstrațiile de disciplină ale câinilor de salvare, special antrenați să găsească oameni dispăruți în catastrofe sau aflați în pericol. Patrupedele Asociației pentru Câini de Salvare din Transilvania au intrat primele în scenă.
O cumplită tragedie a lovit o familie de ieșeni! Un băiețel în vârstă de trei ani a ars de viu, sâmbătă, într-un incendiu care a mistuit un grajd din comuna Dumești, județul Iași. Doi copilași, unul de patru și frățiorul lui, de trei ani, se jucau în curtea gospodăriei, când au găsit o cutie de chibrituri. Împreună s-au dus în grajdul animalelor și aprins focul, care s-a extins cu repeziciune. Copilul de patru ani a reușit să fugă, însă cel mic a ars de viu.
La Bistrița, câteva mere costă zeci de mii de lei. Nu vorbim despre fructe bune de mâncat, ci despre decorațiunile amplasate pe străzi, de primărie, cu prilejul sărbătorilor pascale. Anul trecut, Primăria Bistrița a cheltuit 19.000 de lei pentru achiziționarea a 5 ouă imense pentru Paște. În bugetul pe 2013, primarul a mai prevăzut 27.000 de lei, pentru a cumpăra cinci mere din plastic și încă trei ouă.
Ortodocșii din întreaga lume celebrează Floriile, reprezentând intrarea Domnului Iisus în Ierusalim, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Pentru peste un milion patru sute de mii de români, evenimentul are dublă semnificație, deoarece își sărbătoresc și onomastica. Mulți au început petrecerea încă de sâmbătă noaptea, când au dat iureș prin cluburi. Petrecăreții nu au ținut cont de Postul Paștelui...
Litorul Mării Negre a prins viață! Primii turiști se bucură, deja de ospitalitatea gazdelor de la malul mării. Cu două zile până la debutul minivacanței de 1 Mai și Paște, terasele au fost deschise, iar pe plaja curată și nivelată au răsărit șezlongurile. Principala atracție se dovedește a fi, însă, apa mării. Hotelierii și administratorii plajelor au acționat exemplar pentru primirea turiștilor, dar patronii restaurantelor și teraselor...
Cadouri de Paște, pentru 15 copii abandonați, găzduiți într-un centru social din județul Giurgiu! 25 de motocicliști, printre care și prezentatorul emisiunii "Fosta mea iubire", Marian Dumitru, au pus mână de la mână, pentru a le aduce copiilor de la Centrul "Speranța pentru mâine"o bucurie, înainte de sărbătorile pascale. Motocicliști s-au adunat, mai întâi, la Academia Militară, din București și, de acolo, au plecat în Marșul Iepurașului...
Intensificarea controalelor privind producerea și comercializarea alimentelor îi irită pe cei care nu respectă legislația în domeniu. Un incident relevant a avut loc la Ploiești, unde patronul unui complex comercial și-a vărsat nervii pe ziariști, în timpul unui control al polițiștilor de la Economic și al inspectorilor de la Protecția Consumatorului Prahova. Controlul era efectuat la un depozit alimentar, unde polițiștii de la Economic au descoperit numeroase nereguli.
Razie de proporții și asupra tirurilor cu legume, fructe și produse alimentare congelate! Polițiștii de la Economic și-au îndreptat atenția și asupra autotrenurilor care intră în țară cu produse alimentare și, împreună cu colegii lor de la Rutieră, execută o amplă acțiune de control. Acțiunea are ca scop combaterea evaziunii fiscale. În timpul controalelor din cursul săptămânii, autoritãțile au descoperit mãrfuri provenite din Turcia și Bulgaria...
De când și-a schimbat conducerea, Arhiepiscopia Buzãului și Vrancei are, se pare, o nouã viziune asupra priorităților. Între confortul personal și proiectele sociale, Înaltpreasfințitul Ciprian Câmpineanul a ales ultima variantă. Pentru asta are nevoie, însă, de bani și, ca să facă rost de ei, vrea sã vândã limuzina cumpãratã de fostul arhiepiscop Epifanie Norocel cu 100 de mii de euro. Arhiepiscopia Buzãului și Vrancei...
Sportivii români încununați de lauri la Campionatul European de Gimnasticã de la Moscova au fost premiați de ministrul de Interne, Radu Stroe. Acesta i-a felicitat pentru cele șapte medalii obținute și le-a promis sprijin pentru construirea unei săli de antrenamente. Dupã ce le-a înmânat florile, ministrul de Interne i-a invitat pe toți la masă. Antrenorul lotului național de gimnasticã, Octavian Belu...
Bucureștenii au hotărât să lupte cu stresul cotidian, prin mișcare! Nu oricum, ci punând în practică exercițiile în aer liber promovate de practica chinezească Qigong. Copiii, părinții și bunicii adunați în Parcul Tineretului din Capitală s-au încărcat cu energie pozitivă, urmând instrucțiunile maestrului Lin Kai Ting. Cu toții au celebrat, astfel, Ziua Mondială a Qigong și T`ai Qi. Exercițiile fizice, corelate cu cele respiratorii, au fost practicate cu sfințenie...
Nu au împlinit încã 14 ani, dar muncesc peste 7 ore pe zi, pentru a-și împlini visul. Este vorba despre gimnastele din Onești, membre ale lotului național, care sperã sã calce pe urmele Nadiei Comãneci. În fiecare zi, dupã ce ies de la școalã, fetițele merg în sala de sport, unde se antrenează intens, până seara. Pentru a ajunge la performanțã, fetele trebuie sã înceapã antrenamentele la o vârstã fragedã.
Vremea excesiv de călduroasă favorizează apariția căpușelor. În zonele verzi din București și din țară se înregistrează o adevărată invazie a acestor insecte deosebit de periculoase. În ultima săptămână, numărul persoanelor înțepate de căpușe, care s-au prezentat la camerele de gardă ale spitalelor, a crescut simțitor. Mușcătura acestei insecte nu este întotdeauna dureroasă, dar poate fi extrem de periculoasă...
Atenție se surpă strada! Cel puțin asta se întâmplă la Râmnicu Vâlcea, unde s-a surpat drumul sub un autocar. Autocarul se întorsese dintr-o cursă din Grecia și nu avea pasageri. Șoferul tocmai oprise pe o stradă din Râmnicu Vâlcea, când a simțit că partea din spate a mașinii s-a lăsat brusc. Pe moment, a crezut că e vorba de o pană, dar, când a coborât de la volan, a constatat că autocarul alunecase într-un crater format în asfalt.
Decizia autorităților de a construi un crematoriu uman în cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca i-a scos pe localnici în stradă! Peste 60 de oameni au mărșăluit prin oraș pentru a-și exprima dezacordul cu privire la incinerarea cadavrelor umane în apropierea locuințelor și a școlilor. Printre manifestanți s-au aflat și câțiva preoți. Protestatarii spun că noxele emanate de crematoriu ar fi toxice pentru populația din zonă.
Supărat că a fost amendat cu 4.200 de lei după ce și-a cerut drepturile, un fost lider de sindicat al angajaților de la CET Iași a intrat în greva foamei. Bărbatul a protestat în repetate rânduri în fața Primăriei și a Prefecturii, pentru că nu și-a primit salariile compensatorii după ce a fost disponibilizat. Omul spune că va rămâne în greva foamei până când corpul de control al premierului va merge la Iași, pentru a verifica modul în care s-au făcut restructurări la termocentrală.
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au descins, joi, la sediul societății comerciale care deține clubul de fotbal Sportul Studențesc! Oamenii legii au misiunea de a verifica toate documentele firmei patronate de Vasile Șiman, care este suspectat că ar fi prejudiciat bugetul statului cu milion șase sute de mii de lei, prin neplata taxelor și impozitelor. Finanțatorul Sportului Sudențesc a negat însă orice implicare în acest caz. Și jucătorii divizionarei secunde au depus plângere împotiva lui Vasile Shiman, după ce nu și-au mai primit salariile de luni bune.
"Nu mai vreau în politică, dar mi-aș dori postul de patriarh", a glumit Adrian Năstase cu jurnaliștii prezenți la evenimentul de lansare a volumelor 4 și 5 din seria cărților "Blog'n Roll". Este vorba despre o selecție de articole pe care Adrian Năstase le-a publicat pe blog, din 2011, până în prezent. Printre participanți s-au numărat Ion Iliescu, Florin Georgescu și Răzvan Theodorescu.
Trei bărbați au văzut moartea cu ochii, după ce s-au aventurat să traverseze râul Ialomița cu o căruță. Aceștia au fost surprinși de o viitură, dar au fost salvați, în urma unei operațiuni ca-n filme. Din fericire, calul a reușit să se salveze singur.
Producătorii autohtoni sunt deranjați de faptul că produsele lor își dublează prețurile până ajung la consumator. Fie că vorbim de alimente, băuturi sau alte bunuri, pe lanțul comercial, toți intermediarii își pun adaosuri, iar, în final, hipermarketurile adaugă tot felul de taxe, de la cea de raft la cea de marketing și de promovare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019